Cifre nemţeşti

Şi-am reţinut aşa:

Că nemţii nu prea petrec mult timp în bucătărie, aflându-se, conform unui sondaj GfK, cu media de 5,4 ore/ săptămână consumate pentru a găti, pe locul 19. Pe primul loc este India (13,2), urmată de (ca să vezi!) Ucraina (13,1) şi Africa de Sud (9,5). În top zece mai apar apoi Italia (locul 5 – 7,1 ore), Spania (6 – 6,8), Rusia (7 – 6,5), Canada (8 – 6,4) şi Australia/ Polonia (9 – 6,1). Oare pe ce loc se va fi aflând România, de va fi fost inclusă în sondaj?

Că multor nemţi (la 34,7%, mai exact), li se par suspecţi străinii care se comportă pronunţat deschis şi veseli nevoie mare la prima întâlnire (când fac cunoştinţă cu ei). Din sondajul realizat de Apotheken-Umschau (revista farmaciilor) mai reiese (ca fapt divers, dar logic) că nemţii de peste 70 de ani sunt şi mai circumspecţi (43%), iar tinerii între 14-19 ani sunt, la rândul lor, cei mai deschişi, doar 13,7% fiind suspicioşi faţă de străinii „prea”-veseli. (Bild, 31.03.15)

Din Bild-ul de-a doua zi (01.04), am aflat aşa:

Că numărul şomerilor a scăzut în martie (faţă de martie 2014) cu 123.000 la 2,93 milioane – cel mai mic nivel din ultimii 24 de ani, reprezentând 6,8% din populaţia activă, iar boom-ul pe piaţa muncii ar putea continua, experţii estimând că anul acesta numărul şomerilor ar putea scădea până la 2,8 milioane!

Că „vistieria” curentului ecologic e mai plină ca oricând: în ianuarie şi în februarie distribuitorii de curent au încasat 4,2 miliarde de euro peste ceea ce aveau de plătit producătorilor de curent eco (solar, eolian) – un nou record. Partea goală a paharului se aseamănă oarecum cu situaţia din România: surplusul de bani strânşi pe spinarea consumatorilor din curentul eco nu duce la ieftinirea curentului pentru aceştia, existând chiar voci care văd posibilă chiar o altă scumpire a curentului pe viitor!

Bild-ul a dedicat o pagină fostului cancelar Helmut Kohl (*1930) în ediţia de joi, întrucât vineri a fost zi de sărbătoare (Karfreitag – Vinerea Mare): pe 3 aprilie, cel care cu cei 16 ani ca şef de guvern (1982-1998) ţine recordul în materie, devenind pe deasupra „cancelarul reunificării”, a împlinit 85 de ani. Cu această ocazie, pentru Bild au scris câte-un text aniversar însăşi Angela Merkel şi legendarul Henry Kissinger. Merkel despre Kohl: „H. K. şi-a urmărit neabătut ţelurile: o Germanie reunificată integrată în unificarea Europei şi ferm alături de SUA”.

Din omagiul aniversar al lui Kissinger pentru Kohl, am reţinut, cu dedicaţie pentru Ion Iliescu (care a împlinit 85 de ani cu o lună în urmă): „Dar H.K. a înţeles în 1989 faptul că şansele istorice se pot evapora rapid: nu le poţi reţine şi păstra ca-ntr-un cont de economii”.

Din aceeşi ediţie am mai aflat aşa:

Că uraganul Niklas (care a măturat marţi Germania) a atins viteze de până la 192 km/h şi are 7 morţi pe conştiinţă.

Că, în 2014, a scăzut consumul de cafea al nemţilor pe cap de locuitor la 162 l/an, cu 3 litri mai puţin decât în 2013, rămânând însă cea mai îndrăgită băutură, înainte de apa minerală (143,5 l/an) şi berea („doar” 107 l bea, în medie, un neamţ pe an…).

În fine, Bild-ul de sâmbătă (04.04) a dedicat o pagină-ntreagă, pornind de la premiera tv a filmului Grzimek (urmărită de 4,55 de milioane de telespectatori vineri seara pe ARD, asta însemnând 14,7% cotă de piaţă – filmul fiind bătut de altul, Der Alte/ „Bătrânul”, unul poliţist, de pe programul public nr. 2, ZDF, prin cei 5,37% de telespectatori, adică 16,7% cotă de piaţă) celui care după al II-lea Război Mondial a devenit pionierul protecţiei animalelor (şi implicit a mediului), adică lui Bernhard Grzimek (1909-1987) (se pronunţă Gşimek), renumit fost director al Grădinii Zoologice din Frankfurt/ Main, co-autorul (alături de fiul său Michael) al vestitului film Serengeti darf nicht sterben („Serengeti n-are voie să moară”, primul documentar german care luat Oscarul, în 1959 – fiul n-avea să trăiască momentul, el murind în Africa la manşa avionului din care s-au făcut parte din filmări, prăbuşindu-se din cauza coliziunii cu un… vultur!) şi realizatorul (între 1956-1980!) a legendarei emisiuni tv Ein Platz für Tiere („Un loc pentru animale”) care atingea 70% audienţă, fiind, cum se spunea pe vremuri, un Strassenfeger – un măturător de străzi, adică. Bild-ul, ce-i drept, n-a scris despre film, ci despre trecutul tulbure al lui Grzimek, trecutul lui nazist, adică (temă doar vag amintită în film): între 1933-1935 a fost membru SA, iar din 1937, membru al NSDAP. La denazificarea iniţiată de americani, Grzimek a negat c-ar fi fost membru de partid – şi-a scăpat, negăsiindu-i-se, pe atunci, dosarul. Dar între timp s-a găsit. Iar după ce ai văzut filmul şi afli că de-ar fi fost dovedit ca membru NSDAP, toată cariera publică a lui Grzimek (una cu impact esenţial asupra mentalităţii nemţilor faţă de pericolele care păşteau şi pasc natura, echilibrele ecologice) n-ar mai fi avut loc, cam rămâi îngândurat…

P.S. Nu pot să nu subliniez diferenţa dintre posturile tv publice din Germania şi insignifianţa celor din România: TVR1 şi TVR2 sunt, prin comparaţie, o ruşine… publică!

Michael Astner este poet, traducător şi publicist