Ce-i lipseşte Iaşului ca să aibă un transport modern de călători

Primul motiv e unul cronic: tot parcul e second-hand, prin urmare nimic nu e modern în acest moment decât, poate, elementele de siguranţă din biletele RATP. Aşadar, mai întâi trebuie înnoită măcar flota de autobuze, pentru că tramvaiele sunt încă şi mai scumpe decât costisitoarea reabilitare a liniilor. Pentru asta e nevoie de mulţi bani. Oricare dintre candidaţii la primărie trebuie să ştie de unde va lua aceşti bani. Ştie cineva în acest moment?

Dar, să visăm frumos şi să presupunem că avem mijloace de transport noi. Cum le administrăm? Dacă e să fie acelaşi sistem ca până acum, vor ajunge în scurt timp să arate precum cele care pun azi la încercare emoţiile călătorilor: nepotrivite aglomeraţiei, deteriorate şi murdare pe dinăuntru, ba chiar şi cu acoperişul şubrezit în faţa ploii.

Există câteva soluţii simple, unele puse în aplicare de ceva timp, dar abandonate destul de repede. Camerele de luat vederi, de exemplu, sunt un supraveghetor bun. Mai toate autobuzele aveau într-o vreme. Acum, hoţii de buzunare, mâncătorii de seminţe şi alte asemenea pramatii au şi mai multă libertate.

Apoi, dacă sistemul de taxare va trece pe sistem de carduri, ca în Bucureşti sau Timişoara, timpul de îmbarcare va scădea. În vechile Maz-uri încă mai funcţionează astfel de aparate de validare a călătoriei – folosite însă numai pentru clasicele bilete. Un asemenea sistem permite şi contorizarea călătorilor care urcă în fiecare staţie, simultan cu a celor care îşi folosesc cardurile. Evident, cele două numere trebuie să devină egale la câteva secunde după ce autobuzul închide uşile. Dacă vrem în continuare să ascundem realitatea – şi anume faptul că puţini plătesc în mod real transportul cu autobuzul, deşi acestea sunt pline-ochi în mai multe momente ale zilei – atunci nu vom vedea niciun sistem de contorizare în mijloacele de călătorie ieşene.

Unele oraşe din vestul ţării au deja montate panouri de temporizare în staţii. Şi la Iaşi a existat unul, montat în anii ’90 undeva în zona Gării. Era inutil la acea vreme, pentru că nu existau dispozitive gps pe mijloacele de transport. Atunci când autobuzele Maz au avut aşa ceva – vă mai amintiţi de vocea care anunţa fiecare staţie? – n-a ţinut mult. Sistemul există şi astăzi, învechit, parţial funcţional şi mut: numele fiecărei staţii este afişat pe ecranele unde se derulează reclame. Dar panourile din staţii funcţionează pe acelaşi sistem gps. Numai că şi aceste panouri costă, dar, aşa cum ne-am obişnuit, nimeni dintre cei care l-au promis nu spune de unde va obţine finanţare şi în cât timp vor fi puse în funcţiune.

Doar că nici sistemul de temporizare nu va rezolva pe de-a-ntregul problema transportului în comun. Mai curând panourile vor arăta cât de haotic se circulă în Iaşi. Mijloacele de transport, fie ele noi sau vechi, sunt prizoniere în acest trafic. Cauzele le ştim foarte bine, sunt cronice şi nimeni nu le-a dat de capăt: lipsa parcărilor (care explică o parte din indisciplina în trafic), semaforizarea deficitară şi eterna stare proastă a drumurilor. Iar, ca o completare la calitatea asfaltului, trebuie aduse în discuţie acele segmente de drum îngustate fără noimă. De exemplu, pe sensul de mers Tg. Cucu – Tudor Vladimirescu, sunt porţiunea situată între străzile Bărboi şi Anastasie Panu (Centrul de Afaceri „Bursa Moldovei” – fostul hotel „Europa”) şi cea dintre staţia de autobuz din Tudor Vladimirescu şi podul peste Bahlui. Mai sunt şi alte locuri unde circulaţia se desfăşoară anevoios doar din acelaşi motiv: Şoseaua Naţională între Bd. Cantemir şi Podul de Piatră (unde e mare minune că două autobuze încap unul pe lângă celălalt), autogara Transbus Codreanu, unde prima bandă a străzii e mereu blocată etc.

Până acum, cei care s-au vânturat pe la conducerea oraşului n-au catadicsit să-şi bată capul cu asemenea mărunţişuri, pentru că niciunul nu se înjoseşte să meargă cu autobuzul, cu tramvaiul sau cu microbuzul. Lipsa unui plan coerent pentru modernizarea şi eficientizarea sistemului de transport public urban este ultima piedică în calea relansării lui. Voinţă politică este, slavă Domnului. Orice candidat la Primărie a trecut conştiincios în programul său de promisiuni ideea modernizării transportului urban de călători. Nimeni însă nu merge mai departe de atât.