De Business

Punem punctul pe știi

Cauţi un loc de muncă? Sunt disponibile 50 de slujbe în turism în Germania!

Salariile oferite de angajatorii nemţi merg până la 2.400 de euro pe lună.

sâmbătă, 11 iulie 2015, 01:50
2 MIN
 Cauţi un loc de muncă? Sunt disponibile 50 de slujbe în turism în Germania!

Ieşenii specializaţi în domeniul hotelier-gastronomic pot accesa unul din cele 50 de locuri de muncă disponibile în Germania prin reţeaua EURES. Salariile lunare oferite ajung până la 2.400 euro. Selecţia pentru aceste posturi se va organiza la Bucureşti în luna octombrie a acestui an.

Angajatori germani reprezentaţi de Serviciile de Plasare Internaţională din cadrul Centralei de Mediere a Străinilor şi Specialiştilor ZAV Bonn oferă locuri de muncă pentru următoarele ocupaţii: bucătar/bucătar şef/bucătar specialist (15 posturi), ospătar (15 posturi), barman (5 posturi) şi personal în industria gastronomiei de sistem (15 posturi). Pentru ocuparea posturilor de ospătar, barman şi personal în industria gastronomiei de sistem sunt solicitate persoane care au calificare profesională, experienţă în domeniu şi cunoştinţe bune de limba germană (nivel B1/B2). Pentru posturile de bucătar, bucătar şef, bucătar specialist, angajatorii germani solicită persoane care au calificare profesională încheiată şi experienţă în domeniu, precum şi cunoştinţe de limba germană, cel puţin nivel A2”, au transmis oficialii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM).

Angajarea se face pe o perioadă de cel puţin 6 luni, începând cu luna octombrie 2015, cu posibilitate de prelungire a contractului de muncă pe durată nedeterminată. Salariul oferit este de 1.500-2.200 euro brut/lună pentru posturile de ospătar şi barman, 1.700-2.400 euro brut/lună pentru posturile de bucătar, respectiv de 1.450 euro brut/lună pentru personalul în industria gastronomiei de sistem. Cazarea poate fi asigurată de către angajator sau acesta poate oferi sprijin în vederea găsirii unei locuinţe. Ieşenii interesaţi de unul din aceste posturi vacante se pot adresa consilierului EURES din cadrul AJOFM, instituţie situată pe strada Cucu nr.1, sau la numărul de telefon 0232.254.578.

 

 

Comentarii