Băsescu în faţa propriilor ţepe

După citirea rechizitoriului DNA de trimitere în judecată a Elenei Udrea, a Ioanei Băsescu şi a lui Dan Andronic, ai senzaţia închiderii unui cerc. Pentru cei care aplaudă cu satisfacţie este un punct terminus, o victorie de moral. Dintr-o dată, nu mai par nici spălaţii pe creier de altădată, nici antibăsiştii fabricaţi la Antene. „Dreptatea lor”, construită zece ani prin manipulări grosolane, e acum validată de sistemul de justiţie, pe care, paradoxal, nu doar că l-au combătut, dar urmăresc abitir să-l distrugă.

Pe de altă parte, foştii susţinători tac dezgustaţi, încercând să depăşească momentul stânjenitor al anunţului oficial că regele a fost nu numai gol pe afară, ci şi vid în interior. Subtilităţile intelectuale, precum diferenţa dintre „băsişti” şi „băsism”, o modalitate de a mai salva ceva din moştenirea mandatelor lui Băsescu, s-au pulverizat. Devine irelevant dacă a fost gol tot timpul, înainte de primul mandat ori numai în al doilea mandat. Întreaga lui moştenire capătă înţelesul unei tragedii ruseşti. Iluzionistul Zeus a obţinut controlul Olimpului prin şarlatanie.

Asistăm la condamnarea unui regim chiar de către odraslele de suflet ale regimului. Fiindcă procurorii DNA au avut privilegiul de a fi percepuţi în lumina unei filiaţii aproape instituţionalizate cu fostul preşedinte. Ca un tată grijuliu le-a luat apărarea în faţa băieţilor corupţi, oferindu-le protecţie şi discursuri de susţinere. Poate că unii nici nu ar fi îndrăznit profesional atât de mult fără încurajările preşedintelui. Fără asigurările şi îndemnurile sale privindu-le misiunea profesională, nici nu ar fi riscat să suporte cumplite umilinţe şi atacuri. Dar când, în cele din urmă, au cutezat să ajungă până la Traian Băsescu, procurorii s-au lămurit.

Citind rechizitoriul DNA, înţelegem de ce şi-a schimbat faţa Băsescu după încheierea mandatelor şi mai ales în ce s-a transformat. De ce s-a întors cu 180 de grade şi a devenit mai ticălos decât adversarii de pe vremuri, aliaţii de astăzi. Înţelegem disperarea cu care s-a dat peste cap propunând variante de graţiere şi de ce încă vrea, cu orice chip, un moment zero, de la care să fie iertaţi toţi, inclusiv el.

Finanţarea campaniei prezidenţiale din 2009 s-a făcut prin mijloacele clasice ale unui sistem mafiot de stat. Pe atunci ministru, Elena Udrea a inventat contracte false de prestări servicii, a condiţionat decontarea unor bani publici ca să-i stoarcă oamenii de afaceri, iar Ioana Băsescu nu s-a dat în lături de la o mică excursie de relaxare în Cuba cu mizilicurile de sume rămase necheltuite din campania tatălui.

Udrea nici nu mai parează acuzaţiile. Ştiind cum stau lucrurile în interior, se miră doar de ce numai ea a fost prinsă: „Eu înţeleg că în ţara această cât există campanii în ultimii 10 ani unul singur a făcut asta: Elena Udrea. Cum puii mei se întâmplă chestia asta? Adică până la mine sau în paralel cu mine nu au mai fost lideri politici care s-au ocupat de campaniile electorale?” Elena Udrea se înşală.O speţă similară a fost „Trofeul calităţii”, dosarul în care a fost condamnat Adrian Năstase pentru finanţarea campaniei prezidenţiale din 2004. Udrea este noua Irina Paula Jianu, de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Pentru cazul lor, justiţiarul Băsescu lansase celebra lozincă: „Ne întâlnim la ţepe, în Piaţa Victoriei!”. Cercul se închide şi pentru Băsescu: a ajuns terifiat în faţa propriilor ţepe, strunjite pentru alţii.