Antonescu: Dacă USL nu s-ar fi rupt, Tăriceanu mai avea puţin şi ajungea în curte la Băsescu

luni, 08 septembrie 2014, 18:09
1 MIN
 Antonescu: Dacă USL nu s-ar fi rupt, Tăriceanu mai avea puţin şi ajungea în curte la Băsescu

Fostul preşedinte al Senatului Crin Antonescu a declarat că dacă USL nu s-ar fi rupt, Călin Popescu-Tăriceanu mai avea puţin şi ajungea "în curte" la Traian Băsescu, dar aşa a ajuns la premierul Victor Ponta.

"Dacă USL nu s-ar fi rupt, domnul Tăriceanu mai avea puţin şi ajungea în curte la Băsescu. S-a rupt USL şi a ajuns în curte la Ponta. Nu am cum să iau în serios textele (cererea de suspendare a şefului statului – n.r.) redactate de domnul Tăriceanu", a spus Antonescu luni la Palatul Parlamentului.

Crin Antonescu a mai afirmat că Traian Băsescu a făcut "în cea mai mare parte rău acestei ţări".

"Ce puteri mai are sau nu domnul Băsescu nici nu mai contează, nu mai foloseşte nimănui. Cât a avut puteri, a făcut în cea mai mare parte rău acestei ţări. Faptul că urmează o campanie electorală, domnul Băsescu va fi oricum prezent. Domnul Băsescu nu are niciun fel de jenă ca din postura de preşedinte al României să-şi susţină candidata aceea. Mai sunt două luni şi o să se termine şi cu asta", a mai arătat fostul preşedinte al Senatului. (Agerpres)

 

Comentarii