De Business

Punem punctul pe știi

Cele mai scumpe apartamente sunt în Centru Civic iar cele mai ieftine în Galata

joi, 17 martie 2016, 02:50
1 MIN
 Cele mai scumpe apartamente sunt în Centru Civic iar cele mai ieftine în Galata

Preţul mediu pentru metrul pătrat util cerut de proprietarii de apartamente a ajuns luna aceasta la 888 euro, sub preţurile practicate de celelalte mari oraşe din ţară. Potrivit unei analize realizate de imobiliare.ro, în Braşov se practică un preţ mediu de 912 euro/mp, în Cluj Napoca un preţ de 1.186 euro.mp, în Constanţa 930 euro/mp şi în Timişoara 970 euro/mp. 

Platforma destinată tranzacţiilor imobiliare a realizat o analiză luând în calcul ofertele din 65 de cartiere din ţară, însă doar în două cazuri dintre marile oraşe regionale preţul mediu cerut a depăşit pragul psihologic de 1.000 de euro, în Bucureşti (1.089 euro/mp) şi Cluj Napoca (1.186 euro/mp). Totuşi, analizând ofertele disponibile din diferite cartiere, există zone centrale şi ultracentrale din aceste oraşe în care preţul mediu este de peste 1.000 euro, două cazuri înregistrându-se şi în Iaşi.

Luna trecută, indicele imobiliare.ro a ajuns la 888 de euro pe metru pătrat util în capitala Moldovei. Sub această valoare se situează şase dintre cele nouă cartiere analizate în detaliu, respectiv Păcurari (881 euro/mp), Alexandru cel Bun (868 euro/mp), Nicolina (847 euro/mp), Bucium (790 euro/mp), CUG (789 euro/mp) şi Galata (746 euro/mp). Pe de altă parte, în Centrul Civic (1.241 euro/mp) şi Copou (1.130 euro/mp), suma medie de listare pentru un apartament este mai mare de 1.000 de euro pe metru pătrat, în timp ce în Tătăraşi preţul mediu ajunge la 970 de euro pe metru pătrat”, potrivit imobiliare.ro. 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii