De Business

Punem punctul pe știi

Ce companie de asigurări va plăti „cea mai mare daună RCA înregistrată vreodată în România”

marți, 25 iunie 2013, 20:30
2 MIN
 Ce companie de asigurări va plăti „cea mai mare daună RCA înregistrată vreodată în România”

Familiile victimelor care şi-au pierdut viaţa în Muntenegru, ca şi cei 29 de răniţi aduşi astăzi la Bucureşti urmează să primească despăgubiri morale şi materiale de până la 6 milioane de euro.

„Sunt toate circumstanţele să putem spune că va fi cea mai mare daună civilă pentru vătămare corporală înregistrată vreodată în România, pentru că n-au mai fost evenimente de asemenea amploare pe zona de transporturi auto", estimează Valentin Ţuca, CEO la AON Risk Solution, unul dintre cei mai importanţi brokeri de asigurare-reasigurare de pe piaţa din România.

Din informaţiile sale, firma transportatoare al cărei autocar s-a răsturnat duminică în Muntenegru avea o poliţă RCA la Omniasig VIG. O astfel de poliţă acoperă toate cheltuielile derivate din accident, de la cele de spitalizare, medicaţie şi transport, până la repatriere sau recuperare. Daunelor rezultate din RCA li s-ar putea adăuga şi altele, dacă pasagerii aveau încheiate poliţe de viaţă sau de călătorie individuale, la diverse companii de asigurări. De asemenea, poliţa CASCO are extinderi, atât pentru pasageri, cât şi pentru bagaje.

Contactaţi, reprezentaţii Omniasig s-au declaraţi prudenţi în legătură cu confirmarea asigurării, arătând că nu li s-a comunicat, până la această oră numărul de înmatriculare a maşinii implicate în accident.

Ce includ asigurările RCA

Banii vor fi plătiţi în fiuncţie de gravitatea rănilor suferite sau de situaţia fiecăruia dintre cei care şi-au pierdut viaţa – vârstă, membri ai familiei aflaţi îăn întreţinere.

Pentru a obţine despăgubirile, familiile victimelor trebuie să facă cereri către compania de asigurare sau să se adreseze fie unui avocat, fie unei firme specializate care să le reprezinte. Pe lângă cheltuielile de spitalizare, poliţa RCA acoperă şi transportul în ţară, pe care Guvernul a anunţat însă deja că îl suportă din resurse proprii.

Despăgubirile includ totodată recuperarea şi medicamentele pentru cei răniţi.

Recuperarea banilor durează însă. "În mod firesc, astfel de evenimente incumbă oarece perioadă de timp pentru acordarea despăgubililor. În această situaţie, eu cred că Omniasig VIG este un asigurator care îşi achită obligaţiile şi cred că nu o să incumbe întârzieri datorită unor factori artificiali. Pe de altă parte şi familiile trebuie să-şi prezinte cât mai repede cererile de despăgubire", mai spune preşedintele AON.

gandul.info

Comentarii