Dubla ipostază expoziţională a lui Bogdan Bârleanu

Iată, mai an, la rotunjirea vârstei de 60 de ani, Bogdan Bârleanu deschidea o expoziţie de gală la Muzeul Unirii, eveniment onorat ca de obicei de un public numeros şi subţire, şi marcat şi prin editarea unui album ca un ceaslov de chinovie ce dă seamă de anotimpurile artistului şi roadele lor. Nu s-au stins încă ecourile acelui fast moment că artistul ni se înfăţişează cu o nouă şi bogată recoltă plastică prin care înseamnă luna naşterii sale. Pictorul nu-şi mai etalează lucrările într-o singură sală, pentru că de data aceasta a orchestrat două expoziţii, una intitulată "Pictură 2015", la Galeriile "Pallady" şi o alta, "Timbre de călătorie", panotată la Muzeul Unirii, în două săli megieşe. Ceea ce se poate vedea pe simezele celor două spaţii expoziţionale nu reprezintă nici pe departe toată producţia din anul ce tocmai s-a dus, pentru că destule lucrări au rămas în atelier, iar altele au ajuns în colecţiile unor "fani" Bogdan Bârleanu.

Cele două expoziţii, prin piesele expuse, pot fi considerate drept reveniri şi adaosuri la motive ce-au mai aprins imaginaţia creatorului. În tablourile de pe simezele personalei " Timbre de călătorie", artistul face translaţia de la grafica expoziţiilor de impresii de călătorie din Grecia şi Italia din anii 1985, 1990, la viziuni picturale, unele de factură camerală, inspirat denumite cu  trimitere la universul filatelic. Ca şi grafica din expoziţiile princeps, lucrările expuse acum, pornite de la notaţiile grafice de odinioară, sunt concepute miniatural şi realizate cu măiestrie de orfevrier. Notaţiile grafice din trecut erau impresioniste, se alcătuiseră sub semnul spontaneităţii, dar izbuteau să sugereze din puţine linii ceea ce particulariza atmosfera toposului şi cosmosului sufletesc. Odată ce a purces la înveşmântarea schiţelor în culoare, Bogdan Bârleanu a săvârşit o vizibilă şi preţioasă înnobilare. A pus iscusit acrilul şi guaşa să cânte şi a întrupat parcă curcubeul ce înminunează lumea cu fastuoasa şi miraculoasa lui cunună. Culoarea n-a fost aşternută doar pentru valoarea sa în sine, ci şi ca element creator de atmosferă şi poeticitate. Senzualitatea liniei, remarcată de critici ca o caracteristică a graficilor din anţărţ, cunoaşte acum sporiri şi capătă un palpit, ce nu-i însă unul carnal, ci mai degrabă eteric. Compoziţiile, de fel sofisticate, dimpotrivă simple, au lăsat deoparte prisosurile, oprindu-se la esenţial şi definitoriu. Există aici o asemuire cu timbrul, care îndeobşte se rezumă la câte o imagine, dar aceasta e emblematică şi de cele mai multe ori cu valoare simbolică. Întocmai procedează şi Bogdan Bârleanu cu ale sale timbre de călătorie.

Mă refeream la începutul acestor notaţii la neastâmpărul omului şi mai ales la cel al creatorului. Acesta caută mereu ceva nou, cu care să-şi surprindă publicul. De această dată, ca şi în expoziţia jubiliară din 2014, pictorul abordează teme ce păreau epuizate, cum e cazul florilor şi naturilor statice. Temerar, el a cutezat a-şi încerca puterile într-un domeniu din care s-au ivit atâtea şi atâtea capodopere, inclusiv la Iaşi prin artişti ca Stahi, Craiu, Alupi, Cămăruţ, Hatmanu, Podoleanu. Nu i-a fost teamă că ar putea eşua. Aspiraţia de a ajunge la o rostire proprie n-a fost de fel simplă şi zugravul de subţire s-a întors în timp, răspunzând unei veritabile provocări, biciuindu-şi imaginaţia şi talentul spre a găsi resursele reuşitei. Lucrările din această expoziţie, "Pictură  2015", aidoma celor de anul trecut, dovedesc că pariul a fost câştigat. Bogdan Bârleanu a pus la lucru în întreprinderea sa însuşirile  de colorist şi pe acelea de componist al spaţiului plastic. Florile şi naturile lui statice degajă un magnetism cromatic şi dau senzaţia de viaţă care pulsează şi te îmbrăţişează cu vibraţia sa contaminantă. Pictorul are darul de a presăra seminţele din care, precum într-o grădină, cresc şi înfloresc adevărate şi încântătoarele plante cu splendidele lor eflorescenţe. Această vigoare vitalistă ia chip prin aprinderea aproape fauvistă a culorii, dar una care evită stridenţele ce pândesc din umbră în astfel întreprinderi. Ca să reliefeze şi cu mai multă pregnanţă minunăţiile florale şi naturile statice cu preţiozităţile lor patrimoniale, Bogdan Bârleanu a rânduit pe simeze în preajma lor şi câteva privelişti ieşene, cele mai multe din celestul Ţicău. Peisajele ieşene consună fericit cu graţia florilror şi pitorescul de viţă veche al naturilor moarte. Casele şi uliţele, cu haloul lor legendar, nu-s reproduceri fidele, ci recompun, sub aura lor de mister, din elemente de detaliu arhitectonic, expresive şi adânc grăitoare, un univers ce-i al tainei şi poveştii. Prin aceste noi vedute ieşene, Bogdan Bârleanu revine, accentuând dimensiunea sugestivă, la ceea ce făptuise în postura sa de cronicar plastic al Iaşilor în expoziţia "Amintirile oraşului" din 1984, prin care demonstrase certe virtuţi de creator de atmosferă, de evocator al unor vremuri de demult, eternizate în tocmirile de case umile de pe hudiţele şi hudicioarele unui Iaşi al cântecului amintirii. De această dată pictorul, zugrăvind bojdeucile din împărăţia Humuleşteanului ieşenizat, prinzând ca într-un ghioc duhul lor de când lumea şi pământul, le îmbracă printr-o fervoare cromatică în şi mai de preţ straie coloristice. Suntem poftiţi la un regal al culorii, care revelă o substanţa mitică.

Revenind şi adăugând valori de expresie, ce ţin de permanenţa picturii dintotdeauna, conferindu-le coloratura personală, Bogdan Bârleanu se apleacă prin lucrările acestor două expoziţii asupra unor teme ce ţin de istoria artei, realizând exerciţii de virtuozitate şi oferindu-ne o solidă lecţie de pictură.

Grigore Ilisei este scriitor şi publicist