De neînţeles. Aceeaşi pedeapsă dacă primeşti un ceainic ori un milion de euro?

Punctul zero al dosarului

Motivarea conţine şi o situaţie de fapt detaliată a acestui caz, cu multe aspecte ne­ştiute până acum în spaţiul public. Po­vestea a plecat de la Yassine Haizoun (28 de ani), un tânăr care a urmat cursurile unui liceu din Maroc, în perioada 2006-2009, şi care a obţinut o diplomă de bacalaureat în Franţa. În 2011, Haizoun s-a înscris la Facultatea de Medicină din Belgia, unde a parcurs doi ani de studiu. În mai 2014, studentul a dorit să se înscrie la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, însă a fost respins din cauza că îi lipseau mai multe documente, dar şi pentru că ar fi avut examene nepromovate în Belgia. În toamna anului 2014, tatăl marocanului a apelat la un medic arab din Iaşi, martor în dosar, pentru a-l ajuta cu înscrierea fiului său la UMF Iaşi. La începutul lunii octombrie 2014, studentul nu a fost acceptat la universitatea ieşeană deoarece perioada de îns­criere se încheiase. Cea care ar fi res­pins la acel moment înscrierea ar fi fost chiar Doina Azoicăi, care a avut o discuţie cu tatăl studentului, potrivit motivării. 

DNA a intrat rapid pe fir

La câteva zile după acest episod, pe 13 octombrie 2014, la UMF a avut loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie în ca­re s-a stabit că, în anul şcolar respectiv, rămâneau locuri libere în cazul studenţilor de limbă engleză şi franceză de la facul­tăţile de Medicină Generală şi Medicină Dentară. Tot atunci, s-a decis trimiterea către ministerul de resort a 50 de dosare, în vederea emiterii scrisorilor de acceptare, scopul final fiind înmatricularea a cel puţin tot atâţia studenţi. Între timp, pentru că nu a reuşit înscrierea fiului, Houssine El Haizoun a apelat la un alt medic arab din Iaşi, Agha Romeen, inculpat şi el în dosar, pentru a-l ajuta în demersul său. Pe 16 octombrie 2014, studentul marocan a formulat o nouă cerere de înmatriculare la UMF, în anul I de studiu. Raportat la nor­mele Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), pe care le citează, judecătorul de caz menţio­nează în motivare că studentul ar fi avut dreptul să fie înmatriculat în anul I de studiu la UMF. Pe 20 octombrie 2014, DNA intrase „pe fir“ în acest caz şi obţinuse şi mandate de interceptare. În acea zi, Azoicăi i-ar fi spus tatălui studentului că acceptă înscrierea tânărului, cu condiţia ca ministerul de resort să elibereze scrisoarea de acceptare, document necesar studenţilor străini care vin la studii în România. Pe 29 octombrie 2014, ministerul de resort eliberează scrisoarea de acceptare pentru marocan, invocând că acesta are diplomă de bacalaureat emisă în Franţa. Scrisoarea de acceptare ar fi fost emisă de minister în baza unui aviz semnat de Doina Azoicăi, pe care însă, potrivit motivării, nu se menţiona anul de studiu. 

Decizia de la universitate

Pe 11 noiembrie 2014, Yassine Haizoun depune o nouă cerere către UMF Iaşi, prin care cere înscrierea direct în anul II, pe motiv că a finalizat doi ani de studiu în Belgia. Judecătorul de caz susţine în motivare că mai multe documente prin care marocanul cerea echivalarea studiilor din Belgia ar fi fost nesemnate de către re­pre­zentanţii universităţii belgiene. Pe 17 noiembrie, Doina Azoicăi a fost in­terceptată în timp ce discuta telefonic cu secretara-şefă, Gabriela Cuciureanu. De­canul era nemulţumit de faptul că, la o lună şi jumătate de când începuse anul universitar, erau studenţi străini care voiau înscrierea în „an mare“.

