Cu subsemnatul

* Subscrisul, însemnând, ca şi învingătorul său contemporan, în special „semnatarul unei cereri, al unei declaraţii sau al unui alt act”, forma o pereche cu verbul (a) subscrie, adică „a-şi scrie numele” pe acte cum sunt cele pomenite, reprezentând o traducere a fr. souscrire. Paralel, a apărut şi celălalt (semi)calc lingvistic, (a) subsemna „a semna” (după fr. soussigner) şi, de aici, generalizatul subsemnat de astăzi, recomandat din şcoală ca primul cuvânt când scrii o cerere (pe care o semnezi dedesubt!) şi prezent, cu aceeaşi funcţie, în formulare tipizate de pe la instituţii cărora le aducem la cunoştinţă tot felul de dorinţe şi speranţe, dar mai ales nemulţumiri. Internetul oferă numeroase formulare de gen, pentru solicitări şi reclamaţii diverse, toate începând cu substantivul în discuţie, de la înscrierea la diferite cursuri, până la eliberarea certificatului de cazier judiciar sau procurarea de armă letală, respectiv o reclamaţie de furt sau de agresiune fizică.

* Subsemnatu’. Poliţia şi procuratura, dar şi alte instituţii şi instanţe care cer declaraţii, au avut (şi au) un rol hotărâtor în ceea ce priveşte circulaţia subsemnatului în discursul public. Atât de important este acest releu „limbă literară : vorbitor”, încât a dus la apariţia, în registru colocvial şi sarcastic, a locuţiunii a da cu subsemnatu’, al cărei sens de bază şi a cărei conotaţie depreciativă se limpezesc prin cele câteva enunţuri de probă la care recurgem: „şi-a amintit de vremurile când da cu subsemnatu’ la Secu”; „Fostul director general Microsoft dă cu subsemnatul la DNA în dosarul mitei pentru contracte IT”; „Mai bine amenzi decât cu subsemnatul la Parchet” etc.; iată şi referirea la un întreg grup: „Consilierii locali oneşteni, aproape de a da cu subsemnatul pentru «tulburare de posesie»”.

* Extensii. Importanţa conceptului în comunicarea publică este ilustrată şi de faptul că s-a produs desprinderea de ideea „persoană fizică, individ”, subsemnatul însemnând, cumva, „o anumită realitate (la care ne referim)”, ca în cazul personificării „Economia dă cu subsemnatul la Fisc. Până la 18 august, agenţii economici trebuie să depună la Fisc raportul…”. Aceeaşi idee este pusă în valoare de perspectiva conturării unei sintagme expresive „locul unde se dă cu subsemnatul”, privitoare la… locaţii abilitate; vezi „Primarul Constanţei… s-a lăsat aşteptat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean… acolo unde dă cu subsemnatul săptămânal” (/replicaonline.ro/) sau „Zenitul carierei… îl aduce pe I. I. la masa de scris a Parchetului, acolo unde se dă cu subsemnatul” (/revista22.ro/).

* Stan Păpuşă. Automatismul utilizării administrative a substantivului este de vârstă mai veche; printre dovezi, asocierea lui cu pronumele nehotărât cutare, diminutivat („Subsemnatul Cutărică”), dar mai ales cu nume-tip pentru un ins oarecare (etichetate de Rodica Zafiu drept „nume de persoană devenite emblematice”). Dintre acestea prioritar este Stan Păpuşă, într-o formaţie în uz de aproape două secole, mai totdeauna marcată de conotaţia unui anumit derizoriu; iată (încă) un exemplu contemporan: „Subsemnatul Stan Păpuşă declar că inculpatul Ghe Ghe Dej a furat o pâine” (/forum.computergames.ro/).

* Căciula, izmana, dracul. Categoria numelor comune propulsate ocazional în antroponime pentru a sublinia insignifianţa persoanelor aparţinând unui anumit mediu este ilustrată de Marin Preda, în Moromeţii, prin selecţia dintr-un discurs pilduitor al şefului de post: „Poţi să-i faci ceva? Cu ce dovedeşti? Dragă Căciulă, nene Izmană, frate Peline/ aşadar tot amărăşteni unul şi unul!/, mi-a dat statul misiunea de jandarm, dar n-am ce să-ţi fac! Vino cu martori şi-ţi fac proces”. Nu lipseşte nici formula vizând anonimatul „colţos”, pentru care s-a făcut apel la simbolica extremă: „Dacă te crezi «Gheorghe Dracu’» şi faci totul de capul tău nu e bine!” (/newsar.ro/); dar, adesea, expresia respectivă conferă şi un anumit prestigiu: „Scriam de dimineaţă că unul care se crede Gheorghe Dracua venit la Convenţia Naţională a PDL…”, eventual asumat: „Eu, Gheorghe Dracu, asta vreau!” (/ampress.ro/).

* Sadoveanu. Datul cu subsemnatul în anumite condiţii poate provoca un supranume nu lipsit de umor, venit dinspre prolificitate; de exemplu, se pare că un anumit Nelu I., întemniţat, care scrie frecvent denunţuri, este poreclit Nelu Sadoveanu: „patronul… a ajuns să se aleagă, chiar din partea anchetatorilor săi, cu apelativul de «Nelu Sadoveanu», pentru denunţurile fluviu, scrise cu o frenezie greu de explicat, după ce acesta a ajuns în custodia DNA” (/enational.ro/: „Profil de turnător”!), rezultatele frizând… bibliofilia: „Procurorii DNA au o «bibliotecă» de delaţiuni cu autograf de la «Sadoveanu»” (/jurnalul.ro/).

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi