Chirica vrea o fundaţie care să organizeze toate festivalurile culturale

vineri, 13 mai 2016, 01:54
2 MIN
 Chirica vrea o fundaţie care să organizeze toate festivalurile culturale

Autorităţile reiau discuţiile pentru înfiinţarea unei fundaţii care să gestioneze agenda culturală a Iaşului. Astfel, evenimente precum Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE) şi Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) ar putea fi gestionate de o singură entitate, iar autorităţile locale şi judeţene să asigure finanţarea.  

„Iaşul nu trebuie să deruleze un program cultural separat, ci are nevoie de o agendă culturală comună”, a explicat ieri primarul interimar Mihai Chirica, în contextul aprobării în Consiliul Local (CL) a calendarului FIE în perioada 12 mai – 10 iunie. Potrivit edilului, actuala organizaţie culturală a municipalităţii – Fundaţia Iaşi Capitală Culturală Europeană (FICCE) este pe cale de a fi desfiinţată. „FICCE, din punct de vedere tehnic, nu a fost concepută bine de la început, cu modificări, cu imposibilitatea de a lua nişte decizii. Suntem în fază finală de închidere a ei”, a spus Chirica.

În acelaşi timp, edilul a precizat că autorităţile sunt „în fază incipientă” în crearea unei noi fundaţii culturale care să gestioneze toate festivalurile importante ale Iaşului. „Coordonarea agendei culturale trebuie făcută printr-un singur organ de conducere care să nu fie politic, să nu fie administrativ, adică să nu fie primarul sau preşedintele Consiliului Judeţean, ci pur şi simplu de oameni de cultură care pot veni să întregească această agendă astfel încât ea să fie folositoare cetăţenilor”, a explicat primarul interimar.

El a adăugat că Primăria a primit deja răspunsuri favorabile de la CJ, Inspectoratul Şcolar Judeţean, universităţi şi instituţii academice care şi-au dat acordul de principiu pentru a participa la constituirea fundaţiei culturale. „Împreună cu ei vom demara procedurile legale, imediat ce terminăm cu FIICE. Cred că este un început de care să ţinem cont, participarea CL şi CJ trebuie să fie financiară, iar decizia privind agenda culturală trebuie să fie a oamenilor de cultură”, a conchis primarul interimar. Consilierii locali au aprobat ieri în unanimitate calendarul de evenimente al FIE, bugetul stabilit fiind de maximum 2,2 milioane lei.

 

Comentarii