„Dacă noi ca fa­cultate şi ca universitate acceptăm ca aceşti ameţiţi să se înscrie în ce an vor ei, pentru că nu ştiu cine din afară face presiuni, eu atunci nu mai am ce căuta în decanat!“, ar fi spus atunci Azoicăi. 

În aceeaşi zi însă, Consiliul de Ad­ministraţie al universităţii a decis prelungirea perioadei de înscriere, până la data de 20 noiembrie, pentru secţiile cu predare în engleză şi franceză. Propunerea de prelungire a venit din partea rectorului de atunci, Doina Azoicăi nefiind prezentă la şedinţă, deoarece se afla în Bucureşti. Potrivit motivării, în jurul orei 15.30, aceeaşi zi – deci în timpul programului de serviciu, secretara-şefă a universităţii, Gabriela Cuciureanu, l-a informat pe Agha Romeen despre ceea ce se decisese în Consiliul de Administraţie. 

O întâlnire considerată suspectă

În seara aceleiaşi zile, tatăl studentului marocan a venit în România din Franţa, cu avionul. Pe ruta Bucureşti – Iaşi, Houssine El Haizoun s-a întâlnit cu Doina Azoicăi, care venea şi ea din Bucureşti înspre municipiul nostru, cu avionul.

„Inculpatul s-a deplasat de la aeroportul din Iaşi, cu autoturismul condus de inculpata Azoicăi Doina, până la hotelul Astoria unde ur­ma să se cazeze, ambii inculpaţi afirmând în declaraţiile lor, că pe parcursul acestei deplasări, au avut loc alte discuţii decât cele privind situaţia fiului inculpatului, dar şi că inculpata s-a oferit să facă această deplasare cu autoturismul până la hotelul menţionat datorită conditiilor meteo nefavorabile“, se arată în motivare.

A doua zi, El Haizoun a venit la UMF, unde s-a întâlnit cu Doina Azoicăi, în biroul acesteia. Cei doi au discutat despre dosarul de echivalare a studiilor studentului marocan. Tot atunci, decanul Azoicăi şi prodecanul Lăcrămioara Şerban ar fi realizat procedura de echivalare a studiilor lui Yassine El Haizoun. Judecătorul de caz invocă, raportându-se la normele UMF Iaşi, că respectiva echivalare ar fi trebuit realizată cu acordul unanim al membrilor din structura de conducere a facultăţii. 

Descrierea presupusei mite

Pe 20 noiembrie 2014, Yassine a fost repartizat în anul II. A doua zi, tatăl său a mers la o florărie, având asupra sa o tavă şi un ceainic. Tatăl studentului a cerut împachetarea celor două bunuri, precum şi trei aranjamente florale şi patru felicitări. Un reprezentant al florăriei, tatăl studentului şi translatorul acestuia au mers la UMF Iaşi pentru a duce florile, tava şi ceainicul. La secretariatul Facultăţii de Medicină a urcat reprezentantul florăriei, care nu a găsit pe nimeni acolo. Florarul l-a sunat pe translatorul marocanului care, la rândul său, l-a sunat pe Agha Romeen. Discuţia dintre trans­lator şi Romeen este cea care probează, în viziunea judecătorului de caz, implicarea lui Romeen în acest caz şi pentru care acesta a primit doi ani de închisoare cu executare.

„Dar e normal? E normal în România?“, „A! (*râde)“ – ar fi fost fragmentul considerat compromiţător în acel dialog.

În cele din urmă, florarul a lăsat aranjamentele florale şi un colet ambalat, care conţinea tava şi ceainicul, unui reprezentant al universităţii. Doi­na Azoicăi a luat punga abia a doua zi. Maşina în care ea se afla a fost oprită în trafic de ofiţerii de la DNA, în autoturism fiind găsite tava şi ceainicul, dar şi un bilet tip felicitare pe care era scris următorul mesaj:

„Doamnei Decan, Profesor Doctor Azo­icăi Doina. Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat acest buchet de flori însoţit de un suvenir marocan, mărturie a recu­no­ştinţei şi gratitudinii mele faţă de amabilitatea, primirea şi simpatia arătată de dumneavoastră şi faţă de calităţile umane pe care le deţineţi“.

