Au venit la Iaşi consultanţii care vor supraveghea ridicarea Spitalului Regional

marți, 18 iulie 2017, 19:05
2 MIN
 Au venit la Iaşi consultanţii care vor supraveghea ridicarea Spitalului Regional

În cursul zilei de ieri, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi au avut loc o serie de întâlniri pe grupe de lucru între consultanţii a trei firme care vor supraveghea construirea şi respectarea obiectivelor pentru Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi şi reprezentanţi ai spitalelor şi ai universităţii. 

Rectorul UMF Iaşi, prof.dr. Viorel Scripcariu, a precizat că la Iaşi au fost prezenţi consultanţi externi de la trei firme care se ocupă cu părţi diferite ale proiectelor – configuraţia exterioară a spitalului, designul şi layoutul interior şi de respectarea calendarului – finalizarea studiului de fezabilitate şi începerea construcţiilor până la finalul anului viitor, astfel încât spitalul să fie gata, la cheie, până în 2023.

„Au venit consultanţii externi, am avut grupuri de lucru pe diverse subiecte, pe terapie intensivă, explorări diagnostice, rezolvări terapeutice sau ambulatoriu. Dat fiind faptul că va fi un spital universitar ne concentrăm pe această zonă de teaching & research. Lucrurile se mişcă în direcţia bună, trebuie să ne gândim că nu îl realizăm pentru noi, ci pentru viitor, pentru generaţiile care vor urma, şi de aceea trebuie să identificăm de pe acum resursa umană, să trimitem rezidenţii noştri să se specializeze pe zone unde poate chiar nu există încă specialişti în zona Moldovei“, a precizat prof.dr. Viorel Scripcariu. Întâlnirile vor continua şi astăzi, urmând ca apoi să plece la Cluj şi la Timişoara, celelalte locuri în care se va construi câte un spital regional. Consilierii au vizitat, în cursul zilei de ieri, Spitalul de Copii „Sf. Maria“, dar şi alte unităţi medicale ieşene. La Spitalul de Copii, aceştia au vizitat Unitatea de Primire Urgenţe, sălile de operaţie, Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, precum şi alte secţii. „Împreună cu grupul de lucru care vizează un master plan pe sănătate la nivelul întregii ţări, din care a făcut parte un expert internaţional, un consilier al Ministerului Sănătăţii, precum şi un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică, s-a discutat despre ce trebuie dezvoltat, ce trebuie îmbunătăţit, ce ar trebui reorganizat, precum şi despre viitoare proiecte care se vor face la nivel naţional şi local“, a precizat dr. Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi. (C. HOPULELE, M. OLARIU)

Comentarii