Aşteptări în decembrie

S-au întâmplat – dar deloc "din întâmplare" – mari nenorociri trezitoare, calendarul răbdării şi al înghiţirii minciunilor poleite retoric a ajuns la scandenţe de "funie" ce nu are cum să treacă şi dincolo de "par". Guvernul şmecheraşului Ponta şi al "generalului" Oprea, cu tot cu devotamentul acestuia pentru "interesul naţional", a căzut. Dar nu numai PSD-ului, ci şi celorlalte partide nu le este prea bine de când "strada" şi "piaţa" şi-au strigat greaţa de mutrele, matrapazlâcurile şi mofturile "clasei politice", aşa cum arată ea la vârfurile dâmboviţene şi de pe întreaga hartă a ţării. Unde suntem? Şi către ce ne întreptăm? Sunt întrebări pe deplin legitime şi fireşti, în temeiul saturaţiei generale de manevrele "pasului înapoi" urmat curând de revenirea la reflexele mişmaşurilor, târguielilor şi convergenţelor "subterane", toate din gama aceloraşi bine cunoscute năravuri politicianiste. Fără leac? De privit oare – şi de îndurat – ca un rău, cu neputinţă de eradicat, al "democraţiei"?

Dincolo de cele câteva bâlbâieli anterioare instalării guvernul Cioloş va fi judecat după fapte. Dar şi "vorbele" contează în materie de ierarhizare a priorităţilor şi scoaterea în faţă a investiţiilor, a educaţiei şi sănătăţii în bugetul pentru 2016 arată altceva decât obişnuita "dărnicie" preelectorală, cu care, de n-ar fi căzut, ne-ar fi "fericit" echipa lui Ponta. Când televiziunile elegiace, rămase neconsolate după demisia guvernului lui VVP, varsă lacrimi fierbinţi încărcate de regretul schimbărilor de la Palatul Victoria, ceea ce "uită" ele să ne spună este adevărul despre îndatorarea ţării şi despre împingerea pe atunci a investiţiilor (care înseamnă locuri de muncă) spre zero, din pur calcul "miop", exclusiv electoral. Simplificarea şi eficientizarea aparatului administrativ, debirocratizarea lui, introducerea unor criterii de autentic merit în salarizare, creşterea atragerii de fonduri europene şi continuarea războiului împotriva corupţiei (dar fără a-i lăsa pe corupţi stăpâni pe averile furate statului român) arată, la un loc, o agendă mai mult decât densă pentru un an de guvernare tehnocrată. Şi, dacă rezultatele vor răspunde aşteptărilor, ele vor întări, cu certitudine, saturaţia de impostură şi sterilitatea a mai mult de un sfert de veac de eşecuri şi vicleimuri politicianiste autohtone. E prea devreme, deocamdată, pentru mai mult decât speranţe, şi ele treze, dublate de o atenţie exigentă faţă de ceea ce se va face cu adevărat, în condiţiile de ţinere "în şah" a guvernului Cioloş de către Parlamentul dominat de PSD.

După spaima prin care au trecut şi tot atât de temporara "bemolizare" a tupeului şi a tonului lor, "străluciţii" noştri parlamentari, de indiferent ce culoare politică şi cu numai puţine excepţii, reiau "aria" lor favorită despre democraţia care i-a adus acolo, în forul legislativ. Ne spun că zecile de mii ale "străzii" nu se pot măsura cu milioanele de voturi pe valul cărora au urcat în fruntea ţării. Dar tocmai asta e, că mulţimea acelor "doar" zeci de mii a strigat în "pieţe" ceea ce majoritatea românilor, aşadar şi cei rămaşi acasă, simt şi gândesc despre falimentul partidelor pline de corupţi, despre demagogia retoricii lor (sub care foşgăie interese şi cârdăşii), despre marea înşelătorie a "alegerilor" la care nu ai de fapt între cine şi cine să alegi, între ce programe să decizi căruia anume să-i dai votul tău. Vor fi, cum crede Vasile Dâncu, mulţi tineri pe listele de partid în 2016? În sine, vârsta nu e nici ea o garanţie de schimbare, de reformare internă a formaţiunilor politice. Pe tinerii aceia cine şi cum îi va selecta, pe ce fel de criterii (sau "criterii")? Sau nu va fi decât o "nouă" cacialma, a recrutării unor intermediari docili şi fideli "baronilor", cărora le datorează ascensiunea?

Suntem în decembrie şi curând se va vorbi, adesea în gol, despre ce a fost ’89. Dar Dosarul Revoluţiei e, bine mersi, clasat. Argumentul? Vinovăţii prescrise, graţie lentorii cu care s-a tot amânat, temporizat: de către cine, dacă nu tocmai "oamenii legii"? Şi să numim aşa ceva "Justiţie"?! S-a redeschis, atât de târziu, Dosarul mineriadelor. Oare de vreun eventual, salvator, ritm de melc şi în cazul efectelor mâniei proletare a "minerilor" iubitori de flori şi dragi lui Iliescu cine se ocupă, întru pervertirea "balanţei" unei Justiţii care ar trebui alegorizată nu oarbă, ci chioară? Una care să-i scoată, cum ne mai putem aştepta, basma curată pe cei ce au urzit atunci, în ’90, planurile pumnului în gură menit să intimideze emergenta democraţie românească autentică, pentru a o înlocui cu simulacrul ei, cusut cu aţa albă, grosieră, a "emanaţilor", altfel atât de înclinaţi să afişeze către mulţime poza "patriotismului", ei, tocmai cei care au patronat jefuirea ţării, prostirea propagandistică şi, parţial, mediatică, umilirea românilor. "Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne…"? 

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Al.  I. Cuza” Iaşi, critic şi istoric literar