Bărbăţie

Dragă Gicule,

Eu una m-am săturat de pretenţiile tale, tu trăieşti în alt secol şi alt univers. Viaţa e prea grea cu tine şi prea complicată. Eu vreau să trăiesc aşa cum văd că fac oamenii din jur, cum fac toţi, cum văd la televizor, iar tu nu vrei asta şi gata.

Nu vrei să furi şi tu ceva, nu vrei să păcăleşti pe nimeni. Mai bine te pică cineva cu ceară decât să dai şpagă la primărie să ne pună şi nouă un bec pe drum că ne scoatem ochii noaptea. Nici la popă nu vrei să-i dai nimic. În fiecare an îl amăgeşti, îl primeşti în casă, zâmbeşti când cântă, şi la urmă, când întinde mâna, nu-i dai nimic. Aşa nu se face, e ruşine mare.

Uneori mă gândesc că nu eşti bărbat, ci vreo femeie travestită, pe cuvânt. Dacă nu te-aş simţi câteodată lângă mine în pat, aş zice altceva… Dar şi acolo, ce să spun… eşti prea delicat. Nu tu smuncituri, nu tu îmbrânceli, vorbit murdar, plesnituri, nu tu viol în faţa copiilor. Linişte şi pace cât încape. Nici nu ştii când a trecut.

Nu sforăi când dormi, nu bei şi tu ca ceilalţi bărbaţi până cazi sub masă, nu te baţi. La nunţi tu conduci pe toţi acasă pentru că eşti cel mai treaz. Îmi vine să intru în pământ de ruşine.

Nu înjuri, nu vii plin de sânge acasă. Vreau şi eu să îngrijesc de răni un bărbat venit de la birt, băut, bătut şi pişat pe el, cum am văzut la mama, să îl culeg din şanţ, să îl car acasă cu roaba. Vreau să am şi eu ce povesti nepoţilor.

Nici pe mine nu mă baţi. Chiar mă simt frustrată. Celelalte femei o iau aproape zilnic, iar eu nici măcar o palmă de când ne-am căsătorit. Nici pe copii nu-i plesneşti. Ce fel de educaţie e asta? Ne pui pe scaun şi ne ţii conferinţe. Că aia nu-i bună, că aşa nu procedăm corect, că cutare lucru nu e ”just”. Mă înnebuneşti, pe bune. Celelalte femei au despre ce vorbi toată ziua, ba despre cum le-au bătut în ultima perioadă bărbaţii faţă de alte dăţi, ce tehnici noi au aplicat, ba despre cât de grave au fost complicaţiile, ba despre cutare doctor care le-a tratat. Ce să mai vorbesc de cicatrice. Eu nu am niciuna, sunt curată ca lacrima. Mi-e jenă să îmi arăt faţa în lume. Dă-mi naibii cu un televizor peste cap, trage-mi un pumn în gură, izbeşte-mă cu faţa de perete, fă-mi ceva că înnebunesc. Un picior în burtă măcar şi m-ai lămurit. Ce atâta filosofie. Vreu să merg şi eu cu un ochi vânăt prin sat să mă compătimească lumea, să îmi pun o mână în bandaj ceva, să mă laud că am primit un cuţit în spate sau că m-ai tăiat cu lama. M-am săturat să fiu aşa sănătoasă şi nevătămata tot timpul, e frustrant. Eu te-am luat pentru că păreai ciudat, mă gândeam că o să mă invidieze toate prietenele din cauza ta, că o să stau mult şi bine prin spitale, poate chiar că o să mă omori şi o să apar la televizor la ştirile de la ora 5, moartă şi frumoasă. Dar a fost un vis şi atât. Am devenit încetul cu încetul din ce în ce mai dezamăgită.

Cel mai tare te-am văzut nervos când am dat antibiotice la copii. Că nu trebuia să fac asta pentru că tu nu iei medicamente şi nu vrei nici copiii tăi să ia. Ai bufnit pe nas o dată şi gata, te-ai dus să te răcoreşti cu un pahar de lapte în bucătărie. Mi-a fost aşa de ruşine, îmi venea să le dau sodă caustică numai să te văd înnebunit de nervi.

