Capitala culturală a ministerului politic (II)

E într-un fel simbolic că noua organizare a Programului Capitala Europeană a Culturii va fi adoptată în timpul preşedenţiei Greciei, ţară care lansase iniţial programul prin celebra ministră a culturii Melina Mercouri, al cărei nume a fost păstrat pentru a denumi ajutorul financiar de 1,5 milioane de euro care este atribuit fiecărei capitale, la mijlocul anului şi numai dacă şi-a respectat agenda propusă, ţară care a marcat simbolic, prin Atena, în 1985, prima astfel de capitală.

Grecia însă este o ţară balcanică şi anul trecut s-au dat deciziile finale şi irevocabile pentru o bună parte a membrilor din comitetul de coordonare, anchetaţi şi condamnaţi pentru frauda din utilizarea banilor publici la organizarea manifestărilor de la Salonic, când acest oraş a fost Capitala Europeană a Culturii pentru anul 1997. Scandalul de corupţie stârnit atunci pare să fie întrecut doar de ce se întâmplă astăzi în Cipru, unde oraşul Paphos, câştigător al selecţiei pentru anul 2017, se confruntă cu decizia, şocantă pentru europeni, prin care primarul a demis tot comitetul de organizare plasându-şi, dezinvolt, fiica drept comisar al manifestărilor finanţate din bugetul local.

Nici ţările latine nu stau mai bine. Desemnarea Marsiliei pentru anul 2013 a stârnit un adevărat scandal în Franţa cu acuze, proteste, manifestaţii publice la Ministerul Culturii şi torpilări de evenimente (cazul, bunăoară, al muzeului dedicat lui Camus, de la naşterea căruia se împlineau o sută de ani, torpilat de nepoata acestuia în urma unei schimbări de curator prin ordinul Ministerului Culturii), ca să nu mai vorbim de orgoliul rănit pe vecie al influentului primar al Bordeaux-ului, Alain Juppé, fost Prim Ministru şi Ministru de Externe al Franţei care a subminat constant programul marseiezilor pe toate canalele politice şi diplomatice aflate la îndemână. Iar în Spania, desemnarea oraşului basc San Sebastian drept Capitală Europeană a Culturii în 2016 a generat imediat o serie de procese, aflate pe rol în acest moment, în care municipalităţi ultragiate de eşec au dat în judecată comisia de selecţie şi Ministerul Culturii.

În 2006, după ce toate capitalele fuseseră desemnate prin decizie politică europeană (inclusiv Sibiul!), Comisia Europeană introducea o reglementare care stabilea mai strict criteriile de selecţie a oraşelor candidate şi introducea obligativitatea concursului şi acea paritate a experţilor europeni faţă de cei numiţi de guvernele naţionale prin ministerele de resort. Faţă cu toate nemulţumirile exprimate din toate colţurile Europei, care acuzau practicile şi agendele ascunse ale experţilor naţionali, Comisia a făcut propunerea ca noul regulament de organizare, pentru perioada 2019 – 2035, să cuprindă numai experţi europeni, iar criteriile de selecţie să fie mai bine precizate. Din nefericire, această propunere a fost schimbată în Parlamentul European, la presiunea europarlamentarilor cu agende populiste şi, pentru a ajunge la un compromis Consiliul şi Parlamentul au hotărât să se spele pe mâini, ca Pilat din Pont. Au stabilit ţările, în succesiunea lor până în 2035 şi au decis ca fiecare ţară să-şi selecteze ce oraş pofteşte, după criteriile generale stabilite în statutul nou de organizare, dar cu experţii desemnaţi, prin concurs sau prin nepotism, de ministerul de resort.

În România, Ministerul Culturii va trebui să publice, până la sfârşitul acestui an, condiţiile de înscriere şi de evaluare a oraşelor candidate. În 2015 vor fi desemnaţi, prin Ordin al Ministrului Culturii, evaluatorii care vor verifica dosarele de înscriere şi vor face o listă scurtă de oraşe care se califică în finală (de regula, între două şi cinci candidate) care vor primi şi instrucţiuni şi sugestii de îmbunătăţire a dosarului de candidatură, iar în 2016, o altă comisie va face desemnarea finală după ce au evaluat dosarul şi au vizitat oraşele candidate. După ce criterii?

În principiu, criteriile vor trebui să fie cele stabilite în Statut şi le vom afla cel mai devreme în martie, după ce Grecia le va adopta, formal, şi ele sunt, din ce ştim acum, următoarele: program special pentru anul respectiv (deci nu o simplă colare a evenimentelor existente!), afirmarea dimensiunii europene a oraşului (prin proiecte comune cu parteneri europeni, prin coproducţii şi turnee), integrarea agendei culturale într-o strategie pe termen lung şi evaluarea impactului pe termen lung al acestui program, dezvoltarea industriilor creative şi a antreprenoriatului (participarea la liniile de finanţare ale Programului Europa Creativă este obligatorie), dezvoltarea regională şi, nu în ultimul rând, implicarea cetăţenilor oraşului în program. Asta ştim acum, vom mai vedea detaliile.

Ce se va întâmpla în România, unde tradiţia aranjamentelor şi a subiectivităţii este de neocolit? E greu de estimat, dar, în funcţie de cine va fi ministru al culturii în acel moment şi de experţii selectaţi se va putea spune, fără îndoială, cu mult timp înainte, care oraş va fi desemnat câştigător. Nu va mai fi un succes al competenţei şi creativităţii, al comunităţii şi al tinerilor, ci o decizie politică precum atâtea altele, care creează deja premisele malversaţiunilor şi contestaţiilor de rigoare. Va fi o tristă şi ştearsă capitală a unui minister politic şi nu a Europei. Păcat!