Certurile Olimpice

* Evenimente de mare importanţă au loc din patru în patru ani, gen 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012 şi, logic, acum, în 2016: Jocurile Olimpice de Vară! Tot din patru în patru ani au loc şi alte evenimente, de mai mică importanţă: alegerile parlamentare din România. 2016 este, aşadar, şi an olimpic, încărcat de spiritul întrecerii sportive curate, dar şi electoral, încărcat de lipsa spiritului. Ţara noastră are sportivi, care participă la Jocurile Olimpice din acest an, precum şi nesportivi, care participă la alegerile din acest an. Unii zic că există asemănări între Jocurile Olimpice şi alegeri fiindcă, în ambele cazuri, e vorba despre nişte reprezentanţi trimişi să concureze şi să se claseze pe un loc cât mai bun. Pe podium, sportivii / în Parlament, ceilalţi. Alţii spun că asemănările se opresc aici, fiindcă deosebirile sunt evidente: ca sportiv, nu poţi ajunge pe podium dând ulei, salam, orez şi câte 50 de lei, ci alergând mai repede, sărind mai sus şi fiind mai puternic decât restul, conform devizei olimpice Citius, Altius, Fortius…

* La săriturile în înălţime există ştacheta: sportivul trebuie să treacă peste ea şi să n-o dea jos; la alegeri există pragul electoral peste care trebuie să treacă partidul: altfel spus, o nouă asemănare între cele două evenimente. Mai sunt şi altele, cum ar fi pe partea gimnasticii, unde politicienii români s-au dovedit specialişti la toate probele. La bârnă, fiecare umblă cu bârna lui în ochi şi încearcă să scoată paiele din ochii celorlalţi. La sol, mulţi au câştigat suprafeţe întinse de teren (intravilan, mai ales), de parcă ar fi fost probă specială de sol cu mânere. Proba de panglici are, în politicienii români, campioni incontestabili, la câte panglici inaugurale au tăiat ei de fiecare dată când s-a mai dat în folosinţă câte un centimetru de şosea (plus că mai toţi oamenii politici de la noi sunt cunoscuţi drept mari panglicari!).

* Şi proba de măciuci se bucură de o largă participare în fiecare an electoral, mai ales la final de campanie, când candidaţii trag cu măciuci de presă sub formă de dezvăluiri senzaţionale în capetele adversarilor. Prin zonele rurale, măciucile nu sunt de presă, ci de lemn, şi n-au formă de dezvăluiri, ci de bâte ghintuite sau pari smulşi din garduri. Proba de inele ar putea fi câştigată la rândul ei, lejer, de mulţi politicieni români (care pot participa şi la proba de ghiuluri), iar performanţele de odinioară ale gimnastelor noastre la paralele inegale ar putea fi depăşite uşor de oamenii noştri politici de azi, care au avut grijă ca în toată România paralele să fie inegale: un medic sau un profesor cinstit are parale puţine, spre deosebire de un parlamentar sau client politic, om de afaceri cu statul, care are multe. Pe lângă că paralele sunt inegale, politicienii noştri sunt specialişti şi la paralele ilegale!

* Pe lângă gimnastică, un alt sport la care clasa politică românească se pricepe e tirul – dacă prin tir înţelegem a trage cu ceva la ţintă. În cazul ăsta, ţinta mai puţin contează, dar trasul e de bază: politicienii români trag tot ce pot, cât de bine pot, trag tunuri, trag comisioane, trag un pui de somn în timpul şedinţelor, trag chiulul, trag cu ochiul în lucrările de doctorat ale altora, trag în ţeapă, trag chefuri, trag în piept electoratul etc. Din păcate, ei uită să tragă şi învăţăminte, motiv pentru care electoratul nostru nu mai trage nădejde… Vom reveni cu noi informaţii, fiindcă mai sunt sporturi la care ai noştri se pricep, iar Jocurile Olimpice sunt la început!