Concert la Schit

Curiozitatea i-a împins pe unii mai îndrăzneţi să ciulească urechile mai stăruitor la uşa bătrânului. "N-o fi papistăşească?" se întrebă unul mai vigilent, dar nimeni nu-l luă în seamă, se vede treaba din lipsă de competenţă. Stareţul ştia de aceste iscoade – doar avea auzul bun – dar nu se sinchisea, într-atât era de adâncit în tainica muzică ce se prelingea ca o lină mângâiere pe culoar. Pereţii din brad muruit rezonau discret cu sunetul muzicii din patefonul stareţului, legănând visele părinţilor. Şi cum îl ştiau om blând, priveghid la frământările lor sufleteşti, călugării păstrau discreţie despre cele auzite, bucurându-se copilăreşte că după concert bătrânul era mai luminos şi mai binedispus. Cum altfel să-ţi explici că în Postul Crăciunului, după Vecernie, stareţul porunci părintelui Nifon, chelarul, să încălzească o vadră de vin din cel vechi din via de la Huşi, şi îi pofti pe toţi la trapeză. Adevărată desfătare a fost pentru călugări să vadă cum, din ulcelele de lut se ridicau aburi ademenitori de vin din cel mai bun, amestecat cu mirodenii din Ţara Sfântă. Unii şuşoteau că parcă nu e tocmai pe potriva rânduielilor dedulcirea cu vin, taman în post. Dar până la urmă toţi chicotiră mulţumiţi "Ei, dar aista-i vin popesc, părinte stareţ…", îngăimă unul mai şugubăt. "Ştiu, dragii mei, răspunse bătrânul, că doar vă mai dedulciţi şi voi cu câte o duşcă, strecurată tainic de părintele chelar, că n-o fi nici el… cheie de biserică, da’ am chibzuit că ar fi mai cu folos să fim laolaltă, toată obştea". Părintelui Nifon îi trecu degrabă un fior, dar nu se pierdu cu firea primind dojană ca pe o mângâiere, de vreme ce zâmbi complice. "V-am chemat ca să vă spun că la Crăciun o să aveţi un prinos de la mine." După care părintele ceru iertare şi plecă liniştit, cu mersul lui uşor legănat. Şi cum nu se cuvenea să mai rămâi după plecarea stăpânului, călugării se grăbiră să înghită licoarea şi să se îndrepte spre chilii, frământaţi de o curiozitate stăruitoare: oare la ce să se aştepte de la bătrân? Va fi un dar lumesc ori unul duhovnicesc de pildă vreo istorioară cu tâlc, dintre cele cu care îi mai punea la încercare uneori?

De Ajun, nimic nu anunţa că stareţul a pregătit ceva pentru obşte. Mai toţi erau resemnaţi la gândul că vor trebui să primească în dar vreo tălmăcire a unei parabole din evanghelii. Călugării văzură că bătrânul era uşor neliniştit, dar puseră totul pe seama vreunei toane. Părintele le ceru să se roage şi pentru dânsul, îmbiindu-i la chilii. Chelarul mirosi ceva, stinse candela şi se aşeză la pândă, sub adăpostul perdelei de la chilia ce dădea spre trapeză. Nu mică-i fu mirarea când, dintr-o sanie trasă de doi cai, bătrânul diriguia coborârea unei dihănii negre, care scârţâia nefiresc, sfichiuind luciul zăpezii îngheţate. Patru umbre împinseră un fel de lădoi prin uşa în două caturi a trapezei. După care plecară molcom la vale, pe buza muntelui. Doar un musafir rămase la schit, îndreptându-se spre chilia oaspeţilor.

Ziua aceea de Crăciun părea că s-a desprins din Rai. Omătul acoperea ca o plapumă de puf brazii şi stâncile negre, în vreme ce soarele strălucea darnic. Sfânta Liturghie trecu iute, parcă grăbită de curiozitatea călugărilor înştiinţaţi deja de chelar că necunoscutul din strană – un tânăr plăpând, cu plete smolii â a adăstat de cu sară, deopotrivă cu o arătare stranie, tăinuită în trapeză. După ascultarea cuvântului de învăţătură a stareţului, către obşte şi poporeni, toţi fură poftiţi la agapa de Crăciun. Părintele radia de o bucurie neobişnuită. Binecuvântă lumea şi bucatele alese, bău cu poftă o ulcică cu vin, apoi aduse cuvinte de laudă Mântuitorului şi Maicii Domnului. Pe când toţi făceau cruci smerite, bătrânul se ridică şi rosti: "Iar acuma, dragii mei, vă poftesc să vă aşezaţi şi să ascultăm împreună muzica îngerilor. Tânărul acesta vine de departe să ne cânte muzica plăsmuită de Chopin, un semen de-al nostru pe care Dumnezeu l-a îngăduit cu suflet mare şi l-a mângâiat pe creştet, de vreme ce a putut să desluşească deopotrivă adâncul de tristeţi al omului şi harul lui Dumnezeu. Vă poftesc dară să nu vă clintiţi, ca să nu rănim aripile îngerilor". După care se aşeză liniştit la loc, în vreme ce tânărul sfios dădu scoarţa la o parte şi scoase la iveală o arătare neagră cu clape albe, ca un scrin, cum nu mai văzuseră vreodată. Tânărul începu să atingă clapele sidefii cu o gingăşie nepământeană. Din maşinărie începură să se înalţe sunete dumnezeieşti, duios-melancolice, care îi făcură pe toţi să încremenească. Nu se mai auzea nici răsuflarea, nici foşnetul obişnuit al veşmintelor. Doar muzica aceea angelică, venind parcă din ceruri, de la un Dumnezeu bun şi îngăduitor. Pe obrazul părintelui stareţ se prelinse o lacrimă, în vreme ce ochii lui emanau o bucurie divină. Când muzica încetă, cu vocea înecată de emoţie, fratele Isidor, altminteri tăcut, se ridică brusc şi, spre surprinderea tuturor întrebă: "Părinte, tânărul rămâne la noi, la schit?" Bătrânul încuviinţă. "Da maşinăria?" "Şi maşinăria", întări calm stareţul. 

Mihai Dorin este istoric şi publicist