Charlottesville

Protestanţii şi-au exprimat liber şi cu o încrâncenare de neimaginat ura anti-evrei, anti-negri, anti-imigranţi, afirmând superioritatea albă, trasă din coloniştii pur-sânge. Imaginile surprinse de televiziuni sunt cutremurătoare prin grotescul acestui cor sincronizat al urii. Răspunsul paşnic al apărătorilor egalităţii drepturilor civile şi toleranţei a fost întâmpinat cu violenţă, rezultând moartea unei femei şi rănirea a 19 oameni ca urmare a unei maşini care a intrat în mulţime. Procurorul general Jeff Sessions a declarat că acest incident întruneşte condiţia pentru calificarea de terorism domestic, cu efect asupra nivelului pedepsei pentru această infracţiune federală. Evenimentele din Charlottesville vor intra în istorie prin semnificaţia pentru politica internă şi pentru reverberaţiile internaţionale.

La nivelul politicii interne, marşul din Charlottesville a fost un termometru al valorilor autentice ale preşedintelui Trump şi ale unei părţi a susţinătorilor săi celor mai înfocaţi. Jurnalişti şi analişti politici au comentat că evenimentul în sine a fost un efect al întăririi urii rasiale în era Trump, o expresie a polarizării sociale şi politice. Atitudinea lui Trump care nu a condamnat deschis marşurile, nazismul, eugenismul, şovinismul, ci a afirmat că ambele tabere sunt de blamat, a oripilat mare parte a societăţii civile şi a clasei politice incluzând Partidul Republican ai cărui lideri au spart tăcerea pentru prima dată. Presa a numărat nouă lideri republicani care au ieşit public în mod deschis criticându-l dur pe preşedinte pentru această confuzie incredibilă dintre diavolescul principiilor naziste şi legitimitatea pincipiului libertăţii civile. Între agresivitatea ilegitimă a şovinilor, ku-klux-klanilor, naziştilor pe de o parte şi legitimitatea celor din urmă, între incitarea la ură şi invitaţia la respect social şi toleranţă. Va fi interesant de văzut cum acest eveniment va influenţa mandatul preşedintelui mai departe. Există probabil şi o doză de ipocrizie politică în reacţia republicană mai cu seamă, la evenimentele din Virginia. Precum şi în reacţia de oripilare la adresa reacţiei lui Trump care nu ar fi onorat aşteptările de condamnare neechivocă a răului extremist. Să fim serioşi, chiar a fost suprinzătoare atitudinea lui Trump? Chiar nu-i ştiau liderii republicani arheologia sa de principii? Nu a fost din nou el, cel autentic? Însă această ipocrizie nu trebuie exagerată. Dincolo de această doză inerentă de ipocrizie şi oportunism politic, reacţiile presei, ale analiştilor, ale politicienilor sunt justificate, legitime şi foarte importante pentru mesajul social, pentru viitorul democraţiei, toleranţei şi libertăţii responsabile, care sunt în ultimă instanţă valori de la temelia Americii. A reduce Charlottesville la o confruntare dintre mult blamata ipocrizie a corectitudinii politice şi autenticitatea crudă, primitivă şi nefundamentată genetic a unei pretinse superiorităţi de rasă este o greşeală enormă şi inacceptabilă.

Charlottesville este relevant şi la nivel internaţional, date fiind atât ecourile, cât şi inspiraţia de sursă europeană a liderilor supremaţiei albe din SUA. Întâlnim aici un amalgam de idei, de la concepte medievale, la principii eugenice şi idei fasciste ale secolului trecut. Un demonstrant american purta un tricou cu chipul liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu, ale cărui idei le îmbrăţişa. Zvastici naziste şi alte simboluri interzise prin lege în Europa au fost îmbrăţisate de provocatori. Media a comentat pe marginea acestei circulaţii a simbolurilor şi folosirii lor, uneori inadecvate, din Europa în SUA şi invers. (Steagul confederaţiei americane, care ar fi fost fluturat de polonezii prezenţi la vizita recentă a lui Trump, este folosit de susţinătorii echipei din Napoli, de subculturi nordice şi de un grup para-militar din Irlanda. Pentru fiecare, explicaţia şi simbolistica sunt diferite.) Dincolo de diferenţe, comune sunt trendurile naţionaliste, vocile agresive pentru protecţia culturii vestice "autentice", apărarea ei de agresiunea circulaţiei libere a oamenilor şi ideilor, promovarea izolaţionismului ca o formă primitivă de protecţie. Când făcătorii de politici nu găsesc răspunsuri la problemele complexe ale societăţii de azi, argumentele medievale apar ca soluţii viabile.

