Bugetul Consiliului Judeţean, salvat de proiectele cu finanţare europeană

sâmbătă, 24 decembrie 2016, 02:56
2 MIN
 Bugetul Consiliului Judeţean, salvat de proiectele cu finanţare europeană

Proiectele cu finanţare europeană derulate anul trecut au salvat bugetul Consiliului Judeţean în acest an.

Plenul CJ a aprobat în cadrul ultimei sale şedinţe din acest an execuţia preliminată a bugetului general al instituţiei. Veniturile încasate de CJ s-au ridicat la 537,8 milioane de lei, cu 23% mai mult decât prevederile anuale. În cadrul secţiunii de dezvoltare, unde sunt reflectate investiţiile efectuate, gradul de realizare a veniturilor s-a ridicat la 241% faţă de prevederi.

„Procentul de realizare ridicat al veniturilor secţiunii de dezvoltare se datorează, preponderent, reîntregorii veniturilor utilizate în anul 2015 pentru proiectele derulate de CJ, respectiv ambulatoriul Spitalului «Prof.dr. Nicolae Oblu», ambulatoriul «Cuza Vodă», Sistemul de management integrat al deşeurilor“, au precizat reprezentanţii CJ.

Cheltuielile efectuate de CJ au fost cu peste o zecime mai mici decât cele prognozate, ridicându-se la 439,7 milioane de lei. Pentru secţiunea de funcţionare, cheltuielile au fost realizate în proporţie de 91%, iar pentru secţiunea de dezvoltare, de 76%. CJ nu înregistrează plăţi restante.

Situaţia bugetară a unităţilor subordonate CJ este mult mai dificilă decât a instituţiei judeţene. Veniturile acestora s-au ridicat la 371 milioane de lei, respectiv 94,3% din prevederile anuale. Dacă veniturile de funcţionare au fost încasate în totalitate, cele de dezvoltare au reprezentat doar 36,7% din prevederi. În cazul cheltuielilor, cele destinate secţiunii de funcţionare au fost efectuate în procent de 95,7%, dar cele pentru dezvoltare, doar în proporţie de 49%.

„Gradul scăzut de realizare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare este determinat, în principal, de nerealizarea la nivelul prevederilor anuale a unor obiective de investiţii, precum dotări independente Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, dotări idependente Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie sau dotări independente Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie «Cuza Vodă »“, au precizat oficialii CJ.

Comentarii