Amalgam

*

Din imnul românesc lipseşte şi cuvântul magic de pe stadioane: Seminţe! Seminţe!

*

Ion Ţiriac o invită pe Simona Halep să-şi aleagă una din maşinile lui bengoase. Frumos! Chestia asta mi-a amintit de o vorbă a tatălui meu, Dumnezeu să-l ierte: Ban la ban trage şi păduche la golan.

*

SFÂNTUL AUGUSTIN (citat din memorie): Nu căta de unde poate veni Moartea, cată de unde nu poate veni.

*

CHURCHILL: Socialiştii sunt precum Cristofor Columb: atunci când pleacă nu ştiu încotro se duc, iar atunci când ajung, nu ştiu unde se află.

*

Să-ţi păstrezi sufletul ca şi cămaşa pe care o speli înainte de a merge duminica la biserică (nu ţin minte de unde am notat fraza asta).

*

„Deoarece îl scot la plimbare zilnic la aceeaşi oră, câinele meu e convins că m-a dresat” – Vincent Haudiquet.

*

Ce este iubirea: Iubirea este când căţelul tău te linge pe faţă chiar şi atunci când l-ai lăsat singur toată ziua. (un băieţel de 4 ani)

*

„De trei ori să fi prădat tătarii ţara în lung şi-n lat, de trei ori să fi căzut ca nourii locustele pe lanurile înflorite ale României, totuşi n-ar fi produs pagubele pe care le aduc doi-trei ani de administraţie roşie.” (EMINESCU, „De ruşinea şi cangrena ţării”, 20 iulie 1879)

*

Singurul plâns care-mi place: primăvara, când plânge viţa-de-vie!

*

Copil fiind, am văzut un western cu Dean Martin. Acesta era poreclit Boracho (Beţivanul), iar în saloon cineva îi aruncă dispreţuitor o monedă într-o scuipătoare. Nu ştiam ce este aceea umilinţă pe atunci, dar am simţit forţa ei din gesturile actorului. De multe ori, la alegeri, când aud cum politicienii oferă ulei, zahăr, salamuri sau pe Salam, am senzaţia că ne aruncă ca la rişcă un ban în scuipătoare.

*

Eram cu soţia pe o bancă în piaţa Catalunya, aşteptând băiatul, care mersese să cumpere un pliant cu harta Barcelonei. O piaţă minunată: statui, arteziene, porumbei, oameni de toate naţiile… Vine la noi o ţigancă bătrână cu părul alb-gri sub batic şi cu o fustă groasă de lână (afară erau vreo 25 de grade). Ne întinde un pahar de plastic cu ceva monezi în el şi bâiguie ceva ininteligibil. Maria (soţia) exclamă: „Hopa! Ne-au venit şi neamurile!” Dar ţiganca de colo: „Ne-o vinit şi neamurili”. Fără comentarii.

*

Soba

Că tare se mai pricepea la toate moş Leon! Făcea ori dregea tot ce vrei: căruţe, vermorele, hornuri, sobe. Ne-o făcut şi nouă o troacă de piatră aşa de trainică c-o avem şi-n ziua de azi. N-o pot urni din loc cu râtul nici patru dihănii de porci de o sută de kile fiecare. Numai că era cam grăbaci moş Leon. Făcea toate în fugă şi se întâmpla să rămâi, când ţi-era lumea mai dragă, cu osia ruptă în mijlocul drumului; sau să înghesui mortul în sicriu şi să-l aşezi cam pe-o parte, într-o rână, că făcuse sicriul prea îngust şi nu încăpea răposatul cu faţa în sus; sau să cadă soba în aceeaşi zi în care o făcuse. Aşa s-o întâmplat la mătuşă-mea Aurora. După ce-o făcut soba în bucătărioară, o sobă la marele fix, cu fumuri ticluite meşteşugit, cum numai moş Leon ştia să facă, s-au pus cu toţi la masă. Şi când să cinstească un păhăruţ de rachiu, ca să ude soba, se vede treaba că aceasta, soba adică, a vrut şi ea să cinstească şi s-a aplecat olecuţă înspre masă: uuu-şurel, ca un om chiurluit, întinzându-se către păhărelul plin. Şi deodată leop! cade soba în mijlocul bucătărioarei. Au rămas toţi cu îmbucătura în gură şi cu păhăruţele în mâini. Doar nenea Traian a lu’ mătuşa Aurora a dat repede rachiul pe gât şi a zis că altădată Leon trebuie să facă în felul următor: După ce termină soba, s-o proptească cu spinarea şi acolo, dar numai acolo, să ceară preţul pentru munca depusă. „Gospodarule, ia vină încoace şi fă-mi plata la faţa locului”, să-i zică. Şi atunci, făcându-se că nu „se împacă” cu omu’, să se dea repede la o parte şi să lase soba să cadă popâc pe podea.

Pe urmă moş Leon s-o apucat să facă soba din nou. Ş-o făcut-o chiar în seara aceea: şi mai repezit ca de obicei, dar la marea ştiinţă. Numai că, bat-o s-o bată de sobă, scotea fum. În loc să scoată fumul afară, soba parcă trăgea toate vânturile pământului înăuntru; şi era o fumăraie în bucătărie de nu se vedea om cu om. Moş Leon spunea că asta-i din cauză că n-au avut lampă „de opt focuri”, ci numai „de cinci focuri” şi nu se vedea aşa de bine când să facă fumurile. De aceea. Dar nenea Traian a lu’ tanti Aurora zicea că „las că-i bine, afumăm slănina chiar în bucătărie, nu mai avem nevoie de afumătoare. Hai să mai bem un păhărel pe chestia asta”. Ar mai fi spus el multe şi mărunte nenea Traian, dar tanti Aurora i-o luat sticla.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist