Când plâng icoanele…

Pe fondul desacralizării, al devoluţiei spirituale marcante a Occidentului, Putin se consideră îndreptăţit reprezentant al filonului tradiţionalist, conservator-creştin şi pravoslavnic, cu rădăcini adânci în mentalitatea poporului rus. Astfel, în timp ce ”viitorul Europei e femeia cu barbă”, cel al Eurasiei va fi unul reprezentat de vulturul bicefal, ce simbolizează reunirea şi împreună lucrarea puterii religioase şi a celei laice, deşi Iisus a indicat să dăm Cezarului ce este a Cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. De aceea acum, în Rusia şi în Ucraina ”icoanele plâng”. Dar când Stalin a ucis 7 milioane de ţărani ucraineni şi a deportat alţi 4 milioane icoanele nu au plâns? Considerând că ruşii şi ucrainenii sunt un singur popor (şi sunt, cu mici diferenţe etnice şi culturale), Putin pur şi simplu nu poate înţelege de ce ultimii preferă ”femeia cu barbă”, tocmai când el propusese refacerea, măcar într-o formulă minimală a fostului URSS, căderea căruia o considera drept ”cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea”.

Tolstoi spunea că omul fără credinţă şi-a pierdut sufletul, devenind un ”cadavru vertical”. Ideologia formată din acest amestec de credinţă ”dreaptă” şi politică, plus teama ce bântuie cancelariile de la Moscova după pierderile teritoriale şi demografice importante din ultimele decenii, îi face pe ruşi foarte reactivi şi agresivi, acum cât mai au încă arma petrolieră, după care rămân doar cu arsenalul militar, deci pot deveni mult mai periculoşi. De aceea, nu cred că Putin trebuie diabolizat, caricaturizat drept Hitler etc. Sigur, propaganda e propagandă, dar diplomaţia unde e? Nici naţionalismul ucrainean nu e aşa de sfânt, teritoriul şi statul său ştim cum s-a format. Deci a tot plusa pe cartea militară, de ambele părţi, mi se pare foarte periculos. Cine doreşte un nou război mondial?

Al. Dughin, ideolog al Kremlinului a scris o carte numită Noopolitica, în care explică bine doctrina aceasta, care nu e una de partid, ci de masă, considerând că ”sociologia şi toate ştiinţele trebuie să se rezidească pe această dimensiune spirituală. De aceea am crezut că noologia poate explica ordinea spirituală a lumii”. Noologia ar fi deci o nouă ştiinţă socială vizând respiritualizarea lumii, o idee altminteri foarte generoasă. Dar mijloacele?

Ruşii acordă o mare importanţă conflictelor regionale, considerând că acestea reflectă întotdeauna conflictul dinte Est şi Vest, ca în timpul războiului rece. Este adevărat că nu putem ignora puterea de refracţie geopolitică a conflictelor regionale. ”Buturuga mică răstoarnă carul mare”. Butonul de declanşare şi/ sau de stingere a acestor conflicte din spaţiul eurasiatic şi nu numai se află la Kremlin. La fel, nu trebuie neglijată puterea soft. Numai cultura poate să cucerească alte spaţii şi să le menţină pe termen lung, şi spiritualitatea mai ales. Ceea ce se petrece în spaţiul ex-sovietic este un proces de exorcizare. Destinul său e încă ascuns în Dumnezeu, cum spunea Sfântul Arsenie Boca.

 Intervenind manu militari, ruşii nu fac decât să construiască Ucrainei o identitate, dezbrăcată de rochia rusească. Dar schimbarea clasei politice oligarhice şi corupte şi refacerea economiei cer timp îndelungat. Occidentul poate să ajute, dar nu se va implica să apere militar Ucraina, decât indirect. E dificil şi pentru că agresiunea Rusiei nu e una clasică, ci una background, care se bazează pe formaţiuni foarte mobile de trupe şi tehnică, care se mişcă după o coregrafie imprevizibilă, mişcare însoţită de o propagandă extrem de insidioasă şi de o întreagă infrastructură, mai degrabă invizibilă, cu combatanţi fără însemne infiltraţi în comunităţile ruseşti, miliţii etnice şi forţe speciale. Este o abordare asimetrică, nonliniară şi care include jucători parastatali, chiar dacă susţinuţi evident de maşinăria de război rusească. Este un război altfel, dar este un război.

Prin urmare, sunt necesare soluţii neconvenţionale, care să combată mai întâi reţeaua subterană prorusă care alimentează insurgenţa. Dar, în primul rând, trebuie cucerite inimile şi minţile locuitorilor, aici e cheia, în bătălia pentru legitimitate (vezi convoaiele cu ajutoare), care e, în primul rând, o bătălie a simbolurilor, ce diabolizează centrele de comandă ale adversarului şi cultivă sensibilităţile economice, etnice, culturale şi religioase. Cine controlează acest teritoriu simbolic câştigă războiul. Astfel, forţele civile capătă un rol foarte important. Apare aici un cuvânt cheie: comunicarea în general şi cea cu publicul ţintă în particular. Exemplul numirii unui polonez la preşedinţia Uniunii Europene este un bun mesaj în acest sens.

Nici un război nu poate fi câştigat fără stabilitate politică şi performanţă economică. Reţeta este deci una de tip whole of government. Or, Moscova speculează tocmai realitatea unui stat putred, a unui guvernământ disfuncţional, a unor instituţii găunoase, deci ineficiente, a unor loialităţi incerte, ce vor termina prin a fi percepute ca ilegitime. Ucraina seamănă tot mai mult cu un stat eşuat, în curs de descompunere. Trebuie să recunoaştem că ruşii acţionează inteligent şi că deja sud-estul Ucrainei nu mai gravitează spre Kiev. Aici întreaga textură instituţională răspunde deja la alte comenzi, o guvernare underground ce pregăteşte terenul pentru o redesenare administrativ-teritorială a statului ucrainean, ca o federaţie de tip bosniac, haotică şi ineficientă. Oare ce spun protestatarii moderaţi din inima Maidanului? Se poate medita şi la un fapt mai general: Turcia şi Egiptul, unde ”primăverile” au fost învinse sunt ţări stabile acum, în timp ce toate ţările în care ”democraţia” a învins se scaldă în sânge şi sărăcie…

Tiberiu Brăilean este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi