Din nou, despre cel de-al doilea tur

La mai bine de un an de la alegerile locale, discuţiile despre sistemul de vot pentru primari par să se fi întrerupt. Este clar că partidele au avut, între timp, suficiente alte teme asupra cărora să-şi îndrepte atenţia – în primul rând, alegerile generale şi tulburările politice generate de faimoasa OUG 13/2017. De asemenea, dat fiind dezinteresul aproape general faţă de democraţia la nivel local, absenţa presiunilor societăţii civile lasă totul pe seama partidelor de opoziţie – iar acestea nu au capacitatea de a formula enunţuri în interesul general.

În mod normal, o formaţiune care a protestat – pe drept sau pe nedrept, nu asta contează acum – împotriva unei prevederi legislative considerate imperfecte sau injuste ar trebui să-şi continue campania, chiar dacă nu mai există beneficiile de imagine din prima parte a anului. Cu alte cuvinte, dacă este sincer interesat de corectarea prevederii referitoare la alegerea primarilor într-un singur tur, PNL ar trebui să persevereze. La fel şi celelalte formaţiuni care s-au asociat campaniei respective.

Nu există nimic nociv sau antidemocratic în scrutinul cu tur unic. El funcţionează bine în diverse democraţii respectabile, mai ales dacă există şi o continuitate întărită de aprobarea cetăţenească. Este utilizat, însă, mai ales pentru alegerea parlamentarilor, nu a şefilor executivi. Cu tot respectul pentru misiunea unui „legiuitor" – fie el la nivel naţional, local, judeţean sau european – el nu ia decizii individuale care să-i afecteze direct pe cetăţenii din circumscripţia sa: opţiunea sa contribuie la crearea unei majorităţi care aproximează voinţa colectivă. Pe de altă parte, un şef executiv are, de regulă, puterea de a influenţa decisiv alocarea de resurse, un proces pe care mulţi îl consideră axul central al politicii moderne.

Pe această linie s-ar putea argumenta că un parlamentar ales cu 30-35 la sută din voturile valabil exprimate într-o circumscripţie nu reprezintă o problemă din punct de vedere democratic. Faptul că al doilea clasat ar putea avea 25, iar al treilea 20 la sută, iar voturile acestora sunt „pierdute" de partidele lor este regretabil, dar la nivel naţional situaţia s-ar putea compensa prin rezultatele din alte circumscripţii. În ultimă instanţă, parlamentul poate fi un reprezentant relativ fidel al voinţei naţionale. Nu insistăm aici – am făcut-o frecvent în trecut, în această pagină – asupra motivelor pentru care, de cele mai multe ori, lucrurile stau altfel, iar sistemul majoritar într-un tur „fabrică" majorităţi.

În cazul unui şef executiv, însă, există nevoia ca el să conteze pe o majoritate a cetăţenilor interesaţi de scrutin. Desigur, ideal ar fi ca prezenţa la vot să fie mare: aceasta ar conferi învingătorului un mandat democratic mai convingător. Dar, chiar şi în condiţiile prezenţei scăzute din alegerile româneşti, ar fi important ca el să primească susţinerea unei majorităţi din voturile valabil exprimate. Un lider executiv ia în fiecare zi decizii prin care afectează direct şi puternic existenţa tuturor. Cel mai frecvent, nevoia de legitimitate se face simţită în cazul politicilor redistributive, prin care resurse prelevate cu prioritate de la un grup de cetăţeni sunt dirijate preponderent către altul. Există multe alte situaţii în care şeful executiv, în încercarea de a servi interesul general al comunităţii, trebuie să renunţe la „neutralitatea" în raport cu fiecare cetăţean în parte. Atunci când ajuţi o comunitate etnică să-şi cultive identitatea, atunci când decizi amplasarea unui obiectiv sau a unei investiţii – şi aşa mai departe.

Într-o democraţie, acceptăm ca alţii să beneficieze mai mult decât noi (sau chiar să cedăm puţin în favoarea altora) nu doar pentru că ne aşteptăm ca data viitoare noi să fim cei care profităm, ci şi pentru că liderul executiv care iniţiază respectiva decizie are suficientă legitimitate. Acesta ar putea fi unul dintre argumentele de la care să se pornească, atunci când tema celor două tururi va fi readusă pe agendă.

Revenind la partide, desigur că ideal ar fi ca ele să se raporteze la principii indiferent de avantajele sau dezavantajele electorale de moment. Spre exemplu, pentru că am vorbit de PNL, să asistăm la acelaşi ataşament faţă de votul în două tururi chiar dacă sondajele l-ar arăta câştigător clar, în condiţiile actualului sistem. Desigur, nu este cazul să ne facem prea multe iluzii atunci când vine vorba de formaţiunile noastre politice. Totuşi, avem dreptul să le cerem tuturor să-şi expună punctele de vedere. În mod normal, în cadrul fiecăreia dintre principalele formaţiuni există comisii sau măcar persoane care pot elabora argumente şi care pot fi puse la muncă indiferent ce alte probleme apar pe agenda liderilor naţionali.