Cealaltă criză

Europa cu două viteze, vă mai amintiţi expresia? Au trebuit să vină mii de amărâţi alungaţi de războaiele fără sfârşit din Orientul Mijlociu, însoţiţi de alţi amărâţi din ţări uitate de lume ca să se vadă cât de actuală este. Toţi aceşti amărâţi au ca destinaţie ţări bogate, precum Germania, sau cele cu sistem de asistenţă socială generos, precum Suedia. Ungaria, Cehia, chiar Austria sau Danemarca sunt doar ţări de tranzit. Luate pe nepregătite, statele bogate n-au găsit altă soluţie decât să împartă povara exodului cu vecinii mai săraci din Uniune. Ideea este mai veche, dar acum târgul fortuit se face pe bani: 6000 de euro pe cap de imigrant plus ameninţări legate de fondurile structurale.

La Bucureşti, până săptămâna trecută, răspunsul oficial – şi din partea Preşedinţiei, şi dinspre Guvern – a fost „nu”. Luni, preşedintele Iohannis şi-a înmuiat tonul, vehiculând un supliment de 500 peste cele 1800 de locuri existente deja în taberele de refugiaţi. Cu doar câteva zile mai devreme, trimişii partidelor româneşti în Parlamentul European votaseră în majoritate în favoarea cotelor de refugiaţi. Dintre aceştia, doar Monica Macovei şi-a explicat votul, ceilalţi considerând probabil că nu merită osteneala. Lâncezeala combinată cu indiferenţa euroaleşilor este altă boală a spaţiului comunitar. Preocupaţi până acum de rezoluţii de genul celor care interzic becurile cu incandescenţă şi aspiratoarele cu putere mai mare de 2000 W, cei 750 de eurodeputaţi au aşteptat să-şi termine concediile înainte să arate că habar nu au cum să rezolve criza refugiaţilor. E adevărat că stufosul legislativ european nu deţine încă suficientă forţă şi că trebuie să împartă tortul puterii cu Consiliul şi cu Comisia Europeană. Dar asta nu justifică lipsa previziunii fenomenului şi a unei propuneri de rezolvare a crizei.

Acordul Schengen, pentru care România a fost degeaba pregătită în ultimii ani, a fost făcut varză în câteva zile. În faţa valului migrator, graniţele s-au ridicat peste noapte la loc, punctele de trecere a frontierei au fost redeschise, ba unele ţări şi-au trimis armata la graniţe. Este cazul Ungariei şi Austriei, ţări din prima linie a spaţiului Schengen, nevoite să recurgă la asemenea măsuri de forţă, în absenţa unei reacţii unitare a comunităţii europene. Dincolo de ele, Germania, Cehia şi Slovacia au creat o a doua linie de apărare. Pe acest fond agitat, României i-a fost recunoscută aptitudinea de a fi integrată în spaţiul Schengen, dar că decizia este una politică. Depinde această decizie de numărul refugiaţilor acceptat de autorităţile de la Bucureşti?

Între timp, spaţiul mediatic este plin de mesaje pro şi contra imigraţiei. Cine spune că Europa nu este xenofobă vede totul în roz sau minte. Avem destule exemple aici, în România. În Europa, cele mai potrivite se regăsesc chiar în Parlamentul European. Au arătat-o rezultatele euroalegerilor de anul trecut,când s-a văzut că votul a fost unul împotriva imigranţilor, a austerităţii şi a sistemului politic. Constatarea generală a fost că extrema dreaptă şi euroscepticii au avansat, obţinând mai multe locuri în legislativul comunitar. François Hollande era îngrozit că Frontul Naţional câştigase 24 de mandate, faţă de doar 3, câte avusese în legislatura 2009-2014.Bine că alegerile nu s-au ţinut în 2015 şi că Parlamentul European nu poate fi dizolvat! Ţine însă cineva cont de rezultatul din 2014 sau ne amăgim cu ideea că 2019 este departe?