Cinematica puterii

Unul din volumele recent publicate la Editura Universităţii „Al.I.Cuza” invită la o curajoasă incursiune în Bestiarul puterii. Cele aproape 370 de pagini ale lucrării rezumă intervenţiile participanţilor la colocviul circumscris aceluiaşi subiect, aflat în organizarea Centrului de Hermeneutică, Fenomenologie şi Filosofie practică. Meritele îngrijirii consistentului tom revin Dianei Mărgărit şi lui Alexandru-Ioan Tofan, cadre didactice la Facultatea ieşeană de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice.          

Inspirat de o sintagmă a lui Foucault („puterea este o bestie magnifică”), titlul cărţii readuce în atenţie scolasticele dispute privind sursele puterii şi mecanismele care îi girează funcţionarea. Tenta lejer peiorativă disimulează, în fapt, o realitate incontestabilă: chiar dacă fascinează şi seduce, practica puterii nu se bucură de o lectură „pozitivă” din partea celor preocupaţi cu asediul ei speculativ. Dimpotrivă. Analiştii sunt mai curând tentaţi să-i exploreze „locurile obscure” sau întunecate, înarmându-se de la bun început cu vigilenţă şi scepticism. Sunt activate astfel „hermeneutici ale suspiciunii” menite a ipostazia răul sau a dejuca intenţiile insidioase care au transformat-o în câmpul favorit al derapajelor, exceselor şi violenţei. Malefică în exerciţiul obişnuit, puterea frisonează şi înfricoşează, fiind asociată, de regulă, intrigilor, scenariilor conspirative sustrase exigenţelor de moralitate şi corectitudine. De aici ispita devoalărilor sagace şi întâmpinărilor critice relativ ostile, reclamând fie urgenta „schimbare la faţă”, fie „controlul” din exterior al acesteia.

Plecând de la presupoziţia că puterea este o construcţie „monstruoasă”, autorii caută să-i dezvăluie „natura” camuflată, resorturile ascunse, deconstruindu-i totodată condiţiile de posibilitate. Perspectiva asumată este una „cinematică”, urmărind „bestia” în mişcarea ei, studiindu-i „logica” deplasării şi acţiunii publice. Într-o asemenea abordare sunt mobilizate competenţe eterogene (filosofie, ştiinţe politice, istorie, estetică, critică literară, teorii ale comunicării), complementare însă şi convergente în finalităţi.

Ce propun tinerii cercetători? Discuţii asupra fundamentelor puterii şi autorităţii, asupra ierarhiilor (constrângătoare sau represive, uneori) în care sunt prinşi oamenii, instituţiile, statul şi conducătorii acestuia. Analizele vor a elucida situaţii insuficient limpezite conceptual sau „litigioase” sub aspect filosofic. Coordonatorii volumului ne previn că „De la dialectica stăpân-sclav, până la înţelesul nietzschean al puterii, cel de principiu al vieţii, avem de-a face cu o problematizare ontologică, una pentru care raportul dintre putere şi voinţă sau cel dintre putere şi modul de constituire a sinelui devin mize extrem de importante. Nu sunt neglijate nici chipurile extreme pe care exercitarea puterii le poate dobândi: mecanismele disciplinării, supravegherii şi pedepsei, ale manipulării şi cenzurii specific guvernărilor totalitare…”

Interesante, între altele, sunt paginile consacrate imaginarului sărbătoresc în propaganda colectivizării (Sorin Mocanu), scriitorilor interzişi (Loredana Cuzmici), politicilor privirii în fotografia performativă (Cristian Nae), moralei tranziţiei la democraţie (Valeriu Capcelea), traumei, puterii şi ideologiei în studiile postcoloniale şi postcomuniste (Ecaterina Pătraşcu), evoluţii formelor de dominaţie şi autoritate (Romeo Asiminei), selecţiei naturale şi puterii în sens foucaldian (Ciprian Jeler), puterilor poeziei (Doris Mironescu), presei româneşti dedicate exilului (Elena Bondor), simbolurilor puterii (Mircea–Ioan Lupu), presiunii „uniformizării” din perspectiva lui Kierkegaard (Ionuţ–Alexandru Bârliba), strategiilor puterii la Nietzsche (George Bondor) şi Machiavelli (Constantin Ilaş), interpretărilor cioraniene date fiinţei, istoricităţii şi hegemoniei (Horia Pătraşcu).

Cartea oferă cititorilor un ingenios puzzle conceptual şi problematic. În majoritatea cazurilor, puterea este inteligent dez-articulată, descompusă în bucăţi şi supusă unei „chirurgii” speculative de bună factură. Două – cel puţin – sunt meritele ce se cuvin semnalate. Mai întâi, echilibrul între scrupulozitatea analitică a fiecărui text şi generoasa perspectivă de ansamblu. În al doilea rând, angajamentul critic manifest al autorilor şi curajul exprimării propriilor opinii. Iată de ce, un îndemn spre lectură mi se pare întru totul justificat.   

Petru Bejan este profesor universitar doctor, director al Departamentului de Filosofie din cadrul Universităţii ”Al.I.Cuza” şi membru al AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă)