Cei mai fericiţi copii din lume

Potrivit relatărilor mediatice, cercetătorii britanici nu au reuşit să dezlege misterul fericirii copiilor români. Într-adevăr, pare de neînţeles cum e cu putinţă să fii fericit într-o ţară plină de nefericiţi. Cum e posibil ca fericirea infantilă să fie la ea acasă într-o ţară în care viaţa grea a copiilor face parte, de mulţi ani, din meniul zilnic al ştirilor despre accidente, bătăi şi crime?

În mediul online ştirea s-a lăţit ca focul la şură. În scurtă vreme, sintagma “cei mai fericiţi copii din lume” a devenit, asemenea frunzei din grădina Carpaţilor, o emblemă tocmai bună de înregistrat la O.S.I.M. România e ţara celor mai fericiţi copii.

Intrigat de discordanţe, am ţinut să consult studiul cercetătorilor britanici. Puţine surse de informare publică au binevoit să menţioneze sursa. În presa românească se plagiază fără scrupule şi mai vârtos decât la şcoala doctorală a generalului Oprea.

Studiul, redactat în limba engleză, se intitulează Children’s World (Lumea copiilor) şi a fost realizat cu sprijinul financiar al Fundaţiei Jacobs, în perioada noiembrie 2013 – martie 2014. Concluzia de fond a fost aceea că cei mai mulţi dintre copii sunt optimişti şi se declară satisfăcuţi de viaţa lor, indiferent de ţara în care trăiesc şi de nivelul de bunăstare pe care îl au. Acesta e misterul de nedezlegat al fericirii. Copilăria este inima tuturor vârstelor (L. Blaga).

Deşi raportul final a fost întocmit de doi specialişti de la Universitatea din York (Marea Britanie), în derularea proiectului au fost implicaţi zeci de cercetători din cele 15 ţări menţionate în studiu. Aşadar, cei mai mulţi dintre cercetătorii britanici pomeniţi de jurnalişti sunt, în realitate, de alte naţionalităţi. De altfel, toţi specialiştii implicaţi în proiect sunt menţionaţi în raport.

Datele referitoare la România au fost furnizate de doi sociologi de la Universitatea din Oradea, prof. dr. Sergiu Bălţătescu şi conf. dr. Claudia Oşvat. Versiunea electronică a raportului întocmit de cercetătorii români poate fi găsită uşor. Presupun că autorii ar fi explicat mai bine cum trebuie înţelese datele din studiu. Dar în presa românească se scrie adesea după ureche şi se practică o barbologie mai meşteşugită decât cea din plagiatele şlefuite la şcoala de înalte studii de securitate naţională a generalului Oprea.

La sondaj au participat 4104 copii români de opt, zece şi doisprezece ani. Studiul şi-a propus să măsoare satisfacţia faţă de calitatea vieţii pe care copiii o duc. Variabilele avute în vedere de cercetătorii britanici au fost viaţa de familie, anturajul, facilităţile din zona de rezidenţă, satisfacţia faţă de ceea ce şcoala are de oferit, petrecerea timpului liber, starea de sănătate ş.a.

În cea mai mare parte, copiii s-au arătat foarte mulţumiţi de faptul că locuiesc cu familia. Totuşi, o treime din „cei mai fericiţi copii din lume” au declarat că locuiesc la bunici, nu cu părinţii lor, aşa cum ar fi normal. Iată un izvor de fericire infantilă – traiul departe de părinţi – şi nu ştim, zău, de ce psihologii tot avertizează că despărţirea copiilor de părinţi îi poate arunca pe micuţi în braţele deznădejdii!

Pentru copiii români, alte surse de „fericire” sunt: grija zilei de mâine (semnalată de aproape un sfert dintre copiii cu vârsta de opt ani), lipsa banilor de buzunar (30% dintre copiii de zece ani au afirmat că nu primesc nici un leu de cheltuială), violenţa fizică la care sunt fost supuşi la şcoală de către alţi colegi (aspect menţionat de 40% dintre copii), dezinteresul faţă de lectură ca mijloc de petrecere a timpului liber (fenomen semnalat de peste 50% dintre copii participanţi la sondaj), statul acasă în vacanţă (doar o cincime dintre români pleacă de acasă în vacanţa/ concediul de vară), lipsa locurilor de joacă din zonele rezidenţiale (aspect indicat de peste o treime dintre copii), lipsa de atenţie şi de consideraţie din partea adulţilor atunci când micuţii au ceva de spus ş.a.

Aspectele considerate de copiii români cele mai importante pentru fericirea lor sunt: 1. viaţa de familie, 2. starea de sănătate; 3. bunurile pe care le au; 4. persoanele cu care locuiesc; 5. lucrurile pe care se pricep să le facă. Pentru comparaţie, copiii din Germania au declarat că aspectele cele mai importante pentru fericirea lor sunt: 1. bunurile pe care le au; 2. persoanele cu care locuiesc; 3. relaţiile cu ceilalţi membri ai familiei; 4. cercul de prieteni; 5. activităţile din timpul liber.

Şcoala se bucură de mare prestigiu doar în ţări sărace precum Etiopia sau Nepal, adică acolo unde viaţa de familie nu e o sursă de satisfacţie pentru copii. Aşa a fost şi la noi, nu cu foarte mult timp în urmă. Acesta este unul din motivele pentru care unii clasici în viaţă cred că şcoala, nu familia, te face om.

Copiii europenilor plasează şcoala înspre coada listei de interese. De pildă, copiii români afirmă că sunt foarte dornici să înveţe lucruri noi, dar ceva se destramă pe parcursul vieţii şcolare, ca şi cum şcoala ar fi mediul în care se risipesc curiozitatea, visele şi idealurile copiilor noştri. Şi copiii din ţări cu nivel de trai mai bun decât cel din România (Germania, Marea Britanie, Spania) văd şcoala ca pe o îndatorire. E şi normal să fie astfel. Cărui copil i-ar plăcea să se înhame la teme în loc să se joace? Nota distinctivă ar fi că, pe măsură ce se maturizează, copiii românilor nu par să înţeleagă la ce le foloseşte şcoala în viaţă. Iar familia, principala sursă de bucurie şi de fericire a copiilor noştri, pasează şcolii sarcina de a-i face pe cei mici oameni mari.

La noi, deşi orice părinte se crede bun profesor, orice profesor bun ştie că nu-i poate înlocui pe părinţi în inima copilului.

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Al.I. Cuza” Iaşi