De Business

Punem punctul pe știi

Comercianţii din târguri, verificaţi la sânge de DSV (GALERIE FOTO)

marți, 24 decembrie 2013, 02:50
2 MIN

O echipă mixtă a descins ieri în târgul de animale de la Podu Iloaiei şi a împărţit amenzi în stânga şi în dreapta.

 

Inspectorii Direcţiei Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi au descins la târgul de animale de la Podu Iloaiei împărţind amenzi în stânga şi în dreapta pentru nerespectarea legii. Controlul s-a realizat în echipe mixte formate din reprezentanţi ai DSVSA Iaşi, Serviciului de Investigaţie a Fraudelor, respectiv Inspectoratului Judeţean de Poliţie. “În total s-au verificat peste 30 de persoane fizice, respectiv societăţi comerciale cu ocazia acestei acţiuni comune”, a declarat medicul Nicolaie Ivanciu, purtătorul de cuvânt al DSVSA Iaşi. În urma controlului, inspectorii DSVSA IaşI au acordat celor găsiţi cu nereguli amenzi în cuantum total de aproximativ 3.000 de lei. Totodată, alte şase persoane au primit avertismente pentru nerespectarea legislaţiei sanitară-veterinară. O parte a sancţiunilor aplicate au survenit în urma lipsei documentelor de transport, a precizat Ivanciu. “Spre exemplu, Sandu V. Costică din sat Crucea, comuna Lungani avea spre comercializare un cal. Acesta nu a putut face dovada că animalul îI aparţine. Un alt caz grav constatat în teren, la Podu Iloaiei, a făcut obiectul nerespectării condiţiilor sanitare-veterinare la sacrificarea animalelor. Istvan Petru din comuna Focuri, respectiv Ionuţ Gabriel au fost sancţionaţi de inspectorii DSVSA Iaşi pentru că au sacrificat un viţel direct pe câmp”, a transmis purtătorul de cuvânt al instituţiei ieşene. Potrivit articolului 5, punctul g. din legislaţia privind Bunăstarea Anumalelor, taurinele se sacrifică doar în abatoare, a explicat Ivanciu decizia sancţionării acestora. “Cel mai adesea, oamenii spun că nu au ştiut de aceste aspecte legislative. Când vin după subvenţii noi încercăm să le explicăm normele din domeniu dar ei cel mai adesea se grăbesc sau nu îI interesează”, a adăugat oficialul DSVSA Iaşi. De pe 1 decembrie şi până în prezent, inspectorii DSVSA au acordat sancţiuni contravenţionale cu amenzi în cuantum total de 17.000 lei. 35 comercianţi din judeţ au fost găsiţi cu nereguli, doar 15 dintre aceştia scăpând doar cu avertisment. “În perioada sărbătorilor de iarnă, când în mod tradiţional comercializarea şi consumul unor cantităţi de alimente de origine animală creşte considerabil, este necesară intensificarea acţiunilor de supraveghere şi control pentru verificarea respectării condiţiilor de igienă, motiv pentru care sunt necesare măsuri suplimentare concentrate asupra modului în care se produce, depozitează, transportă şi valorifică carnea de porc destinată consumului uman, precum şi alte produse de origine animală”, a mai arătat medicul Nicolaie Ivanciu.

 

Comentarii