De Business

Punem punctul pe știi

Comisarii de la Garda de Mediu intră în grevă generală

miercuri, 10 mai 2017, 01:50
2 MIN
 Comisarii de la Garda de Mediu intră în grevă generală

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) intră de astăzi, 10 mai, în grevă generală pe termen nelimitat. Angajaţii instituţiei spun că au ales să protesteze din cauza inechităţii salariale care există în domeniul protecţiei mediului. 

„Este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în ţara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos. Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a ţării, angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009, fiind remuneraţi în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar”, spune Valentin Neagoe, preşedintele Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu.

Din acelaşi motiv, pe 26 aprilie 2017, la nivel naţional, salariaţii instituţiei au întrerupt programul de lucru pentru două ore. Pe lângă solicitarea de aliniere a salariilor la nivelul retribuţiilor încasate de personalul instituţiilor cu atribuţii similare, comisarii Gărzii de Mediu cer Executivului şi să intervină pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. „Faptul că, de la acea dată până în prezent, reprezentanţii Guvernului nu şi-au manifestat dorinţa de a soluţiona problemele grave existente în cadrul sistemului nostru instituţional a dus la această stare de fapt. Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfăşura activităţile specifice Gărzii Naţionale de Mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din ţară, fapt pentru care ne cerem scuze cetăţenilor pentru această disfuncţionalitate”, a conchis Neagoe. 

Comentarii