Dragi electori

Trăim într-un stat magic, unde viaţa este o înfrângere, unde viaţa e un eşec, unde politicienii fură cât mai este de furat, iar românii rabdă cât mai pot răbda.

Data alegerilor europarlamentare a fost bătută în cuie la nivelul întregii Uniuni Europene, 25 mai, a cincea duminică după Paşti, când ortodocşii sărbătoresc Duminica Orbului. Ori sunt superstiţioşi, ori speră să obţină tot 85% ca dl Iliescu în 1990, când prezenţa la vot a fost aproape la fel ca în timpul comunismului.

Din fericire sau nu (cine ştie), astăzi domnul Ion Iliescu e la pensie şi avem, vorba domnului Andrei Pleşu, “un preşedinte care reuşeşte să piardă exact cu însuşirile care l-au făcut să câştige: autenticitate, adresare frustă (plăcută electoratului autohton), stil bătăios, replică promptă şi sângeroasă. E mereu în conflict cu propriul său rol”.

Primul ministru este Victor Ponta, care, tot vorba domnului Pleşu, “…zi de zi, confirmă suspiciunea de totală inapetenţă pe care unii au avut-o încă de la numirea sa în funcţie. Un monument de superficialitate, imaturitate, derapaj egolatru. Grimasa de «bună-dispoziţie» pe care o afişează în orice împrejurare (un zâmbet prepuber, dublat de glumiţe ţanţoşe) nu e strategia conducătorului care vrea să dea o dimensiune tonică ambianţei naţionale marcate de nelinişti şi greutăţi, ci suficienţa şefului (…) încântat de sine, năucit de puterea care i-a căzut, spectaculos, în braţe şi de servilismul subalternilor. Nimic nu e mai ridicol decât încăpăţânarea insului de a practica umorul, când umorul de care dispune e submediocru”.

Dacă am încerca să comparăm politicienii din 1990 cu cei de astăzi, nu am şti ce-am avut şi ce-am pierdut. Sunt la fel, “genetica” are cuvântul, diferenţa este doar de vârstă. Avem de-a face cu acelaşi fariseism, totul e doar un exerciţiu de imagine, patima lăcomiei zace în fiecare şi toţi se laudă că sunt cinstiţi şi oneşti, numai că de cinstit se cinstesc din bucatele ţării – şi o fac până crapă prin penitenciare. Se supraevaluează drastic, se iau foarte în serios, cred că sunt absolut de neînlocuit. “Harul” lor de politicieni stă doar în conturi – fără număr şi risipite prin tot felul insule -, iar ei trăiesc numai întru sinele lor egoist.

Până pe 25 mai, ne vor minţi cu bună-ştiinţă, numai să se vadă ajunşi în Parlamentul European, unde sunt remuneraţi cu asupra de măsură. Retribuţia brută a unui europarlamentar este de 7.956 de euro lunar, adică 6.200 de euro venit net. La această sumă se adaugă indemnizaţia zilnică pentru prezenţa la reuniunile oficiale ale Parlamentului European, 304 euro/zi (pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, masă etc.), asta însemnând, grosso modo, în condiţiile în care aleşii lucrează în medie cam trei zile pe săptămână şi în condiţiile unei participări normale la reuniunile de lucru, o sumă suplimentară de circa 2.500 de euro pe lună. Toate bune până aici: 8.000 de euro pe lună. Mergem mai departe. Cazarea, masa şi transportul pentru misiuni în toate colţurile lumii sunt şi ele asigurate, pe această perioadă europarlamentarul nostru primind 298 de euro/zi. La toate astea se adaugă deplasările Bucureşti-Bruxelles şi Strasbourg, avion clasa bussines sau o sumă forfetară de 0,50 de euro/km.

E lesne de înţeles de ce politicienii pleacă de la un partid la altul, se regrupează sau candidează independent. Exemplul cel mai bun îl reprezintă fostul liberal, onestul actor Mircea Diaconu.

Dacă tot veni vorba de liberali, nu pot să nu mă întreb unde sunt liberalii de altădată, că pe mulţi dintre cei de astăzi îi găseşti cu arme şi bagaje în suita lui Ponta, vezi cazul dlui Tăriceanu, a fostului sindicalisto-pntist şi ulterior penelist ajuns, via PSD, Avocatul Poporului -, iar exemplele pot continua mai ceva ca la PPDD. Nu se pot acomoda cu „scaunul” opoziţiei, unde nu există butoane. Iar opozanţii se bălăcăresc între ei, oferind un spectacol de mahala, fără să-i intereseze vreun lucru legat de soarta ţării.

Soluţia e să nu ne lăsăm păcăliţi nici de noi, nici de ei. Democraţia votului presupune ca lumea să se informeze cât mai corect, să voteze responsabil şi să nu se lase manipulată. Pentru politicieni, manipularea este o otravă necesară. În România până acum s-a trăit cu ceea ce s-a inoculat din trecut, fie el mai îndepărtat sau mai apropiat şi cine ştie ce se va întâmpla în viitor dacă îi vom scăpa pe aleşii noştri de sub control.

Sistemul sanitar rămâne fără oameni. Unii pleacă peste hotare, căutând un trai mai bun. Alţii fac tot felul de matrapazlâcuri şi ajung la DNA, în timp ce bolnavii sunt trataţi chiar şi cu indiferenţă.

Învăţământul dispune de un număr important de dascăli, dar educaţia nu se vede. Rata de promovabilitate este sub 50%, în timp ce mulţi profesori capătă porecle, doamna Lănţişor, domnul Teachers sau domnul şi doamna Adulter.

Trăim într-un stat magic, unde viaţa este o înfrângere, unde viaţa e un eşec, unde politicienii fură cât mai este de furat, iar românii rabdă cât mai pot răbda. Vorba poetului Ioan es Pop: “Un cerşetor mi-a dat aseară o mie de lei. Aşadar, am ajuns. Dar mai jos încotro?”

Publicitate și alte recomandări video