De Business

Punem punctul pe știi

Electroputere VFU Paşcani vrea un credit curent mai consistent

Societatea intenţionează să urce facilitatea de credit de la Banca Transilvania de la 1,4 milioane la 6 milioane de lei.

miercuri, 08 iulie 2015, 01:50
2 MIN
 Electroputere VFU Paşcani vrea un credit curent mai consistent

Gruia Stoica intenţionează mutarea acţiunilor fostei societăţi REMAR Paşcani pe sistemul alternativ al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). O decizie va fi luată la Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Electroputere VFU Paşcani de pe 12 august 2015.

Iniţial, la începutul acestui an, într-o şedinţă a acţionarilor societăţii se hotărâse ca acţiunile emise să nu fie tranzacţionate pe o piaţă reglementată, respectiv în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare. Tot în luna august, acţionarii vor decide dacă va fi majorată de la 1,4 milioane lei la valoarea de 6 milioane lei facilitatea de credit contractată de societate de la Banca Transilvania, în condiţiile de creditare ale instituţiei bancare. Acest credit va fi garantat, între altele, cu un contract de ipotecă mobiliară asupra încasărilor cu soldului contului curent şi subconturilor deschise de Electroputere VFU Paşcani la Banca Transilvania.

De asemenea, societatea va garanta creditul prin cesiunea asupra creanţelor rezultate din relaţia contractuală stabilită între Electroputere VFU cu CFR Călători SA prin contractul de prestări servicii din martie 2015 şi a altor contracte viitoare. Pentru majorarea creditului până la valoarea de 6 milioane lei va fi oferit băncii şi un bilet la ordin, în alb, se arată în convocatorul AGA din august 2015, publicat în format electronic pe pagina BVB. Fostul REMAR Paşcani a adus anul trecut pierderi de aproape 24 milioane lei în „buzunarul“ afaceristului Gruia Stoica, iar afacerile societăţii s-au diminuat cu mai bine de 60 de procente faţă de 2013.

Astfel, de la 109 milioane lei cât era cifra de afaceri în urmă cu doi ani, Electroputere VFU Paşcani a derulat afaceri de doar 38,8 milioane lei în 2014. Pentru anul în curs conducerea firmei ţinteşte o cifră de afaceri de 75 de milioane de lei, dintre care 20% să fie asigurată din exporturi. În prezent, circa 90% din acţiunile Electroputere VFU Paşcani sunt deţinute de Grup Feroviar Român SA, patronat Gruia Stoica, societate care a preluat pachetul majoritar de acţiuni la fostul REMAR în octombrie 2004.

 

 

Comentarii