Ajunatul sufletului

* Suprapunere semantică. Socotim de prisos consemnarea sensurilor de bază ale verbelor şi ale substantivelor anunţate, dar este greu să rezişti ispitei de a reproduce (după Dicţionarul Academiei) câteva enunţuri pline de savoarea (uneori militantă) a unor epoci: „Cine nu va să-şi flămânzească maţele aicea cu postul şi cu ajunul, acela fi-va masă viermilor” (secolul al XVII-lea); „Ajună trei zâle nemâncat” (Dosoftei).

* Moralizare. Chiar de la început, zona spiritualităţii se impune în evaluarea actului de purificare; enunţul, de mare poezie, „Plecà cu ajun sufletul meu” apare într-un text de la Coresi, diacon şi tipograf erudit, care lămureşte, pentru novici, şi îngemănarea comportamentală: „postul iaste nu numai să ne ţinem de bucate, ce de toate păcatele să ne ferim”. Astfel de recomandări (să le zicem de bună practică) pot fi puse pe seama faptului că, probabil, prescripţiile ajunatului sau postitului nu vor fi fost primite, de toţi şi în toate împrejurările, chiar cu inimă deschisă. Oricum, în Didahiile mitropolitului Antim Ivireanu (secolul al XVIII-lea), se pune, în această privinţă, cum s-ar zice, punctul pe i: „Mă ruşinez a spune de posomorârea celor mâncăcioş, în ce chip să tânguiesc în zilele cele de post: cască adese, să culcă puţin şi iară să scoală; dorm în silă şi silesc să treacă zilele şi să nu le priceapă”. Iar stilistica românească îi datorează dezvoltării acestei admonestări semnalarea expresiei „a fi (mare) cât o zi de post” (pe care o ştim numai de la Coşbuc): cei în cauză „să îngreuiază asupra soarelui, căci zăboveşte a înopta; numesc zilele postului mai mari decât celelalte”.

u Deturnare. Ca şi în alte cazuri de sincretism empiric religie – magie, postul a fost pus şi în slujba atingerii unor scopuri prea puţin creştine; dicţionarele consemnează formula mai veche „a ţine zile”, însemnând a posti anumite zile din săptămână (marţea şi vinerea), pentru a te răzbuna, cu ajutorul lui Dumnezeu (!), pe un duşman: „Vinerea se petrece şi cu ajun câteodată, când adică omul ajună pentru cineva pe care are mânie, ca Dumnezeu să-şi întindă mila, adică să-l pedepsească” (din ţinutul Făgăraşului). Pentru contemporani, postul poate fi considerat şi din perspective mai puţin malefice, dar, oricum, tot cu efecte miraculoase, în legătură cu necazurile din dragoste de exemplu: „Am înţeles că trebuia s-o uit definitiv. Am ajunat timp de şapte zile, bând numai apă, pentru că citisem eu pe undeva că purifică spiritul şi procură la sfârşit viziuni” (/books.google.ro/).

* Extensii. Este posibil ca, datorită uzului, a posti să fi căpătat (manifestare de nonconformism?) sensul „a răbda de foame, a flămânzi”, nu numai la Sadoveanu („Nu-s turcii oameni de omenie? Ne lasă o zi întreagă să postim”), ci şi în discursul paremiologic: „Săracul pururea posteşte, că n-are ce mânca” (proverb). La fel s-au petrecut lucrurile şi în cazul substantivului: „E rău când anu-ntreg ţi-e post” (Coşbuc). Tabloul se completează, în registru ludic, cu sugerarea altor modalităţi de abţinere: „Cât fuseşi la mă-ta fată, Postii săptămâna toată… Duminica ajunai, Până mi te căpătai” (G. Dem. Teodorescu, Poezii populare). Sau, mai direct, la Alecsandri: „Lasă-mă să-mă-nfrupt c-o sărutare, că-i demult de când postesc”.

* Selecţie. Spre deosebire de asemenea vulgarizări, îmbogăţirea semantică a substantivului ajun s-a produs în discursul public de oarecare solemnitate; sensul „zi premergătoare unui anumit moment sau eveniment” poate fi găsit curent, astăzi, în diferite situaţii de comunicare: „Incidente la Paris, în ajunuldeschiderii Conferinţei ONU” (/curierulnational.ro/); „În ajunul Zilei Naţionale, cu veteranii de război” (/ziuanews.ro/); „Hotel Transylvania, detronat în ajun de Halloween” (/ziare.com/). Desigur, nivelul „evenimentelor” de referinţă poate varia: „În ajunulmeciului de baraj cu România, scandalla Federaţia Elenă de Fotbal!” (/romedia.gr/); „Proprietarii «umflă» preţurile în ajunul sezonului de închirieri” (/curierulnational.ro/); „O observaţie în ajunul remanierii” (/hotnews.ro/) etc. Dar ajunul se asezonează, oricum, cu zilele mari: „M. N. săltat de poliţişti în ajun de Sărbători” (/ziarelive.ro/).

* Dezlegare. Până la urmă, şi în mentalul popular, spiritul sărbătorilor conduce spre bunăvoinţă, mai ales spre Ajunul Crăciunului: „Şi ceia ce s-au postit şi ceia ce nu s-au postit, bucuraţi-vă astăzi!” (după Hasdeu, Cuvinte din bătrâni). 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi