Cu curul pe dosare

joi, 22 iunie 2017, 01:50
4 MIN
 Cu curul pe dosare

Cine aruncă un ochi pe bilanţurile Direcţiei va observa cum de la lună la lună numărul condamnărilor scade, rechizitoriile idem, iar numărul achitărilor creşte (încă nu dezarmant). Dincolo de cantitate, de la o vreme au dispărut marile dosare de corupţie.

În plin scandal legat de moţiunea de cenzură, interceptările din şedinţa DNA cu Laura Codruţa Kovesi răstindu-se la subalterni au trecut aproape neobservate. “Neobservate” dacă acceptăm că Antena 3 şi Romania TV nu fac agenda publică decât pentru un grup relativ restrâns de persoane, egal cu el însuşi. Pe scurt povestea e următoarea. Kovesi a fost înregistrată într-o şedinţă cu şefii de parchete în care le reproşează volumul redus de muncă. Mai exact, citez, că “stau cu curul pe dosare” (ardeleancă, ce vreţi?). Angajaţii lui Felix şi Ghiţă au marşat pe un detaliu benign. Kovesi ar spune la un moment dat, într-un dosar legat de “casele alea” (nu reiese care), să se “ajungă până la premier”. Păi până unde să se ajungă? Ideea ca nişte procurorii să urce pe fir, să împingă anchetele spre vârful piramidei e însăşi raţiunea pentru care s-a înfiinţat o instituţie sui-generis precum DNA. Orice procuror anticorupţie trebuie să înhaţe un premier. Cel mult, lui Kovesi i se poate reproşa redundanţa.

Dar înregistrările, presupunând că sunt 90% reale, dezvăluie amănunte mai interesante. În primul rând, confirmă o relaţie tensionată între Codruţa Kovesi şi Daniel Morar, fostul şef al DNA, actual judecător la Curtea Constituţională. Dezamăgită de activitatea procurorilor din subordine, şefa DNA face referire la dosarul deschis pe numele unor miniştri în urma OUG 13. “Domne, eu mi-am asumat acest dosar împreună cu domnul Surugiu şi cu domnul Uncheşelu. N-au făcut un milimetru de la stânga sau la dreapta fără ca eu să spun, da, domnule, sunt de acord şi susţin treaba asta şi cred în continuare că am făcut ceva legal şi corect, chiar să zică CCR că am derapat instituţional pentru ea. O să iau cele patru dosare existente şi le pun în braţe şi îi zic «Ia-le domnule Morar, spală-te cu ele pe cap». Noi dăm cu subsemnatul şi la Inspecţie, şi la Ministerul Justiţiei, ne înjură toată lumea de dimineaţă până seara şi ne-am asumat pentru că am crezut că facem nişte lucruri şi alţii stau cu dosarele sub fund şi nu fac nimic.” Practic, rivalitatea Kovesi – Morar, despre care până acum s-a scris “pe surse”, există, e parte din complicatul tablou al justiţiei. Iar informaţia e mai relevantă dacă aruncăm o privire pe componenţa CCR. Patru judecători apropiaţi puterii (PSD-ALDE), unul cu fundul în două luntrii, patru numiţi de preşedinte şi opoziţie. Teoretic, Daniel Morar e asociat ultimului grup. Dar quasi-unanimitatea cu care CCR a lovit în ultima vreme DNA pare să sugereze un raport de forţe disproporţionat în favoarea puterii. Ca şi cum, dincolo de politic, orgoliile şi frustrările personale stabilesc jurisprudenţa constituţională.

Dar poate cele mai relevante informaţii care reies din stenograme ţin de “lenea” procurorilor DNA. Cine aruncă un ochi pe bilanţurile Direcţiei va observa cum de la lună la lună numărul condamnărilor scade, rechizitoriile idem, iar numărul achitărilor creşte (încă nu dezarmant). Dincolo de cantitate, de la o vreme au dispărut marile dosare de corupţie. Nu mi-o luaţi în nume de rău, dar ditamai Miky Şpagă (Şerban Mihăilescu) înhăţat pentru mărturie mincinoasă? E ca şi cum l-ai duce pe al-Assad în faţa Tribunalului de la Haga pentru că n-a tras apa la baie. Unii procurori DNA par să facă anchete din „birou”, unele dosare trădează superficialitate. Şi asta în condiţiile în care, o spune Kovesi, anchetatorii nu se pot plânge de salarii, de lipsa infrastructurii sau a resursei umane. E fie delăsare, fie altceva…

La ora la care scriu aceste rânduri dezbaterea moţiunii de cenzură e în curs. Condamnatul – urmărit penal Dragnea sau plagiatorul – urmărit penal Ponta? Mi-e teamă că în lumina stenogramelor de la şedinţa DNA contează prea puţin. Rezistenţa la schimbare vine, mai nou (din nou), chiar din interiorul sistemului.

Comentarii