Dana Năstase de la Chişinău cântă la trompetă

Oricine a pătimit măcar o dată pentru echipa sa favorită la fotbal ştie că „2-0 este cel mai periculos scor”, aşa cum am învăţat încă de pe vremea lui Sebastian Domozină.

Împărţit între cele două pasiuni ale sale, vizionarea de casete compromiţătoare cu oponenţii politici şi cântatul nocturn la trompetă, între două telefoane cu Narîşkin (preşedintele Dumei de Stat) pentru o eventuală nouă vizită la Chişinău, oligarhul Plahotniuc începe să creadă că a devenit un fel de Highlander al politicii moldoveneşti, imun la orice greşeală. Văzut cu două chei importante în borsetă atât cea de la Dregătorie, cât şi cea de la penitenciar (acolo unde este reţinut în continuare, împotriva oricăror norme legale, principalul său obstacol politic, pro-europeanul Vlad Filat), micul Dan Voiculescu de la Chişinău a decis să ridice puţin capacul de pe oala populară ce stătea să dea în clocot şi, prin intermediul Curţii Constituţionale (instituţie ce – conform cârcotaşilor din presa de la Chişinău – ar avea fir direct cu maleficul nostru personaj) a decis să ofere o jucărie nouă „poporului”, alegerea Preşedintelui prin vot direct.

Spectaculozitatea deciziei din 4 martie a Curţii Constituţionale de la Chişinău rezidă din chiar impredictibilitatea vieţii politice de la Chişinău: sesizată pe 18 mai 2001 pe acelaşi subiect, al modificării legii şi revenirii la alegerea Preşedintelui prin vot direct de către cetăţeni, renunţându-se la exercitarea acestui drept doar de către parlamentarii de la Chişinău, Curtea a decis că acest subiect NU ESTE de competenţa sa, ci de cea a Parlamentului. După aproape 15 ani, cam cât îi trebuie unui coniac de Tiraspol pentru a îmbătrâni frumos, aceeaşi Curte decide însă că ESTE de competenţa sa schimbarea elementelor din Constituţie, reieşind practic că tot ceea ce s-a întreprins în ultimii 16 ani în privinţa alegerii Preşedintelui Republicii Moldova este neconstituţional şi ilegal. Primul efect cert al noii hotărâri este că mandatul lui Nicolae Timofti, actualul Preşedinte, chiar dacă ar fi trebuit să se încheie peste aproape două săptămâni (pe 23 martie) va fi preungit cu încă „cel puţin” două luni. Asta în cazul fericit în care politicienii moldoveni vor reuşi să se pună de acord în acest interval de timp în ceea ce priveşte data organizării scrutinului prezidenţial.

Dacă nu ştim clar când vor fi alegerile prezidenţiale, atunci cu siguranţă e clar cine nu va avea dreptul să candideze pentru a deveni viitorul Preşedinte al Republicii Moldova: prima victimă colaterală a legii schimbate de către Curte (care prevede, printre altele, că vârsta minimă pentru a candida este de 40 de ani, şi nu 35, ca până acum) este una dintre scamele de pe sacoul lui Plahotniuc, controversatul politician filo-rus Renato Usatîi, născut în 1978. „Ghinion”, vorba cuiva ales în două tururi de scrutin.

În încercarea de a-i mai duce de nas pe europeni cu bunele sale intenţii, Plahotniuc s-a trezit fix ca în povestea lui Ilf şi Petrov când echipajul lui „Şoşon – Galoşul roşu” – balonul care survola Kolokolamskul – a fost obligat să se debaraseze de balast pentru a nu mai pierde din înălţime. După aruncarea peste bord a destoinicului servant Usatîi, următorul cap de bour din clasor vândut sub preţul pieţei a fost socialistul Dodon, căruia trompetistul Plahotniuc îi repartizase partitura celui mai pro-Putin politician de la Chişinău. Văzând căderea în hău a lui Usatîi, tov. Dodon a avut brusc o revelaţie, devenind miliţianul cel bun: „pentru Republica Moldova nu putem lua ca model sistemul rus de promovare a reformelor, pentru noi este mai aproape acquisul comunitar”, a declarat el într-un interviu pentru – ironic, nu? – „Europa Liberă”.

Nimeni nu a uitat cum cu două luni în urmă oligarhul Plahotniuc efectiv s-a milogit de Preşedintele Timofti pentru a fi nominalizat ca Premier trimiţându-i o scrisoare publică în care îşi reafirma cele mai bune intenţii, asta după ce strategia de a-l şantaja pe Nicolae Timofti dăduse greş, conform presei de la Chişinău. De data aceasta însă se pare că trepăduşii din jurul oligarhului moldovean i-au pregătit o nouă strategie Varanului „democrat” de la Chişinău: pe de o parte se va amorţi revolta populară, oferindu-se bombonica alegerii directe a Preşedintelui de către cetăţeni, pe cealaltă parte, noul Preşedinte ales „prin metode specifice” îi va oferi în sfârşit lui Plahotniuc mult râvnitul jilţ de Premier ca să poată fi şi el, într-un sfârşit, la masă cu oamenii mari.

Contextul alegerilor prezidenţiale din 2016 din Moldovami se pare foarte asemănător cu cel ale alegerilor prezidenţiale din 2004 de la noi: atotputernicul Năstase contra outsiderului Băsescu, controlul total al instituţiilor statului contra discursului pro-european, pro-american şi anticorupţie. Dacă vă mai aduceţi aminte, Dana Năstase deja vizita Palatul Cotroceni pentru amenajarea viitorului birou de lucru al celui zis şi „Patru Case”, iar mandatul prezidenţial urma brusc să devină de cinci ani, faţă de patru, cât era până atunci. La cât de încrâncenată este acum lumea din Moldova împotriva sistemului gestionat de către Plahotniuc să nu vă mire faptul că oligarhul îi pregăteşte degeaba biroul viitorului său Preşedinte pentru că va avea surpriza ca marioneta sa să fie învinsă, chiar dacă după prelungiri, de către un Traian Băsescu de Moldova, cu acelaşi discurs pro-european, pro-american şi anticorupţie. Un Traian Băsescu în variantă feminină, pe numele său Maia Sandu.

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova