De Business

Punem punctul pe știi

Companiile aeriene au interzis Galaxy Note 7 la bordul avioanelor. Ce fac Tarom, Ryanair şi Wizz Air

sâmbătă, 22 octombrie 2016, 12:56
2 MIN
 Companiile aeriene au interzis Galaxy Note 7 la bordul avioanelor. Ce fac Tarom, Ryanair şi Wizz Air

Companiile aeriene din Statele Unite ale Americii nu mai permit îmbarcarea pasagerilor care deţin un smartphone Samsung Galaxz Note 7. Măsuri similare au fost luate şi de companiile aeriene europene, inclusiv Tarom.

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co a anunţat la începtul lunii septembrie că a descis oprirea vânzărilr de smartphones Galaxy Note 7 din cauza unor probleme la bateria telefonului, după ce au fost raportate mai multe incidente. La o lună de la acest anunt, compania a oprit complet producţia de telefoane Galaxy Note 7, din cauza riscului de explozie a dispozitivului.

 
Autorităţile din SUA au dispus interzicea îmbarcării pasagerilor care deţine Galaxy Note. Aceştia nu pot transporta dispozitivul nici măcar în bagajul de cală.
 
Măsuri similare au fost luate şi de companiile aeriene din Europa, inslcusiv de Tarom, care a anunţat pe site-ul propriu că "este interzisă folosirea şi încărcarea acestuia în timpul zborurilor".
 
Cei care au Galaxy Note 7 trebuie să menţină dispozitivul închis şi sub supraveghere, pe toată durata zborului. De asemenea, este strict interzisă transportarea acestuia în bagajul de cală, mai arată anunţul Tarom, care nu interzice îmbarcarea pasagerilor care deţin acest tip de smartphone.
 
Şi Wizz Air permite pasagerilor să se îmbarce cu Galaxy Note 7, dar doar în bagajul de mână şi nu trebuie folosit sau încărcat pe parcursul zborului. Aceeaşi recomandare vine şi din partea Air France. 
 
În schimb, gigantul low-cost Ryanair, care operează zboruri şi pe piaţa de la noi, nu permite transportul dispozitivului la bordul avioanelor.
 
 
 

Comentarii