Ce cred

„Statul e un prost administrator”, de exemplu, e cât se poate de adevărat când vine vorba de statul român. „Taxarea e un furt”, la fel: statul român practică un fel de redistribuție dinspre majoritate către o minoritate avută. Cazul Dragnea e celebru doar pentru că e vorba de liderul partidului de guvernământ, dar în realitate minoritatea asta e trans-partinică.

Administrația publică din România e subfinanțată, slab echipată ca resursă umană (adică funcționează de cele mai multe ori sub numărul necesar de personal), relativ slab profesionalizată (statistic vorbind) și virusată semnificativ de dubla influență a politicului și a nepotismului.

Managementul administrației publice e precar, ca să mă exprim delicat (adică avem, statistic vorbind, manageri slabi în sistemul public).

La toate astea se adaugă și pasiunea punitivă a sistemului public. Ești pedepsit pentru orice. Uneori, ca în cazul persoanelor cu dizabilități, ești pedepsit pentru simplul fapt că exiști. Alteori ești pedepsit preventiv, încă dinainte de a face ceva (vezi, de exemplu, costurile înființării unei firme în România, prin comparație cu alte state europene). În rest, ești pus în imposibilitate de a nu greși – și ești pedepsit imediat pentru greșeală.

Maniera asta autoritară de a face administrație publică – fără prevenție, fără colaborare – e una dintre cele mai nesuferite trăsături ale administrației publice românești.

2. Cred că firmele românești sunt, statistic vorbind, la fel de traumatizante pentru angajați și clienți ca administrația publică.

Încă nu am întâlnit o firmă românească – mică, mijlocie sau mare – care să supraviețuiască dispariției fondatorului (fie dispariției din viață, fie dispariției din afaceri). Firmele românești sunt organizații intens personalizate, care depind excesiv (și adesea exclusiv) de voința fondatorului. În consecință, ele nu se pot dezvolta astfel încât să genereze venituri și după ce fondatorul moare sau își pierde interesul față de afacere.

Ca și în administrația publică, nivelul de competență managerială e mai degrabă precar (iarăși, statistic vorbind). Cât privește comportamentul etic, și în cazul firmelor private suntem departe de standardele din lumea civilizată și prosperă (poate că și din motivul ăsta nu reușim să fim prosperi).

Deși suntem de 10 ani membri ai Uniunii Europene, firmele românești încă nu s-au adaptat la piața unică și la libertatea de mișcare a forței de muncă.

Mai grav, la nivel global intrăm în epoca economiei bazate pe cunoaștere – iar firmele românești nu par deloc pregătite pentru asta (responsabilitatea pentru asta revenind patronilor și managerilor, nu altcuiva).

3. Cred că piața românească este una slabă. De altfel, precaritatea pieței interne e o problemă cronică a României, de la Mica Unire încoace (și, anterior, o problemă cronică a Principatelor).

Piața internă este pur și simplu prea săracă pentru a absorbi un număr mare de bunuri și servicii (la o calitate decentă). Pentru 20 de milioane de locuitori, avem de fapt cel mult 3-5 milioane de consumatori propriu-ziși (și asta cu maximă generozitate).

În condițiile astea, piața internă nu poate susține nici dezvoltarea unei economii competitive (nu ai cui să vinzi), nici un stat funcțional (nu prea ai ce să impozitezi).

Cred, de aceea, că politicile de combatere a sărăciei sunt, în cazul României, și politici de dezvoltare – fiindcă îți permit dezvoltarea pieței interne.

4. Cred că societatea românească are o mentalitate preponderent premodernă, pentru care nu există indivizi autonomi, ci doar membri ai rețelelor familiei extinse și ai alianțelor/coalițiilor între astfel de familii.

Cred, de aceea, că politicile de combatere a sărăciei sunt, în cazul României, și politici de autonomizare a indivizilor în raport cu rețelele tradiționale de sprijin – deci că sunt, cu alte cuvinte, și politici de modernizare.

5. Din toate motivele astea, cred că România nu se poate dezvolta, moderniza și democratiza sustenabil decât prin politici complexe, care ignoră puritatea ideologică și prejudecățile simplificatoare pe care ni le servesc de prea mulți ani deja tot mai multe tabere.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist