De Sănătate

Punem punctul pe știi

Conferinţă internaţională prilejuită de împlinirea a 45 de ani de la înfiinţarea Spitalului de Neuro

marți, 17 octombrie 2017, 01:50
1 MIN
 Conferinţă internaţională prilejuită de împlinirea a 45 de ani de la înfiinţarea Spitalului de Neuro

Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Nicolae Oblu“ din Iaşi organizează în perioada 19 – 22 octombrie o Conferinţă internaţională pentru a marca împlinirea a 45 de ani de la înfiinţarea unităţii medicale. 

Desfăşurată sub denumirea „Conferinţa de Neuroştiinţe – 45 de ani de Neurochirurgie ieşeană la nivel european“, la aceasta şi-au anunţat prezenţa peste 200 de specialişti în domeniu, urmând a fi gândite peste 20 de prezentări ştiinţifice şi acordate 24 de credite EMC. Managerul spitalului, dr. Lucian Eva, a declarat că personalul spitalului consideră evenimentul cu atât mai important cu cât Spitalul de Neurochirurgie este primul de această specializare din România.

„Devenită tradiţie în lumea medicală românească, manifestarea se doreşte a fi una de referinţă, acoperind o gamă diversă a activităţilor din domeniul medical şi neurochirurgical. Astfel, pe parcursul manifestării medicale, vor fi prezentate lucrări ştiinţifice adresate medicilor de diferite specialităţi medicale, medici rezidenţi, neurochirurgi, neurologi, oftalmologi, radiologi, infecţionişti, specialişti UPU, ATI, anatomie patologică, cât şi o secţiune specială dedicată asistenţilor medicali“, a declarat dr. Lucian Eva. 

Comentarii