Despre PNL

sâmbătă, 21 mai 2016, 01:50
1 MIN
 Despre PNL

Ca orice partid relevant din punct de vedere electoral, PNL s-a bazat destul de multă vreme pe o coaliţie de electorate între care nu există foarte multă afinitate. Pe unele dintre ele, le-a pierdut.

Mai întâi, a pierdut electoratul progresist-cosmopolit, odată cu mutarea din ALDE în PPE. Electoratul ăsta vota constant cu PNL în speranţa că, mai devreme sau mai târziu, partidul va începe să adopte şi politici liberale în sens european. În Bucureşti, electoratul ăsta pare să fi migrat – mai strângând din dinţi, mai de bunăvoie – către Nicuşor Dan.

Pe urmă, o dată cu fuziunea PNL-PDL şi crearea noului/ marelui PNL, partidul a pierdut electoratul anti-băsescian, adică acel electorat care s-a opus atât politicilor de austeritate impuse de Băsescu, cât şi politicilor de reformă a statului. Electoratul ăsta, mai puţin sofisticat decât cel cosmopolit-progresist, a migrat către Tăriceanu-ALDE.

În plus, o parte din electoratul anti-băsescian al PNL a fost aproape sigur recuperat de PSD.

Într-un interval foarte scurt de timp, PNL a pierdut aşadar două electorate semnificative, fără să aducă în schimb decât o parte din electoratul vechiului PDL. Cealaltă parte a plecat înspre PMP, înspre Monica Macovei (o vreme) şi, după eşecul lui Macovei, către noile partide anti-sistem care militează pentru transparenţă şi anticorupţie (dar şi pentru politici neoliberale în sens larg).

Astăzi, PNL nu mai e votat decât de electoratul (ultra)conservator şi mai degrabă naţionalist, de nostalgicii epocii interbelice, de bovaricii diverselor feudalisme utopice – şi, dinspre PDL, de nostalgicii Alianţei DA (oponenţi ai politicilor de austeritate, dar susţinători ai politicilor de reformă a statului). Luate împreună, electoratele astea dau un scor mai mic decât scorul vechiului PNL (cel de dinainte de mutarea în PPE).

La toate astea ar mai fi de adăugat două lucruri. Primul: actualul PNL e complet lipsit de lideri politici. Blaga are măcar renumele de bun organizator – dar „bun organizator” e cu totul altceva decât lider. Cât despre Alina Gorghiu, Predoiu, Atanasiu, Voicu şi ceilalţi – Dumnezeu cu mila. Iar fără lideri politici, e foarte dificil să ţii împreună electoratele pe care încă le mai ai.

Al doilea: la locale, PNL a fost practic obligat să vină în faţă cu candidaţi din zona vechiului PDL. În condiţiile astea, aceşti candidaţi vor obţine fără excepţie scoruri mai mici decât cel al partidului (care nici el nu va fi strălucit). Motivul e simplu: vechii alegători penelişti care au mai rămas fideli partidului nu vor vota nici în ruptul capului cu candidaţi pedelişti.

Strategia lui Crin Antonescu părea minunată pe hârtie: mutăm partidul mai spre dreapta, spre zona conservator-naţionalistă, trecem din ALDE în PPE, profităm de slăbiciunea PDL şi-l înghiţim, ca să nu mai poată Băsescu să încerce să ne distrugă partidul, după care rămânem pe scenă doar noi şi PSD – sistemul bipartit visat de Băsescu, dar întors împotriva lui.

Doar că diverse electorate au reacţionat foarte prost la strategia asta – ceea ce era previzibil pentru orice ins care nu era membru PNL.

În condiţiile astea, singurul câştigător pare să fie PSD – exact ca în 2000, după disoluţia CDR. Pe termen scurt, aşa şi este. Există însă două diferenţe semnificative faţă de 2000. Prima este că actualul PSD, spre deosebire de cel din 2000, e tocat de procurorii DNA, care se bucură de un masiv suport popular.

A doua este că sentimentul anti-sistem e atât de puternic, încât mai devreme sau mai târziu vor apărea forţe politice care vor rupe bucăţi semnificative din electoratele PSD. Generaţia „Uniţi Salvăm” din cadrul electoratului progresist-cosmopolit va produce până la urmă o stângă urbană. Iar zona rurală şi cea a oraşelor mici va fi tot mai atrasă de o dreaptă post-neoliberală, exact ca în nord-vestul Europei.

Iar PSD va plăti până la urmă scump ignorarea electoratului progresist-cosmopolit, la fel de scump pe cât plăteşte astăzi PNL.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist

Comentarii