Ca să nu aibă scrupule când îi vor încinge cu bastoanele

Bătaia cu bâte de la Ruginoasa, ţinută sub control de jandarmi din Bacău

sâmbătă, 28 decembrie 2013, 02:50
2 MIN
 Bătaia cu bâte de la Ruginoasa, ţinută sub control de jandarmi din Bacău

Reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobile de la Bacău au anunţat ieri că vor asigura ordinea şi liniştea publică în ziua de 31 decembrie, în localitatea ieşeană Ru­ginoasa. Acolo, conform tradiţiei, sătenii din deal şi din vale sunt aşteptaţi în centrul satului pentru a se bate. „Având un caracter profund tradiţional, în cadrul acestor manifestări unele scene promovează un anumit tip de comportament violent pe care legea îl interzice (confruntări între grupuri pentru stabilirea supremaţiei, fo­losirea de obiecte contondente, mijloace incendiare, explozive, făclii) iar prezenţa jandarmilor este necesară pentru asigurarea cadrului civilizat şi paşnic în care trebuie să se desfăşoare o manifestare publică la care asistă persoane de diferite vârste (copii, tineri, bătrâni) a căror siguranţă poate fi pusă în pericol“, au precizat re­prezentanţii Grupării de Jan­darmi Mobile din Bacău.

Aceştia au mai precizat că persoanele care vor încălca legea vor fi pedepsite de către oamenii legii. „Reamintim pe această cale că manifestările de tip violent , in­diferent de forma şi tipul acestora, distrugerile de bunuri, blocarea drumurilor publice, agresiunile îndreptate asupra ce­tăţenilor şi forţelor de ordine, folosirea de mijloace care pot provoca incendii, explozii, vătămări corporale, tulburarea ordinii publice, cu un anumit grad de pericol social, constituie fapte cu caracter penal care se sancţionează, conform legii, cu închisoare“, au mai precizat au­torităţile.

Comentarii