Nu vrei să fii şi tu în rând cu lumea, Doamne fereşte. Zici că viaţa e diversă, e scurtă şi ţi-o trăieşti cum vrei. Dar cum vrei tu, măi Gicule, să o trăieşti? Aşa? De capul tău? Păi, tu nu te uiţi în jur şi la ceilalţi oameni să vezi ce fac ei şi ce gândesc? Tu te crezi singur pe lume?

În plus mai ai şi fixul cu o viaţă sănătoasă, naturală. Pfui!… Tu unde te crezi, omule, în secolul 1? Mă urmăreşti să nu cumva să spăl rufele cu detergent. Mă cerţi când fac baie la copii prea des, zici că le stric stratul protector de bacterii. Am cumpărat înălbitor pe ascuns, şi acuma am în magazie un balsam pe care visez să îl dau pe rufe să miroasă şi hainele mele ca ale cucoanelor. Nu vrei să cumperi ouă de la magazin, zici că sunt de la găini traumatizate şi stresate. Mi-ai umplut ograda de orătănii: găini, rate, gâşte, curci, iepuri, porci, capre, câini, mâţe. E grădină zoologică. Nu se mai mută nimeni lângă noi din cauza gălăgiei şi mirosului. Nimeni nu ne mai vizitează că îşi murdăresc papucii în bălegarul ce umple curtea până la refuz.

Ne pui să mergem în picioarele goale să redescoperim natura. Dar eu vreau să mănânc de la Mc Donald’s, Gicule, mi-e poftă de mor!…

Îmi reproşezi că sunt sedentară, că nu vreau să ies afară, că mă uit prea mult la televizor. Păi, dacă îmi place, măi Gicule, doar aşa văd şi eu cum e în afara ogrăzii noastre împuţite de găinaţ. Nu m-ai scos în lume aproape niciodată de când ne-am luat. Mi-ai promis că mergem la mare, dar nu ai putut găsi o soluţie de a lua copiii şi de a încărca şi ograda cu toate animalele pentru carne. Fiindcă la restaurant nu voiai să mănânci "mâncarea lor proastă, scumpă şi nesănătoasă”. Cu trenul nu voiai că e scump şi înghesuit, maşină nu avem că consumă şi poluează, iar cu căruţa e cam greu să mergi pentru că au cam interzis ăştia accesul atelajelor cu coviltir pe străzile publice.

Tu mergi cu bicicleta, vrei ca şi noi ăştilalţi să facem la fel. Eu duc copiii la grădiniţă pe jos, la magazin tot pe jos merg, deşi nu prea am ce lua că nu mă laşi: pâine facem acasă, ouă, carne, lapte, brânză avem de la animale, fructe din copaci. Ce să zic, suntem independenţi, oraşul e la jumate de oră cu piaţă cu tot, iar noi cultivăm, Gicule. Păi, asta-i viaţă? Noi trăim în secolul 21?

Bărbat eşti tu sau cârpă? Îţi scriu scrisoarea asta de adio în speranţa că îţi va veni mintea la cap şi să-ţi zic că m-am hotărât: vreau să merg şi eu în Italia să am grijă de babe şi moşnegi cum fac celelalte femei, ce, eu-s mai proastă?! Uite câţi bani au şi câte lucruri noi şi frumoase şi-au cumpărat. Vreau să fiu şi eu o doamnă ca celelalte şi sexy. Vreau să fiu dorită, să se uite bărbaţii după mine şi să mă înjure cu admiraţie. Vreau să merg cu maşini de lux, să stau în vile, să mă îmbrac cu haine scumpe şi să merg la piaţă. Să fiu şi eu măcar o dată violată şi bătută. Să cad de pe tocuri de 7 cm ca tâmpita şi să râd ca o idioată. Să am telefon scump cu care să sparg nuci. Vreau să te trădez, Gicuţule, pe bune că vreau…

Eu ţi-am scris asta, tu te mai gândeşti…

Briscan Zara este scriitor şi publicist