Decanii facultăţilor de medicină din toată ţara se întâlnesc la Iaşi

joi, 24 septembrie 2015, 09:40
2 MIN
 Decanii facultăţilor de medicină din toată ţara se întâlnesc la Iaşi

Decanii tuturor facultăţilor de medicină generală din ţară se întâlnesc în această perioadă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi pentru un seminar-atelier pe tema „Responsabilitatea socială a facultăţilor de medicină“. 

De astăzi şi până sâmbătă, la UMF vor dezbate decanii de la Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Târgu Mureş, Timişoara, Arad, Braşov, Constanţa, Oradea, Sibiu, reprezentanţi ai Conferinţei Internaţionale a Decanilor Facultăţilor de Medicină Francofone (CIDMEF) şi ai Societăţii Internaţionale Francofone de Educaţie Medicală (SIFEM). Aceştia vor lucra pe ateliere pentru conturarea unui proiect naţional cu privire la responsabilitatea socială a facultăţilor de medicină din România, la lucrările seminarului participând şi studenţi ai Societăţii Studenţilor Medicinişti din Iaşi.

„Joi va avea loc o dezbatere iniţială privind obiectivele pe care trebuie să le urmeze o facultate pentru a-şi atinge această misiune de responsabilitate socială. Ulterior, discuţiile se vor purta în ateliere de lucru. Propriu-zis, din temele largi ale responsabilităţii sociale, fiecare atelier de lucru va dezvolta o temă pe care şi-o va asuma în cadrul proiectului. În final va exista un proiect comun, naţional, asumat în urma acestei întâlniri, care va fi suportul pentru toate facultăţile de medicină, acest proiect urmând să fie implementat într-un termen cât mai scurt“, a declarat prof. dr. Doina Azoicăi, decanul Facultăţii de Medicină a UMF Iaşi.

La acest eveniment va avea loc şi o videoconferinţă, folosindu-se aparatura Centrului de Reuşită Universitară, cu universităţile din Chişinău şi Szeged.

Comentarii