Cazuri de Anthrax şi Maiden în Capitală

vineri, 22 martie 2013, 02:50
2 MIN
 Cazuri de Anthrax şi Maiden în Capitală

Cu ani în urmă, în judeţul Iaşi s-au semnalat cazuri de antrax (de dalac, bubă-neagră, cum i se mai spune în popor), aşadar am băgat în Bombă titlul "Anthrax la Iaşi" şi am scris textul cu două înţelesuri, încât eventualii metalişti care îl citesc mai în grabă să creadă că va concerta în judeţ la noi trupa americană (fondată în 1981, la New York) Anthrax.

Dar anii au trecut, românii s-au obişnuit şi cu bolile şi cu concertele, aşadar o ştire cu titlul "Anthrax la Bucureşti" nu mai sperie agricultorii, ci doar îi împinge pe fanii metalului să se grăbească şi să-şi rezerve bilete din timp…

Am început cu Anthrax pe motiv de poantă, însă vedetele concertului rămân cei de la Iron Maiden. Bine, că au să mai fie evenimente, ‘jde mii, până în iulie, şi ne vom ocupa de ele când va fi momentul; am scris acum despre Maiden / Anthrax / Voodoo Six că tot ne-au căzut ochii pe site-ul unei agenţii de ştiri şi am zis să nu pierdem subiectul.

Oricum, nu-i prima dată când cele două trupe concertează la noi, plus că solistul de la Maiden, Bruce Dickinson, a fost în România şi în scopuri extra-muzicale, cu prilejul unor mitinguri aviatice – a doua sa mare pasiune, după muzică, e zborul, are şi brevet de pilot; iată-l în costumul de comandant:

sau dând un interviu, cu prilejul Air Show Constanţa:

De altfel, multe dintre piesele sale vorbesc despre aviaţie, despre piloţi (cei britanici, din timpul Bătăliei pentru Anglia), despre lupte aeriene sau războaie, în general:

Promitem să povestim mult mai mult despre Iron Maiden, una dintre trupele noastre de suflet, care ne-a zbânţuit petrecerile din liceu (chiar şi de după). În 1984 am devenit fericiţii posesori ai unui mini-LP (vinyl original – din import, logic!) cu Maiden (pe o faţă era Phantom Of The Opera – live, iar pe cealaltă, Invasion şi Women In Uniform – cu anteriorul solist vocal, Paul Di’Anno) şi am fost tare fericiţi! Chiar şi acum mai exersăm la bass câteva dintre cavalcadele lui Steve Harris…

 

(pe piesa asta, "Murders In The Rue Morgue", de pe al doilea album, Killers – 1981, la voce e Paul Di’Anno, despre care am pomenit mai sus).
Că veni vorba despre Maiden în România, iată coperta unui single, "The Reincarnation of Benjamin Breeg": pe piatra de mormânt scrie taman în limba noastră-i o comoară "Aici zace un om despre care nu se ştie prea mult":
Cât despre Anthrax, la ei e ceva mai multă veselie, ceea ce vă dorim şi vouă în acest sfârşit de săptămână!

 

Comentarii