Caută 
7 MIN
Video
Regizoarea piesei „Iona”, care s-a jucat pe apă la Ciric vineri seară, în cadrul FITPT este unul din tinerii regizori ai României şi se află la cel de-al şaptelea spectacol regizat de ea, primul fiind în 2004. Mihaela Panainte este directorul Teatrului „Sala Mică” din Cluj şi a devenit cunoscută în toată ţara în urma acestei piese, care s-a realizat pe baza unui concept unic în lume, şi anume pe apa din lacul unei saline. Mihaela are 32 de ani, s-a născut în Bacău şi a studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.
Mihaela Panainte, regizoarea piesei „Iona”
Ziarul de Iasi: Cum v-a venit aceasta idee, a “Ionei” pe apa?
Mihaela Panainte: Pornind de trilogia lui Marin Sorescu “Setea muntelui de sare”, am găsit un spaţiu excelent, Salina din Turda.
Iona ma preocupa de mult timp, insa nu aveam actorul potrivit pentru el. L-am gasit greu…
Cu actorul Florin Vidamski lucrez foarte bine. Am realizat împreună, pana acum, trei spectacole. E important, ca regizor, sa-ti gasesti cativa actori cu care sa-ti dezvolti estetica teatrala si sa nu o iei de fiecare data de la capat, cu alti actori pe care nu-i cunosti aproape deloc.
Cred in echipa care lucreaza impreuna pentru mult timp, doar asa putem sa ajungem sa ne cunoastem mult mai profund si sa facem impreuna lucruri mult mai valoroase.
ZdI.: Un actor care trebuie sa stie sa inoate?
M.P: Nu. Un actor care cunoaste mestesug si Florin Vidamski, din fericire, cunoaste. Noi regizorii trebuie sa invatam de la ei. Eu am invatat foarte mult .Nu sunt multi actori in Romania de la care poti invata meserie. Dincolo de imaginatie şi talent, mestesugul se invata.
ZdI.: De ce nu un Iona batran?
M.P.: Iona lui Marin Sorescu trebui sa fie un om tanar care-si invata lectiile, la timpul potrivit. La batranete e prea tarziu…
In teatru nu as fi montat niciodata Iona. Cred ca ar fi fost fals.
ZdI.: Ajunge mesajul mai usor la public in felul acesta?
M.P: Sper ca da, daca e mai adevarat, cred ca ajunge mai usor.
Textul lui Sorescu are sensuri atat de profunde, merita un cadru potrivit care sa nu diminueze valoarea lui, si mai ales , valoarea mesajului lui.
ZdI.: Cum a primit publicul din Cluj ideea teatrului pe apa?
M. P.: Premiera noastra a fost pe 18 octombrie 2013. Teatrul „Sala Mica” organizeaza şi prezintă Iona in fiecare luna, la Salina Turda. Pana acum au fost peste 1500 de spectatori.
ZdI.: Cum au primit iesenii acest spectacol?
M.P: Au fost foarte curiosi. Au venit foarte multi spectatori, peste 500. Ne-am bucurat. Lacul Ciric a devenit spatiul pentru Iona. Este foarte important pentru mine, ca publicul sa identifice un spatiu urban, un spatiu public si in alta cheie. In cazul nostru – decorul pentru Iona.
Marin Sorescu este incredibil de modern, a fost preocupat de teme profunde de care ne lovim fiecare dintre noi, mai devreme sau mai tarziu.
Izolarea lui Iona, inseamna pentru mine, un exerciţiu de reintoarcere in noi insine, mai ales „acum” cand totul se intampla in afara noastra, din pacate.
Fotografiile pe apă au fost realizate de Feleki Istvan.
Interviu cu actorul Florin Vidamski
Acesta s-a născut la Braşov, a absolvit Facultatea de Teatru la Cluj la Universitatea Babeş Bolyai iar în prezent predă actoria studenţilor germani la Academia de Teatru din Passau. Pentru personajul lui Sorescu s-a întors special, după cinci ani de zile de la plecare din ţară. Pe lângă teatru şi regie, actorul a mai cochetat şi cu filmul, interpretând rolul soţului în „Katalin Varga”.
Ziarul de Iaşi: Mai există pe undeva prin lume ideea teatrului pe apă?
Florin Vidamski: Cu siguranţă… există spectacole în piscină, pe apă, pe lac, ş.a.m.d., dar ideea de a face un spectacol într-o salină pe un lac cred că este unică şi că asta este întradevăr o premieră mondială.
ZdI.: A fost un sacrificiu venirea ta din Germania pentru „Iona”?
