Bărbat adus de SMURD la spital după ce, stând la un şpriţ, a înghiţit o albină odată cu vinul

miercuri, 26 iulie 2017, 01:50
1 MIN
 Bărbat adus de SMURD la spital după ce, stând la un şpriţ, a înghiţit o albină odată cu vinul

Un ieşean a avut nevoie de îngrijiri me­dicale din cauza unei reacţii alergice apărute după ce a înghiţit o albină. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, din Valea Lupului, a fost transportat de un echipaj SMURD în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ în cursul zilei de ieri. 

Potrivit medicilor, pacientul evaluat prezenta o reacţie alergică provocată de o albină pe care a în­ghiţit-o în timp ce bea un pahar cu vin şi care, cel mai probabil, l-a înţepat înainte să „se piardă“ în organism. „Bărbatul a ajuns în UPU cu o reacţie alergică post ingestie accidentală de insectă, respectiv albină. Pa­cientul a fost evaluat în UPU şi a primit indicaţii de specialitate pentru următoarele zile“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.  Reacţia alergică la înţepătura de albine poate varia de la manifestare uşoară, locală, la simptome extreme, care cuprind inclusiv blocarea căilor respiratorii.  

 

 

Comentarii