Cea mai perversă minciună din lume

"Complicaţii la operaţia lui Ponta. Obişnuit să mintă, a spus doctorului că îl doare celălalt picior" – anunţă într-un titlu site-ul de "umor voluntar", Times New Roman. Nu e prima şi sigur nici ultima glumă a site-ului cu pricina la adresa premierului legată de apetenţa acestuia pentru minciună. Reţelele sociale sunt şi ele pline de astfel de glume, de meme-uri mai mult sau mai puţin inspirate, de bancuri, ca să nu mai vorbim de mulţimea de texte de opinie şi comentarii legate de acest subiect. Pentru că, da, Ponta-mincinosul a devenit o sintagmă de legendă.

Dar, pentru că subiectul, dincolo de glumă, e cât se poate de grav a început să fie tratat şi din unghiul ştiinţei. Este Ponta-mincinosul un caz clinic?, se întreba recent jurnalistul Vlad Mixich de la Hotnews într-un text intitulat sugestiv "Gena Ponta. O posibilă explicaţie neurosocială a comportamentului premierul României." Citez fragmentul cel mai important pentru că aduce într-adevăr o noutate în abordarea temei.

"Există o teorie neurosocială bine documentată care susţine că hormonul numit oxitocină inhibă senzaţia de frică socială. Şi chiar studii minuţios efectuate care arată că acţiunea excesivă a acestei molecule în organism stimulează şi facilitează minciuna atunci când aceasta serveşte intereselor grupului din care face parte mincinosul. Chiar dacă acea minciună produce rău persoanelor aflate în afara grupului."

Cu alte cuvinte, nu-i exclus să avem de-a face în cazul lui Ponta chiar cu un obiect de studiu într-o clinică specializată în boli neuro-psihice. Dar dacă asta pare aproape o utopie, să-l avem pe premierul nostru internat într-o asemenea instituţie măcar pentru o minimă investigaţie, subiectul rămâne şi merită întors pe toate feţele. Pentru că minciunile nu-l privesc doar pe omul Ponta, ci, cum spune şi Mixich, produc rău "persoanelor aflate în afara grupului". Adică nouă, tuturor.

N-am nicio specializare în domeniul neuroştiinţelor, aşa că nu voi insista pe această abordare, dar, pentru că tema mă agasează de o bună bucată de vreme, voi încerca s-o analizez dintr-un unghi mai familiar mie, cel al psiho-sociologiei.

E clar că în cazul lui Ponta avem de-a face cu un mincinos cu totul neobişnuit. Sunt multe feluri de-a minţi, iar pe cele mai multe dintre ele le practicăm cu toţii din când în când.

Minţim uneori pentru a ne camufla nişte emoţii. Sunt minciuni în general inofensive. Spunem că ne simţim bine, deşi ne macină tristeţea, pentru că acest lucru ne poate feri de discuţii incomode sau, în unele situaţii, cum ar fi la locul de muncă, ne ajută să păstrăm nişte aparenţe. Un angajat cu probleme emoţionale nu e privit cu multă îngăduinţă. Riscă să nu mai prindă o avansare, să fie tras pe linie moartă sau, mai rău, la prima restructurare să fie primul zburat.

Există apoi minciuna socială. Facem complimente în care nu credem celor apropiaţi doar de dragul de a păstra o relaţie bună în grupul social în care ne învârtim, sau lansăm un zvon fals despre o persoană din acelaşi grup pentru a ne răzbuna sau a preveni o ameninţare. Sunt minciuni cu grade diferite de nocivitate, de la aproape de zero până la un maxim care poate însemna chiar deturnarea unui destin. Dar sunt minciuni nu doar asumate, ci şi contracarabile. Te poţi apăra de ele. Sunt minciuni cu subiect şi predicat. Poţi aduce la o adică probe că spusa lui X e un fals sau îl poţi face să recunoască.

Dar mai există un fel de a minţi, şi aici cred că se încadrează Victor Ponta, aproape diabolic. Am analizat câteva dintre minciunile premierului şi am remarcat, la unele dintre ele, următoarele particularităţi.

1. Nu sunt minciuni pur şi simplu, adică nu afirmă că negrul ar fi alb sau invers (evident, spune şi o groază de minciuni din astea, dar nu la ele mă refer aici).

2. Nu au ca scop să ascundă un adevăr incomod, cum ar fi falsificarea unui act pentru a şterge urmele unei potlogării.

3. Nu sunt menite nici măcar să prevină o acuzaţie.

4. Nu sunt nici invenţii, cum ar fi a-ţi trece în CV un doctorat imaginar.

Sunt genul de minciuni care au toate aparenţele unui adevăr şi au marele avantaj, motiv pentru care sunt şi atât de monstruoase, că nu le poţi da nicio replică. Sunt minciunile prin care autorul lor acuză, indirect, pe altcineva, niciodată numit, sub masca auto-apărării de o acuzaţie pe care acel altcineva, niciodată numit, i-ar fi adus-o. 

E cea mai perversă formă de minciună şi una dintre cele mai eficiente arme în politică.

Exemplu recent, din ultima postare a lui Victor Ponta pe facebook scrisă din spitalul turcesc în care a fost operat la genunchi:

"Vreau să-i asigur şi pe cei care «se bucură» de necazul meu că mă voi întoarce mai sănătos şi mai puternic!"

Aproape oricine citeşte această frază emisă de Victor Ponta e tentat să înţeleagă următoarele:

– că premierul, aflat săracu’ pe un pat de spital, e atacat de duşmanii care se bucură de necazul său,

– că e victima nevinovată a unor oameni lipsiţi de orice scrupule, care-i vor răul şi, evident, fiind şi premier, vor şi răul României,

– că premierul nu doar că le dă o replică de bun-simţ, dar e şi un adevărat bărbat: "mă voi întoarce mai sănătos şi mai puternic!"

Dar totul e o imensă minciună.

Nimeni nu a afirmat, direct sau indirect, în aceste zile, şi mă refer la cei care au un cuvânt de spus în politica sau societatea românească, că se bucură de necazul lui Victor Ponta.

Şi Victor Ponta ştie foarte bine acest lucru, dar mai ştie ceva în plus: că aproape oricine citeşte ce-a scris va avea măcar suspiciunea, dacă nu certitudinea că sunt mulţi oameni, adversari de-ai premierului, care s-au "bucurat" de necazul lui şi că, prin urmare bravul nostru prim-ministru, e o victimă nevinovată. Dar una care nu se lasă însă bătută nici măcar pe patul de spital. Prin urmare, e un adevărat erou.

Este aceasta o minciună? Demonstraţi, vă rog, contrariul.

Acesta este secretul puterii lui Victor Ponta. Restul e context.