Cea mai mare paradă a costumului popular românesc va avea loc la Năsăud

joi, 12 mai 2016, 12:09
2 MIN
 Cea mai mare paradă a costumului popular românesc va avea loc la Năsăud

Ziua Costumului Popular la Năsăud așteaptă în acest an peste 5.000 de participanţi îmbrăcați în costume traditionale! Evenimentul este programat pentru ziua de 15 mai 2016.

26 primării din județul Bistrița-Năsăud vor participa la cea mai mare paradă dedicată costumului popular românesc. Acestea reprezintă orașele și comunele: Năsăud, Beclean, Sîngeorz-Băi, Salva, Runcu Salvei, Telciu, Romuli, Coșbuc,  Rebra, Parva, Feldru, Maieru, Ilva Mică, Ilva Mare, Poiana Ilvei, Leșu, Rodna, Lunca Ilvei, Măgura Ilvei, Dumitra, Zagra, Chiuza, Nimigea, Căianu Mic, Budacu de Jos, Budești.

„De Ziua Costumului Popular ne propunem să adunăm cel mai mare număr de participanți îmbrăcați în costum popular într-un singur loc, în același timp.”, anunță organizatorii.Evenimentul marchează Ziua Costumului Popular, care se sărbătorește anul acesta la data de 16 mai, și se dorește a fi „punct de plecare pentru un proiect pe termen lung, prin care resursele Țării Năsăudului să fie valorizate și valorificate”.

Legea privind instituirea Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România a fost aprobata în 2015. Astfel, românii sărbătoresc, în a doua duminică din luna mai, Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România.

„Cu prilejul Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România se vor organiza activităţi sociale, spectacole şi concursuri cultural-artistice, prin care se evidenţiază valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone, şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale ce vizează domeniile de interes ale tezaurizării patrimoniului cultural material şi ale patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional”, se arată în noua lege.

Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România va fi marcată și în mediul școlar. Astfel, în cadrul curriculei şcolare pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică sau disciplinele echivalente, vor fi incluse 2 ore, în luna mai, consacrate tematicii portului tradiţional al zonei şi portului tradiţional al minorităţilor naţionale din România, precum şi semnificaţiei acestora în păstrarea identităţii naţionale etnice. 

Vezi programul evenimentului aici: Cunoastelumea.ro

Comentarii