Apărarea a fost de bază

luni, 23 februarie 2015, 02:43
3 MIN
 Apărarea a fost de bază
Penicilina Iaşi – CSM Satu Mare 3-0 (21, 25, 19), în Divizia A1 de volei feminin

 
Scăpată de “misiunile imposibile” Bacău, Blaj, Dinamo, CSM Bucureşti, Penicilina era obligată să obţină maximum de puncte în duelul de sâmbătă, cu CSM Satu Mare, din Sala Polivalentă Iaşi, pentru a-şi spori şansele de clasare în primele opt echipe ale primei ligi de volei feminin. Calcule asemănătoare aveau şi oaspetele, care erau clasate mai bine şi aveau un ascendent moral dat de succesul din tur.
De la  atâta matematică, ambele formaţii au intrat crispate pe teren, faptul că scorul de 7-6 a fost generat de şase servicii greşite (două ale ieşencelor) spunând multe despre claritatea startului meciului. Echilibrul a fost nota dominantă a actului întâi şi în continuare, până la 21-21 diferenţa maximă fiind de două puncte (8-6, 8-10, 15-13 şi 18-20). Penicilina a fost mai lucidă pe final, patru servicii lansate de Ana Berdilă şi o defensivă bună tranşând primul parţial în 26 de minute. Al doilea set a fost şi mai echilibrat, în ciuda unor sprinturi avute de ambele echipe, traduse prin şase puncte consecutive reuşite de CSM la 12-9 şi de Penicilina la 15-17. Finalul a fost dramatic. Gazdele au condus cu 23-21, Satu Mare a întors şi a avut două mingi de set (23-24 şi 24-25), însă Iaşul s-a impus cu 27-25, după jumătate de oră. Pierderea parţialului secund a descumpănit trupa pregătită de Adrian Pricop, care a venit la Iaşi cu doar opt jucătoare, patru dintre acestea – străine, niciuna însă nerupând gura târgului. Drept urmare, chiar dacă a pierdut-o, la 2-0, pe cea mai lucidă jucătoare de până atunci, Cristina Lungu, care a suferit o entorsă, Penicilina a defilat în actul trei, seriile de şase puncte câştigătoare reuşite pe serviciile lui Berdilă (la 3-2) şi Sipoş (la 9-3) rupând repede setul. Şi chiar dacă, la 23-11, un văl de neinspiraţie a acoperit Iaşul, victoria nu a mai putut fi scăpată, 25-19 fiind scris în 21 de minute.
Astfel, fără să strălucească, Penicilina s-a impus pe merit, determinant în ecuaţia partidei fiind modul în care gazdele s-au descurcat în faza defensivă. Antrenorii ieşencelor, Rareş Puni, Tatiana Popa şi Ioan Lazariuc, au mizat pe Mihaela Stîngă, Melinda Şipoş, Ana-Maria Berdilă, Cristina Lungu, Simona Mocanu, Andra Streşină, libero-ul Diana Studineanu, apoi Iuliana Fîcă,  Diana Macovei, Ana Ursachi,  Ana Maria Fîcă.
 
În etapa a XVIII-a a Diviziei A1, s-au mai înregistrat rezultatele: SCMU Craiova – CSM Târgovişte 3-2 (18, -18, -16, 33, 7)! CSU Cluj – Medicina Târgu Mureş 0-3 (-21, -7, -21); Dinamo Bucureşti – CSM Bucureşti 0-3 (-18, -16, -23); Ştiinţa Bacău – Unic Piatra Neamţ 3-0 (12, 15, 18); Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-0 (17, 13, 13). Penicilina ocupă acum locul VIII cu 15 puncte. Etapa viitoare, Penicilina va juca în deplasare cu Unic Piatra Neamţ.
În primul meci de play-off pentru Divizia A2 seria Est, echipa Ştiinţa Miroslava a învins cu 3-0 (16,22,18), pe teren propriu formaţia CSU Galaţi. Returul va avea loc sâmbăta viitoare, la Galaţi.
 
 

Comentarii