Trebuie spus clar că nu există însă vreo confuzie nevinovată între simbolurile folosite de şovinii din Virginia şi mesajele pe care ei au vrut să le transmită prin marşul prilejuit de iniţiativa de dărâmare a statuii liderului confederat Lee. Chiar şi povestea acestei statui are o încărcătură simbolică aparte. Lee a condus armata sudistă care milita pentru menţinerea sclaviei, a exploatării rasiale. Instalarea statuii sale în 1924 avusese loc în cadrul unui proiect de revendicare a unui spaţiu public exclusiv pentru albi spre a reaminti populaţiei africano-americane de statutul lor de foşti sclavi, de vieţile lor fără valoare. În mod ironic – au amintit acum istoricii – Lee se opusese în timpul vieţii lui instalării de statui şi de alte asemenea simboluri. Istoria îl documentează însă ca pe un feroce stăpân de sclavi.

Vox media, iniţiator al jurnalismului explicativ, consemnează reacţia vehementă a Angelei Merkel de condamnare a marşurilor de extremă dreaptă. Continuă cu o relatare a soluţiei germane la manifestările extremiste – "democraţia defensivă" în care cenzura, un mijloc de control propriu sistemelor politice ne-democratice, este adoptată întru apărarea democraţiei şi spre prevenirea repetării istoriei. America a încercat şi pănă acum a reuşit să lase mecanismele democratice să acţioneze pentru a regla aceste tendinţe nesănătoase, fără a le trece în ilegalitate şi fără a limita prin lege libertatea de expresie. America a dovedit o mai mare deschidere pentru integrarea critică a istoriei mai puţin onorabile. Pe de altă parte, nici nu a avut parte de orori ca în Germania lui Hitler sau Estul stalinist. Condoleezza Rice declara recent într-un interviu că prezenţa statuilor unor eroi ca Robert E. Lee sunt un mod de cunoaştere a istoriei şi de adoptare critică a trecutului. Iniţiativele recente, tot mai numeroase, de înlăturare a statuilor liderilor separatismului, ca cea care a dus la marşurile din Charlottesville, sunt iniţiative ale societăţii civile care urmează mijloace democratice şi legale. Legea protejează libertăţile civile ale grupurilor pe care un grup de sceleraţi le-ar dori oprimate. Evident, stigmatizarea asociată cu rasa ori originea îşi face simţită prezenţa în State mai ales în anumite straturi sociale şi culturale, însă nici pe departe atât de mult ca în Europa. (Cum America a construit această cultura a toleranţei şi rolul corectitudinii politice – e tema unui viitor articol.) Mesajele ferme de dezavuare a marşurilor din Charlottesville şi anchetarea celor ce au comis infracţiuni sunt cu atât mai importante.

Charlottesville a scos la iveală o tristă înfrângere a jurnalismului instituţionalizat de către mijloace nefiltrate de informare ca Facebook şi Twitter. Un ocean de informaţie neverificată alimentează teorii conspiraţioniste ce prind în special în mediile cu educaţie puţină de suporteri ai preşedintelui. Am avut un deja vu când am văzut oameni convinşi că rasiştii de pe străzile din Charlottesville sunt actori aduşi cu autobuze de rivalii lui Trump pentru a-l compromite pe preşedinte. Eşecul preşedintelui în a dezavua naziştii din Charlottesville întăreşte aceste teorii şi intensifică polarizarea socială, mult mai mult decât marşurile în sine. 

Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde, în prezent, coordonează programele educaţionale din cadrul "Duke Initiative for Science & Society"