Cum justifică judecătorul existenţa infracţiunii

În timpul procesului, mai multe persoane cu funcţii de conducere de la Facultatea de Medicină au afirmat că înscrierea şi echivalarea studiilor studentului marocan ar fi fost, în opinia lor, corect realizate. Judecătorul de caz invocă faptul că Doina Azoicăi posibilitatea de a  fi vinovată de abuz în serviciu deoarece a realizat echivalarea situaţiei şcolare a studentului, fără acordul Consiliului de Administraţie, care ar fi trebuit dat la propunerea Biroului Consiliu al facultăţii.

„Instanţa nu poate concluziona decât în sensul că, prin înfrângerea, cu intenţie directă, a pre­vederilor stabilite în ordin al ministrului, hotărâri ale Senatului universităţii, regulament de organizare şi funcţionare al UMF Iaşi, Regulament de studii universitare de licenţă al UMF Iaşi ce reglementează procedurile de admi­tere, transfer/continuare a studiilor emise în baza şi pentru aplicarea corectă şi unitară a dispoziţiilor din Legea nr.1/2011 privind educaţia naţională, in­culpatele (n.r. – Azoicăi, alături de prodecan) şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, favorizând , în acest context înscrierea şi înmatricularea candidatului Haizoun Yassine în anul II de studiu la Facultatea de Medicină, deşi nu putea fi înscris decât în anul I de studiu“, se arată în motivare.

În acest fel, s-ar fi produs un prejudiciu de 5.000 de euro reprezentând taxă de şcolarizare pentru UMF, consideră judecătorul. Însă, în timpul procesului, UMF nu s-a constituit parte civilă în proces considerând nu că nu a fost prejudiciată în niciun fel. Atât Azoicăi, cât şi Şerban au fost achitate însă pentru abuz în serviciu în baza deciziei Curţii Constituţionale care prevedere că acest tip de faptă e infracţiunea doar dacă se încălcă o lege primară (lege, OUG etc.). În cazul de faţă, cele două, în opinia instanţei, ar fi încălcat norme ale universităţii, respectiv ale ministerului de resort.

În schimb, infracţiunea de luare de mită, spune judecătorul de caz, ar fi fost comisă de Doina Azoicăi „cu intenţie directă“, deoarece profesorul ştia că sacoşa în care se aflau tava şi ceainicul „conţine un cadou de la doctorul marocan (pe al cărui fiu îl înscrisese şi înmatriculase în anul II de studii, prin nerespectarea metodologiei din ordinul mi­nistrului, regulamentelor adoptate de structurile de conducere ale universităţii), persoană cu care inculpata nu avea vreo relaţie de prietenie, profesională, fiind pe deplin dovedit că l-a cunoscut doar în contextul soluţionării cererilor de îns­criere la studii a candidatului Haizoun Yassine“.

Conform expertizei efectuate in cauză, valoarea minimă a celor două obiecte primite de Azoicăi este, cu aproximaţie, între 900 – 1.000 lei, „suma care nu poate fi apreciată ca fiind modică, cum susţine inculpata, fiind dovedit în cauză că bunurile au fost remise, respectiv pri­mite de inculpată, în legatura cu actul de serviciu efectuat de aceasta“, după cum se mai arată în motivare.

În document, judecătorul mai arată că nu e de acord că tava şi ceainicul ar fi fost oferite ca un suvenir, fiind specifice culturii marocane şi având valoare simbolică.

„Contrar sus­ţinerilor apărării, instanţa va reţine că fapta a fost comisă cu intenţie directă, cum impune textul incriminator, neavând nicio relevanţă juridică, sub aspectul existenţei infracţiunii de dare de mită, mobilul cu care a fost săvârşită fapta, aceasta putând fi avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei“, încheie judecătorul.