De la moscheea lui Ponta la clovnii politici de la Atena

Nu se întâmplă des ca agenda publică internaţională să fie dominată simultan de două crize majore. Ei bine, ultimul sfârşit de săptămână a fost dominat simultan de un val de atentate teroriste islamice, în Kuwait, în Tunisia şi în Franţa, şi o dramatică agravare a crizei greceşti. Ambele aduc în discuţie două dintre provocările majore ale momentului: ameninţarea teroristă globală şi soarta Uniunii Europene. Dacă mai adăugăm şi criza ucraineană avem deja un tablou mai mult decât îngrijorător. Care ne priveşte direct, deşi, ca de obicei, mass media românească, opinia publică în general, tinde să plaseze într-un plan secundar acest gen de subiecte în comparaţie cu cele autohtone.

Deşi România nu este deocamdată o ţară de primă linie nu putem exclude de pe lista preocupărilor ameninţările teroriste. Este inevitabil ca în timp fluxul de imigranţi din Africa şi Orientul Mijlociu să ajungă, în parte, şi în România. Fie şi datorită cotei de imigranţi pe care ar trebui să o acceptăm în baza unei foarte discutate si disputate repartiţii pe ţări perfectate la nivelul UE. Iar printre ei se pot strecura oricând militanţi radicali islamici. Din acest punct de vedere sprijinul acordat de Victor Ponta pentru construirea unei uriaşe moschei la Bucureşti, se spune că ar urma să fie cea mai mare din Europa, este cu siguranţă o decizie nefericită. Astfel de obiective simbolice, prin dimensiunea lor, asociate unor instituţii "de învăţământ islamic" pot deveni puncte de atracţie pentru curentele radicale musulmane.

Ca să înţelegem cum stau lucrurile este suficient să ne uităm la ceea ce se întâmplă astăzi în Europa occidentală. Seminţele curentelor islamice teroriste de astăzi au fost plantate cu 30-40 de ani în urmă în aşa numitele "madrasas", şcoli religioase deschise în ţări din spaţiul musulman, din Pakistan până în zona Golfului. Iar ulterior multe dintre moscheile din Franţa, Marea Britanie şi din alte ţări occidentale au devenit centre de îndoctrinare şi de sprijin logistic pentru terorişti. Nu degeaba autorităţile din Tunisia (o ţară musulmană!) au decis să închidă 80 de moschei, considerate drept centre de promovare a islamului radical şi violent, după atacul de zilele trecute de la Sousse. Probabil că în prezent mulţi tind să nu ia în serios astfel de ameninţări potenţiale, dar s-ar putea întâmpla ca peste câţiva ani să privim altfel lucrurile.

Cu toate acestea cealaltă criză, cea grecească, este pe moment mult mai preocupanta. După anunţul de ieri după amiază al Băncii Centrale Europene (BCE) că va îngheţa fluxul de bani acordat sistemului bancar grec la nivelul de vineri (din februarie BCE le-a dat băncilor greceşti peste 29 miliarde euro) este clar că la Atena lucrurile se precipită. Luni probabil că băncile vor fi închise, iar ulterior va fi introdus controlul asupra capitalurilor, adică vor fi introduse limite asupra sumelor care pot fi retrase sau transferate în afara ţării. Se estimează că sâmbătă s-au retras, doar din bancomate, peste 500 milioane de euro. De aceea, e de presupus că dacă nu se iau astfel de măsuri, sistemul bancar grecesc intră imediat în colaps. În ceea ce îl priveşte, guvernul Tsipras nu va plăti aproape sigur marţi tranşa de $1,7 miliarde către FMI ceea ce înseamnă că ţara intră, tehnic, în incapacitate de plată. În plus, acordul de finanţare cu creditorii externi expiră. În consecinţă,  Grecia nu se va mai putea împrumuta pe pieţele internaţionale de capital. Dar asta nu e singura problemă. Cum va plăti executivul pensiile şi salariile bugetarilor, e greu de întrevăzut.

Într-un editorial apărut în numărul curent din Financial Times se spune că Tsipras a adus Grecia pe marginea prăpastiei. Nu e clar dacă a făcut-o din amatorism, din calcul complet greşit (ministrul de finanţe al Austriei, Hans Joerg Schelling, a acuzat guvernul de la Atena că a privit negocierile ca pe un joc de poker) sau a făcut-o intenţionat fie din raţiuni ideologice, fie din calcul politic. Partea cea mai radicală din Syriza, compusă din comunişti, maoişti, troşkişti, şi-a dorit de la început întreruperea discuţiilor cu creditorii externi şi ieşirea din zona Euro. Însă nu a putut să o facă pentru că în proporţie covârşitoare grecii, deşi exasperaţi de măsurile de austeritate, doreau să rămână în zona Euro. De aceea, unii comentatori cred că anunţul referendumului (cu recomandarea negativă a guvernului) într-un moment în care la Bruxelles negocierile erau avansate (membrii echipei de negociere de la Atena au aflat prin Twitter de anunţul lui Tsipras!) este tocmai o formulă ascunsă prin care să se ajungă la ieşirea ţării din spaţiul euro folosind ca subterfugiu votul popular.

Oricum, în acest moment e greu de văzut care va fi rostul unui referendum care va pune oamenii să decidă asupra ceva care dincolo de faptul că e un document complex, nici măcar nu va mai fi de actualitate în ziua votului. Într-o măsură fără precedent, UE a dat publicităţii ieri lista cu ultimele propuneri avansate de creditori Greciei, o expresie a frustrării majore a Bruxelles-ului. În fapt, întreaga iniţiativă a referendumului e mai degrabă o fraudă politică pusă la cale de Tsipras şi colegii săi. Un Tsipras care se prezintă adesea drept un "salvator" al Europei prinsă în ghearele a ceea ce stânga numeşte emfatic "politica de austeritate" promovată în special de la Berlin. Un fel de erou aflat în avangarda luptei partidelor populiste extreme de pe continent împotriva actualului establishment politic. Ceea ce face cu atât mai probabilă varianta conform căreia nu şi-a dorit de la început un acord, ci a vrut doar să utilizeze, în stil Chavez, negocierile cu creditorii pentru a promova o platfoma politică populistă construită pe tema "demnităţii naţionale", "respingerii şantajului", "respingerii austerităţii". Cum marota luptei împotriva austerităţii este împărtăşită şi de alţii (mai ales politicieni şi media de stânga) Alexis Tsipras spera că va reuşi să mobilizeze un sprijin larg în jurul său. Ceea ce în fapt nu s-a întâmplat în ciuda puzderiei de declaraţii belicoase, adesea jignitoare, făcute atât de el, cât şi de colegii săi, mai ales ministrul său de finanţe cu comportament de clovn, Iannis Varoufakis.

Flirtul aprins cu Vladimir Putin intră probabil în acelaşi gen de calcul. Or, tocmai asta îl face periculos. Cu oameni ca Tsipras sau cei din jurul său de poţi aştepta la surprize din cele mai neplăcute. În plan geopolitic, de exemplu. Până la urmă săptămâna aceasta va fi hotărâtoare. Dacă o parte importantă dintre greci va realiza frauda politică de tip Syriza şi o va respinge la urne (asta dacă referendumul va avea loc!) atunci şi Grecia, şi Europa vor putea depăşi până la urmă o criză dramatică, cu implicaţii potenţiale din cele mai grave.