Bande şi ierarhii

Bandele de sapienşi erau cumva ierarhice, dar cu o ierarhie slabă şi fluidă, cu un lidership informal şi cu decizii luate mai degrabă prin consens (dată fiind posibilitatea „votului cu picioarele”, era şi greu să fie altfel). Din punctul ăsta de vedere, organizarea sapienşilor seamănă mai puţin cu cea a cimpanzeilor şi mai mult cu cea a celorlalţi veri ai noştri – bonobo (cu care semănăm cel mai mult şi la comportamentul sexual – iar cele două asemănări nu sunt întâmplătoare).

În orice caz, organizarea în bande – cu ierarhii slabe şi fluide, cu lidership informal şi cu decizii consensuale – pare să fie o caracteristică a speciei, un comportament fie genetically hardwired, fie cauzat de dimorfismul sexual moderat (mai moderat decât la cimpanzei şi foarte asemănător cu cel al bonoboşilor) şi/ sau de concealed ovulation.

Singurele societăţi umane similare (până la un punct) cu societăţile de cimpanzei au fost cele feudale (şi, parţial, cele sclavagiste), inclusiv în privinţa dreptului necondiţionat de acces al seniorului/ stăpânului la toate femelele grupului. Dar chiar şi atunci, comportamentul de tip cimpanzeu a fost impus artificial, prin norme culturale şi legale, şi era destul de des încălcat, fie de teama posibilelor represalii (de care masculul alfa la cimpanzei nu are a se teme), fie printr-un comportament inexistent la cimpanzei, dar frecvent la oameni şi la bonobo: cel orgiastic.

Organizarea în bande e atât de specific umană (în sensul că apare spontan la sapienşi) încât o regăsim chiar şi în organizaţiile ierarhice moderne: în organizaţiile militare, în birocraţiile publice şi în cele private (firmele). În toate organizaţiile astea avem simultan o ierarhie oficială, impusă normativ şi o para-organizaţie constituită exact pe modelul bandei: mai egalitară (cu o ierarhie slabă şi fluidă), cu lideri informali şi cu decizii consensuale.

Şi, aşa cum ştie orice nou ministru, orice nou general sau orice nou CEO, para-organizaţia poate fi atât de influentă încât să aibă capacitatea de a boicota cu succes toate deciziile conducerii oficiale. Generalul poate fi şeful organizaţiei, numit în funcţie şi învestit cu puteri coercitive, dar liderul poate fi un obscur locotenent sau sergent-major cu care toţi ceilalţi se consultă.

Pe de altă parte, aşa cum ştie orice general, orice ministru sau orice CEO cu experienţă, degeaba elimini liderii informali, pentru că para-organizaţia are capacitatea de a genera spontan alţii. Întrebaţi orice antrenor de fotbal, de baschet sau de orice alt sport de echipă şi el sau ea vă va spune cum, în realitate, echipele se organizează spontan ca nişte bande: cu lideri informali (jucătorul la care se uită restul echipei la vestiar, care-i mobilizează, îi ţine împreună şi le arbitrează conflictele), cu ierarhii mai degrabă slabe şi fluide – şi cu decizii mai degrabă consensuale.

Când avem de-a face cu structuri ierarhice formale, organizaţia nu coincide niciodată cu para-organizaţia – pentru că oamenii nu sunt cimpanzei; sapienşii sunt mai asemănători cu bonobo decât cu cimpanzeii. În cazul organizaţiilor ierarhice disfuncţionale, incongruenţa dintre organizaţie şi para-organizaţie e (aproape) totală şi generatoare de conflict. În cazul ierarhiilor formale funcţionale, capabile de auto-reproducere, incongruenţa dintre ierarhie şi bandă e administrată prin mecanisme de cooperare apte să genereze soluţii de tip câştig-câştig.

Singurele organizaţii în care incongruenţa asta e (aproape) inexistentă sunt cele care permit coordonarea pe orizontală: organizaţiile de tip reţea. Ele răspund cel mai bine instinctului uman de organizare în bande. Dar organizarea pe orizontală e contra-intuitivă pentru toţi cei care au pulsiunea de a fi şefi – o minoritate deviantă de la norma sapienşilor. Probabil că de aceea îi considerăm psihopaţi sau sociopaţi pe membrii acestei minorităţi.

Şi probabil că aceeaşi „normă” evoluţionistă care ne face să ne organizăm spontan în bande ne face să visăm mereu la o lume în care ierarhiile formale să dispară. Modernitatea a promis asta atunci când a desfiinţat ierarhiile feudale, dar până la urmă nu a reuşit decât să înlocuiască ierarhiile tradiţionale cu ierarhii ale raţiunii eficiente: cu birocraţii publice şi private. După toate aparenţele însă, noua revoluţie tehnologică e capabilă să genereze moduri de organizare mai apropiate de instinctele noastre.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist