De ce ambâţuri politice mai este ros ieşeanul şef al şpionilor?

marți, 22 martie 2016, 02:50
2 MIN
 De ce ambâţuri politice mai este ros ieşeanul şef al şpionilor?

Prin culisele alea mai întortocheate ale politichiei de la Bucale se vorbeşte tot mai insistent în ultima vreme despre faptul că ieşeanul Răzvănel, fost premier pe vremurile portocalii, nu ar fi fost scos de tot din joc de leberali, care au socotit că, dacă îi vor da şefia şpionilor, au scăpat de el. 

Dimpotrivă, zic unele surse bine informate din zona capitalei că ieşeanul şi-ar pregăti pe îndelete o eventuală nominalizare pentru funcţia de premier, imediat după alegeri, iar dacă nu se poate acuma, atunci ceva mai încolo. Totul, cică, aşa încât până în 2019, an cu alegeri prezidenţiale, Răzvănel să fie copt pentru o candidatură la prima funcţie în stat. Şi asta, zice-se, chiar şi împotriva lui Jo Hannis, dacă neamţul nu se mai satură până atunci. De cealaltă parte, cică pe un scenariu perfect similar merge şi un alt (fost) şef cu ochi ablaştri: Liviuţ Majorul, acum hambasador la americani, numai că acesta nu cu sprijin leberal, fireşte, ci cu sprijin de la partidoi. Şi de la americani, evident. La fel ca Răzvănel, şi mai evident…

Tras de urechi de şefi la Iaşi, leberalul Figo a şters-o la schi în Austria

Când mai să crezi că leberalii ceva mai sensibili îi plâng de milă sireacului conţilier Angel Radios Figo, după ce candidatul la premărie, şeful lui de filială muniţipală, a anunţat că la alegerile din iunie nu mai pupă liste, ghici unde credeţi că s-a dus domn derector de agentură de proiecte evropeneşti ca să îşi mai refacă moralul? Noo, nu la mănăstire, ca aia-i pentru muieret, cum ar zice el. Cică Figo şi-a aruncat bagajul în spate şi s-a dus scurt la o ultimă partidă de schi în Austria, ca să moară dujmanii de ciudă. Gurile rele mai zic că Figo chiar a pus şi poze pe net cu el făcând pluguri, semipluguri şi cristiane, ca să vadă lumea cât e el de afectat după ce a fost acuzat de blat cu partidoiul. Staţi deci liniştiţi la locurile voastre, că Figo are deja plinul făcut. Başca, zic unii, a pus şi un bidon plin la portbagaj, ca să ajungă de drum lung…

Planuri politice peste Prut

Nu prea ne-am lămurit în privinţa planurilor marinerului cu cererea de cetăţenie făcută la fraţii noştri de peste Prut, dar am plecat olecuţă urechea la comuniştii Voronin şi Usatâi de acolo, personagii care în faza actuală pot şti una sau alta. Iar aceştia, de parcă s-ar fi vorbit, spun că există un plan clar prin care marinerul să candideze la preşedinţia basarabeană, dar după ce va fi schimbată legea de acolo, urmând ca din această postură cică să pregătească unirea. Hmmm, nu sună rău, dar parcă prea miroase a manual de istorie, ceea ce nu se prea potriveşte în peisaj.

Comentarii