De ce-ai plecat, de ce n-ai fi rămas?

A plecat după ce, puţin mai înainte, într-o emisiune de la TV7 („Interpol”, cu celebra Natalia Morari, pentru care apariţia pe baricadele micii noastre revoluţii din 2009, dintr-o Moscovă unde e al naibii de greu să te distingi, dacă nu eşti Putin & derivatele, darămite să faci carieră şi niscai gologani, a rentat cum nu se poate mai bine), s-a lăudat că ştie cine a pus mâna pe miliard, subînţelegându-l cât se poate de transparent pe Plahotniuc.

Curios e că, cât se exhiba pe sticlă, era aşteptat la CNA. Nu s-a mai dus. A ignorat şi doua citaţie, ca şi pe a treia. Şi-a recăpătat vocea abia printre zgârie-nori şi atunci după ce „Frontier Solutions”, o companie ce cooperează cu Guvernul SUA în materie de securitate, criminalitate transfrontalieră, spălare de bani şi imigraţie, a declarat presei că Gofman este clientul său şi că, împreună, au treabă la guvern. I-am văzut şi eu imaginea pe fundalul stemei Departamentului de securitate internă al SUA. Nu ştiu ce dovadă e asta, cum au sărit unii, dar treacă-meargă, s-o punem la catastif. Chiar dacă un neica ciudat de la noi, acum preşedintele Mişcării Populare Antimafie, cândva băiat de casă la Voronin, l-am numit pe Sergiu Mocanu, spune că Gofman s-a umflat la Washington în pene într-un hotel ca vai de el, de numai trei stele, şi că toată asistenţa a fost compusă din echipa Jurnal TV – ca dovadă că fostul mahăr nu e străin de ţopii din palmele cărora ciuguleşte Jurnal-ul şi că toţi, în ultimă analiză, ar fi emanaţia clanului rival lui Plahotniuc.

Mă rog, e cam greu de crezut, dar nici n-ar fi de-a mirării, mai ales după ce ni se tot perindă pe dinainte de astă toamnă încoace, de când cu lichidarea lui Filat în plen. Fapt e că, aproape simultan, numele sforarului nostru e pronunţat în parlamentul britanic (şi tot în legătură cu furtişagurile noastre astronomice), în timp ce presa de la noi publica o anchetă despre un apropiat al lui Plahotniuc, Serghei Iaralov, ar fi pus la cale raptul şi l-ar fi regizat.

Spuneam odată, aici, că politicul e ca un poem, adesea hermetic, dar interpretabil. Un om ca Gofman nu putea să înceapă a vorbi tam-nesam: riscurile nu sunt deloc neglijabile, chiar dacă trăim într-o zonă măcar genetic mioritică. Şi, când îţi câştigi tainul mai aproape de epicentru, nu se poate să nu-ţi dai seama ce te poate paşte dacă îndrăzneşti să tulburi liniştea stăpânului. Gofman a vorbit, deci, extrem de bine asigurat. Apoi subita, aparent, atenţie din partea ditai forului britanic, urmată de amintita anchetă de presă: toate aceste elemente nu par deloc disparate. Dacă „Frontier Solutions” nu şi-a râs de noi, fostul adjunct e prima mişcare dintr-o partidă – gândită, probabil, în amănunt – menită să arunce lasoul pe gâtul atotputernicului nostru păpuşar.

Unii nu exclud că şi Rusia ar pune umărul, ca să-şi răzbune umilinţa de a-şi vedea tăiate emisiile posturilor de televiziune la noi îndată după plecarea lui Rogozin. Mă refer la amendamentele la Codul Audiovizualului, adoptate recent în cea de-a doua lectură şi în funcţie de care (sau mulţumită cărora, mai curând) vom înghiţi mai puţine toxine ruseşti. Dar lui Plahotniuc nu i se va ierta, bineînţeles, nici faptul că a îndrăznit să ceară de la NATO ajutor pentru evacuarea trupelor ruseşti. Sigur, la summit a vorbit Şalaru, ca ministru al Apărării, dar Kremlinul ştie mai bine cine taie şi spânzură în codrii noştri…

Ce mi se pare semnificativ, dincolo de toate: că televiziunile unsului lui Nuland nu-şi mai regăsesc volubilitatea de altă dată. Şi că fostul ofiţer anticorupţie a putut să plece nestingherit, fără să ia o pană de cauciuc măcar. Şi de unde? Dintr-o ţară unde până şi prognoza meteo se face pe bază de rictus august. Să apucăm oare vremea când şi Plahotniuc va începe a posta lăcrămos pe Facebook?

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova