De Business

Punem punctul pe știi

BNR pune în circulaţie trei noi monede

Este vorba despre o monedă de aur, una de argint, iar cealaltă de tombac cuprat

sâmbătă, 23 martie 2013, 02:50
1 MIN
 BNR pune în circulaţie trei noi monede

Banca Naţională Română (BNR) pune în circulaţie de luni trei monede noi, în scop numismatic. Acestea sunt realizate cu ocazia celebrării a o sută de ani de existenţă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, fosta Academie de Înalte Studii Comerciale şi Industriale.

 

Cele trei monede sunt cu totul deosebite, una fiind realizată din aur, iar celelalte două din argint şi tombac cuprat. Reprezentanţii BNR au anunţat că cele trei monede noi au putere circulatorie pe teritoriul României. Preţurile de vânzare sunt însă destul de ridicate. De exemplu, moneda de argint va costa 355 de lei, fără TVA, iar cea din tombac cuprat 80 de lei. De precizat este faptul că moneda de aur nu se vinde individual, ci numai în pachete ce conţin toate trei produsele noi. Un astfel de pachet va costa 2145 de lei, fără TVA. Monedele de argint şi din tombac cuprat, precum şi setul de monede, ambalate în capsule de metacrilat transparent vor fi însoţite de o broşură de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactată în limbile română. engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se făsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi a casierului actual. Tirajele pentru această emisiune sunt de 500 de bucăţi pentru moneda de argint, 500 de bucăţi pentru moneda de tombac cuprat şi 250 de seturi care conţin toate cele trei monede », au arătat reprezentanţii BNR.

 

Comentarii