Cauza şi efectul

Cel mai bine o ştiu chiar cei din PSD. Cu cât o localitate este mai subdezvoltată, cu atât creşte probabilitatea ca respectiva comunitate să voteze un primar de la PSD. Dar care este cauza şi care este efectul? Sunt acei oameni atât de amărâţi pentru că aleg mereu un primar pesedist ori aleg mereu un primar pesedist pentru că sunt amărâţi de felul lor?

PSD este partidul celor uşor de şantajat financiar. De la asistaţii social până la profesori, de la funcţionari la medici, de la şomeri la pensionari, „bugetarii” (în sensul cel mai larg cu putinţă şi deloc peiorativ) preferă, în marea lor majoritate, PSD. De ce? Pentru că guvernele PSD, de ieri şi de azi, au întreţinut iluzia că sprijină aceste categorii. Au distrus mii de întreprinderi, dar au oferit salarii compensatorii; au disponibilizat milioane de oameni în plină putere de muncă, dar le-au dat pensii; au prăbuşit moneda naţională, prin inflaţie, dar au indexat veniturile etc. „Iliescu ne dădea!”, povestesc nostalgici unii „bătrâni” de 60 de ani, aflaţi la pensie din timpuri imemoriale. Dar şi câte v-a luat!

Pentru mulţi, dar din ce în ce mai puţini cu trecerea anilor, PSD a reprezentat partidul ce promovează politicile de stânga atât de necesare unei ţări sărace. Ne-o spun chiar statisticile oficiale: sute de mii de români trăiesc exclusiv din ajutoare sociale. Dar care este cauza şi care este efectul? România este săracă pentru că am votat PSD, sau românii votează PSD pentru că suntem leneşi de felul nostru?

Încă de la începutul anilor ’90, devenise foarte clar că dacă nu sunt reformate radical toate instituţiile esenţiale ale societăţii româneşti, corupte în profunzime de comunism, tranziţia nu se va încheia niciodată. Cum să-i ţii în ţară pe tineri dacă nu ai locuri de muncă? Cum să ai locuri de muncă dacă nu-ţi vin investitorii? Dar cum să-ţi vină investitorii dacă nu ai infrastructură?

PSD a rămas cel mai puternic partid al României, pentru că a iubit tranziţia. De aceea, a preferat să cârpească în loc să taie în carne vie, a ales să şmenuiască în loc să construiască. În 2012, pesediştii ne promiteau autostrăzi, spitale regionale, reformă administrativă şi o Constituţie modernă, dar în loc toate astea au blocat investiţii importante pentru a transfera fonduri în zona bugetară. De dragul voturilor, nu al românilor.

PSD nu va face reformele atât de necesare României, şi pe care le promite periodic, atâta vreme cât nu se va reforma el însuşi. Dar mai este capabil de reformă? Românii au nevoie de un partid de stânga, dar nu de PSD. Pesediştii nu au nici un interes să ne scoată din tranziţie, pentru că abia atunci am descoperi că au mărit salariile medicilor, dar au distrus Sănătatea sau că au majorat salariile profesorilor, dar au nimicit Educaţia. Nasol, nu?

Votul de pe 16 noiembrie a demonstrat că românii de afară, trăitori în ţări normale, văd mai bine toate aceste lucruri decât mulţi dintre românii dinăuntru. Nu pentru că diaspora ar fi de dreapta, ci pentru că poate compara. O ţară normală cu una anormală. Doar în al doilea caz, un partid îţi poate prezenta strâmbătatea ca dreptate, minciuna ca proiect, incompetenţa ca pricepere şi corupţia ca virtute. Şi să-ţi mai şi ceară votul după asta. Iar milioane de români să i-l dea. De aceea, actualul PSD nu are nevoie de o Românie normală. Ci de o perpetuă tranziţie.