F.V.: Nu, n-a fost un sacrificiu, a fost o mare plăcere să lucrez la un asemenea text şi spectacol, pentru care s-a găsit un spaţiu uluitor şi fascinant – lacul din adîncul Salinei Turda. Când mi s-a făcut această propunere, am acceptat-o fără nici o reţinere, iar ideea m-a sedus pur şi simplu. De asemenea eram foarte curios să lucrez cu un regizor din tânăra generaţie, neştiind, atunci, că Mihaela Panainte este unul dintre regizorii de vârf ai acesteia. Acesta a fost primul spectacol după cinci ani de absenţă din România şi această revenire mi-a redat pofta de a lucra, din nou, ca actor.
ZdI.: Cum este Iona?
F.V.: Iona este un om ca noi toţi, măcinat de problemele cu care ne confruntăm şi noi, copleşit de singurătate…care în faţa obstacolelor este la fel de fragil şi vulnerabil ca fiecare dintre noi…este un om în care regăsim fricile, speranţele, anxietăţile noastre.
ZdI.: Ţi-a venit greu să te îmbraci cu acest personaj?
F.V.: Da şi nu, pentru că Iona este o parte din mine! Şi dumneavoastră sunteţi Iona, şi eu sunt Iona, şi Mihaela (n.r. regizorul) e Iona…am căutat în interiorul meu acele impulsuri puternice care rezonau la temele descoperite, iar acestea au devenit fundamentul interpretării mele. Am repetat mult pentru acest spectacol, şi cu asta ating un subiect foarte important pentru mine: din păcate în teatru se repetă din ce în ce mai puţin, iar asta ar trebui să îngrijoreze. Pentru mine este clar că oricât de talentat ai fi şi oricât de mult meşteşug ai cunoaşte este imposibil, ca în două-trei săptămâni, să ridici un spectacol care să tulbure spectatorul. Noi ne-am luat timp pentru a lucra la acest proiect, pentru a înţelege acest text halucinant şi structura sa, pentru a cotrobăi prin măruntaiele lui şi pentru a găsi măsura lucrurilor în acel spaţiu uriaş al salinei. Nu este uşor să treci dintr-o sală de teatru, dintr-o sală studio, într-un spaţiu imens, în care trăieşti permanent senzaţia că eşti înghiţit. Am început cândva prin august anul trecut, iar premiera a avut loc în octombrie… deci, face-ţi o socoteală…am lucrat ceva timp şi asta a fost în avantajul nostru şi al spectacolului.
ZdI.: Cum se joacă teatru în Germania şi cum se joacă la noi?
F.V.: Atât acolo cât şi aici există teatru bun şi teatru prost. Diferenţa apare doar la nivel financiar. În Germania, investiţia în cultură este constantă şi masivă. Condiţiile de lucru, sălile şi clădirile teatrelor, aparatura tehnica, calitatea serviciilor, calitatea grafică a materialelor de promovare sunt o utopie pentru România.
În schimb aici, la noi, există talent dar nu este şlefuit, ne lipseşte structura şi, în plus, motivaţia celor care lucrează în sistemul de stat a scăzut. În şcoala de teatru din Germania se pune foarte mult accentul pe tehnică şi structură, chiar dacă sunt mai puţin talentaţi decât noi, asta ridică nivelul spectacolelor de acolo.
ZdI.: Au fost piese în care să fiţi şi regizor şi actor?
F.V.: Da, am regizat atât în Germania, cât şi în România, dar asta m-a interesat dintr-un anumit punct de vedere. M-a preocupat regia pentru că eram foarte curios să aflu ce face un regizor în timpul travaliului, să privesc spectacolul dintr-o altă perspectivă şi să fiu concentrat asupra ansamblului. Acest lucru m-a ajutat foarte mult în actorie, m-a determinat să înţeleg mai bine demersul meu actoricesc. Nu am nici un fel de veleitate pentru regie, nu mă consider regizor, ci , mai degrabă, sunt foarte preocupat de ceea ce fac şi îmi doresc să descopăr cât mai multe aspecte ale meseriei. De fapt nu sunt numai preocupat, sunt îndrăgostit iremediabil de ceea ce fac!
Fiecare experienţă pe care am avut-o în teatru, fie ca regizor sau ca actor, m-a ajutat să înţeleg mai mult ceea ce fac, să văd mai departe şi să acumulez un anumit bagaj cu care pot să mă exprim.
ZdI.: În Germania jucaţi?
F.V.: În Germania sunt profesor la Academia de Teatru şi Film Athanor din Passau, condusă de celebrul regizor David Esrig. Acolo predau actorie pentru studenţii germani. Am şi jucat, dar au fost nişte încercări, experienţe în care mi s-au propus câteva roluri, dar nu le consider foarte importante pentru evoluţia mea în meserie. Nu poţi face teatru într-o limbă care-ţi este străină, personalitatea şi identitatea ta artistică o poţi exprima doar în limba ta maternă!
